Ceea ce vedem în imagine este intrarea în Agenția Națională pentru Plăți și Inspecție Socială-ANPIS București. O instituție oficială, importantă din statul român.
Este clădirea prin care trec toate dosarele de alocație ale copiilor din capitală.
Astăzi am ajuns și eu aici, exasperat de lentoarea, nepăsarea și incompetența oamenilor angajați la stat. Vă răpesc 2 minute din viață, dacă se poate.
Cu o săptămână și câteva zile înainte a a încasa alocația pe iunie a celor doi
copii am trimis un mail către această instituție, să-i anunț că nu mai e valabil contul în care mi s-a trimis până acum. Am atașat și noul extras de cont pentru a dovedi că e al meu.
De atunci au trecut două luni în care eu am corespondat pe mail cu APISMP. Nu vă povestesc chiar tot, ideea e că totul pare simplu, dar statul îl face complicat. Eu am mai schimbat în trecut contul și nu a fost nevoie de alte acte. Acum mi-au cerut și alte acte, ca și când făceam dosarul din nou. Dar le-am atașat iar cerere, buletine, certificate de naștere, extras etc.
Evident, răspunsul a venit după ce trebuia încasată o alocație (două, că-s doi). Apoi tot eu le-am dat încă un mail să îi anunț că nu s-a rezolvat treaba și să fiu sigur că pe iulie e totul ok. Până la urmă mi se spune să sun la un numar de mobil. Sun la acest număr de mobil și vorbesc cu un domn joia trecută.
„Sunați-mă marți să mă anunțați dacă vă intră una sau alocațiile pe ambele luni” mi-a spus. Și ghiciți ce. De marți tot încerc să sun pe acel număr și el e închis. Vă dați seama cum lucrează ăștia?
Nu mai zic că telefonul fix de la această instituție este scos din furcă. Niciodată nu răspunde nimeni și sună ocupat intruna.
Așa că astăzi m-am dus pe picioarele mele, fizic, acolo. Am căutat adresa pe net și am găsit că e pe Bulevardul Magheru, în centru. Și am găsit ce vedeți în imagine.
Aici erau o grămadă oameni la coadă. Nici nu aveam loc să intru să intreb ceva, că intrarea era un hol. Toți cu acte în mână, toți cu treabă, toți cu o falcă în cer alta în pământ. O mamă era cu sugarul în manducă la coadă și se chinuia să-i facă vânt cu un evantai. Așa că m-am băgat în seamă cu paznicul de acolo.
„Aveți copie după buletin la dumneavoastră? Aveți certificatele copiilor?
– Da, am totul, dar eu am trecut deja prin acest proces, le-am trimis odată când s-au născut, la început, și le-am mai trimis si acum o lună din nou pe mail așa cum mi s-a solicitat.
– Eeeh, știți cum e cu internetul ăsta, veniți aici cu ele să le vadă.
– Păi ce să vadă? Că eu am vorbit deja și la telefon și prin mail cu cei de aici.
– Păi și atunci ce vreți?
– Să-mi răspundă și mie cineva, să-mi zică ce s-a întâmplat, dacă e ok, dacă nu e. Dacă intră luna viitoare, dacă nu intră, ceva…
– Auziți, vă zic eu așa, veniți mâine dimineață la 8 jumate că atunci nu prea e nimeni pe aici și vorbiți și rezolvați problema.
– Bine, vin mâine că eu am timp să mă plimb pe drumuri…”
Frumos la stat. Cu roz la intrare.
