Cu siguranță, astăzi, dacă ar fi văzut ce s-a întâmplat la Sibiu și Cristian, unde niște copii au fost puși să cânte melodia lui în fața a doi președinți de țară, Mihai Constantinescu ar fi reacționat. Era un libertin în exprimare și, în ultimii ani ai vieții, a avut multe intervenții critice atât despre lumea muzicală, cât și în legătură cu ce se petrecea în societate și politică. Nu l-ar fi menajat pe președintele Iohannis și pe camarila lui pentru ideea de a-i folosi neinspirat pe copii, într-o secvență de ridicat osanale unui oaspete democrat, copii puși să cânte melodia „O lume minunată”, compusă de el. Pe vremea lui Ceaușescu nu se putea opune, dacă corurile de copii erau chemate să-i cânte melodia dictatorului. Acum, din cauza acestei puneri în scenă nefericite, pentru primirea președintelui Germaniei, compozitorului aproape că i s-a pus eticheta de comunist de către cei tineri sau cei care nu știu că melodia „O lume minunată” a fost compusă de Mihai Constantinescu chiar pentru copii.
Mihai Constantinescu ar fi taxat comentariile răutăcioase ale unor jurnaliști, persoane publice sau vedete tv în legătură cu melodia lui, dar ar fi fost de acord că nu putea fi cântată într-un moment în care societatea e sărăcită, este bulversată de greva profesorilor, iar copiii nu pot merge la școală.
„Am compus-o în jumătate de oră!”
Piesa care Ie-a „gâdilat urechile” președinților Germaniei și României a devenit un imn al copiilor din prima clipă în care a fost lansată, în anul 1979. Melodia „O lume minunată” este cunoscută de foarte mulți români, fie adulți, fie copii. De la apariția ei pe Youtube a strâns peste 500 de milioane de vizualizări, fiind dintre cele mai accesate cântece din România.
În acea primăvară din 2018, Mihai Constantinescu mi-a spus că vorbește pentru prima oară despre cum a compus această piesă care i-a adus o mare apreciere din partea publicului și chiar un succes mai mare decât melodia „Iubim și câinii vagabonzi”.
Succesul l-a gustat din plin în anii ’80-’90, dar și acum este apreciat pe scenele muzicii, în special pentru piesele devenite hit-uri. „O lume minunată” aduce bucurie în sufletele copiilor, care au învățat cântecul pe de rost generații la rând, de 44 de ani!
Despre această piesă celebră, Mihai Constantinescu mi-a povestit că a fost un cântec făcut rapid, pentru un eveniment cu școlile ce urma să aibă loc la Palatul Copiilor: „Într-o jumătate de oră am scris-o! Nu mă așteptam să aibă atât de mult succes, deși am scris-o din toată inima. Versurile ei spun totul”, își amintea cu drag artistul. „Aș vrea să văd că există un compozitor la ora actuală care poate să scoată o astfel de piesă! Din păcate, compozitorii noștri au mers pe alte direcții”, a opinat.
Versurile care au fost învățate de milioane de copii
E-o lume minunată în care veți găsi
Numai copii
O lume cu mult soare și mii de jucării
Pentru copii
În lumea cu povești și flori veți întâlni
Numai copii
Și-o lume a inocenței păstrați-o orice ar fi
Pentru copii.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook