Dan Puric, despre vizita la Mircea Eliade, când nu știa că a murit

Aceste momente sunt mesaje pline de miez pentru tânăra generație, înainte de orice altceva. Mai ales acum, când scandalul iscat în lumea teatrului din cauza nominalizărilor la premiile UNITER a scos din tenebre frustrările și disensiunile dintre generații.

Dan Puric cere tinerilor să fie activi, nu contemplativi, să se lupte pentru libertatea lor. O spune cu franchețe și e convins că și generația de azi va învăța din experiențele generațiilor trecute. Și povestește o întâmplare din tinerețea lui, când, dintr-un entuziasm nebun, s-a dus să-l viziteze pe marele scriitor Mircea Eliade, exilat în America.

Românii cu toții trebuie să se regăsească și să revină la valorile culturale și spirituale, este unul dintre mesajele efervescentului om de cultură.

„Libertatea fără Dumnezeu este primul pas spre sclavie”

Când Grigore Gafencu (n.r. una din marile personalități ale diplomației românești 1892-1957) a spus, în anii 50-51, că o să dispară comunismul, cine să-l creadă, căci atunci se instaura, prindea aripi, spune Dan Puric. Și adaugă: „Și a mai spus: Pregătiți-vă, că ce va să vină va fi mai periculos și puneți cărămidă creștină! Uite așa se întâmplă! Și acum, e mult mai periculos decât comunismul”.

Lui Dan Puric îi e sete și ne spune de ce a ales să folosească această remarcă în discursul său.

„Pentru că România a avut și sfinți și martiri. Mi-e sete de genul ăsta de oameni care s-au jertfit, mi-e sete de această condiție a României, mi-e sete ca acești tineri care acum risipesc energie și credință pe un teren fals să se întoarcă, mi-e sete ca ei să iasă pe stradă pentru alte lucruri, să iasă pentru faptul că istoria a fost dezgolită de Martiri și sunt condamnați prin lege, mi-e sete să-i văd pe stradă ca să apere familia în normele ei adevărate, mi-e sete să-i văd că țin la demnitate și la onoarea poporului român și nu la niște lucruri conjuncturale și mi-e sete de această țară în parametrii spirituali. Să iasă România pe stradă pentru onoare și pentru demnitatea Ei, nu să fie manipulată. Mi-e sete că acest tineret să se întoarcă la Dumnezeu. Mergeam pe stradă și mi-am dat seama că Libertatea fără Dumnezeu este primul pas spre sclavie, îți ceri singur Lanțurile. Viitorul fără Dumnezeu nu există, libertate nu există decât în credință”.

Întâmplare din închisoare, pildă pentru Credință

Dan Puric a relatat o întâmplare plină de tâlc, povestită lui de „un profesor genial de la Școala Populară de Artă, Traian Aelenei”. Acest pedagog excepțional i-a dat „cea mai teribilă definiție a ecumenismului”.

I-a povestit că, atunci când era închis la Aiud, el ortodox stătea în celulă cu un catolic. Iar într-o zi le-au adus un bărbat bătut, cu coastele rupte, cu mandibula fracturată. Era un tânăr profesor care era greco-catolic. În una din zile, sus pe gratiile alea care dădeau spre cer era o cioară. „Dumnezeu a trimis-o acolo și avea o nucă în cioc, iar aia speriată de gemete a dat cu ciocul și a căzut nuca jos, la noi”, a povestit Dan Puric. Ei nu mâncaseră de patru zile. Iar atunci, cu miezul acelei nuci au făcut „cel mai rapid Sinod Ecumenic de pe suprafața pământului și au hotărât să-l dea greco-catolicului pentru că el era cel mai suferință. „Și atunci vezi o lumină a gestului creștin care se înalță”, a spus actorul Naționalului.

„Ghiocel din țară”, venit la Chicago să-l viziteze pe Mircea Eliade

Dan Puric a arătat că și el a fost tânăr și a făcut greșeli ca și tinerii de azi. Semn că-i înțelege. Dar dacă ai o bază culturală, din greșeli poți și să ieși onorabil. Acesta este tâlcul episodului pe care i l-a relatat Danielei Zeca Buzura cu verva specifică, cunoscută din aparițiile tv și greu de descris în cuvinte.

Dan Puric a luat un premiu în 1997 și a mers la Chicago ca să-l ridice. Cineva i-a spus să treacă și pe la Mircea Eliade să-i ducă o floare. „Eram atât de zăbăuc încât nu știam că Mircea Eliade a murit, că floarea trebuia dusă la mormânt, m-am dus acasă la el. Atunci eram la nivelul puștanilor care sunt acum, avem toate datele unui om cu suflet curat, dar nu prea știam eu chiar toate”, și-a început povestea Dan Puric.

Mergea pe drum spre casa lui Mircea Eliade și își închipuia că scriitorul „care a răsturnat omenirea asta și a băgat istoria religiilor ca știință pentru prima oară pe mapamond trebuie să aibă o vilă mare. Așa credea Dan Puric. Gândeam că valoarea trebuie să fie răsplătită, că merită”.

A ajuns însă într-un campus studențesc și a urcat niște scări ca să ajungă într-un apartament mic. Iar aici vine descrierea locului în care trăise profesorul Mircea Eliade:

„Când am văzut în ce modestie stătea mi-a înghețat sângele în mine. Când am văzut pe perete și pe jos scoarțe vechi de 50 de ani, mi-a curs o lacrimă… Într-un colț era pus afișul meu cu scris mic lângă candela cu poza lui Mircea Eliade. Ăla era cel mai mare premiu! Doamna Eliade a intuit că a venit un Ghiocel din țară și a pus afișul.

O așteptam să vină fiindcă cineva din cameră mi-a spus să o scuz că a avut o fractură și vine mai greu. Și a venit, cu trepiedul ăla în care se sprijinea, o femeie de o frumusețe rară la 80 și ceva de ani. M-a privit și-i vedeam ochii albaștri, auzeam scârțâitul ăla de la celofan al trepiedului, eram înnebunit… Și brusc din mine a început să iasă textul imbecil a unui om dresat: Vă mulțumesc din suflet că am avut ocazie să pot să vizitez casa comemorativă Mircea Eliade… Adică vorbeam ca la muzeu, ieșise din mine pionierul, membru de partid… Iar ea mă asculta, mă asculta… Și deodată a zis: Vorbește, mamă mai tare, că e baba surdă! Și parcă brusc m-am trezit pe cerdac la Vaslui. Ea, doamna Eliade mi-a instalat o normalitate a dialogului și am început să vorbesc”.

Doamna Eliade i-a spus tânărului actor că Mircea a vrut să se întoarcă în România, dar n-a vrut să se întoarcă la Ceaușescu pentru că l-ar fi blestemat sufletele celor care au murit. Și că n-ar fi rezistat să stea în pușcărie.

Dan Puric a văzut biroul lui Mircea Eliade, acolo unde scria. Sub sticla biroului era o hârtie pe care Eliade scrisese „Am să mor scriind, dar o să mor scriind adevărul”.