Simona Ionescu / Redactor Șef

Inspirată de copii să se răzbune, Shakira cântă împreună cu ei. Noua piesă stabilește un record absolut

Inspirată de copii să se răzbune, Shakira cântă împreună cu ei. Noua piesă stabilește un record absolut
Noua piesă a Shakirei este un succes la fel de mare ca și cele lansate cu versuri usturătoare la adresa lui Pique. Dar ceea ce e cu adevărat e emoționant e faptul că artista cântă alături de copiii ei. Poate vă amintiți, aceștia au determinat-o să facă duetele de mare succes cu vedete ale noii generații, ca terapie după despărțirea de tatăl lor.

Piesa Acróstico a Shakirei a depășit 50 de milioane de difuzări pe Spotify în 18 zile. Acesta stabilește un nou record pentru cântecul solo al unei artiste cu cea mai rapidă creștere de audiență, lăsțnd în urmă fostul record, piesa Break My Soul de Beyoncé (care a avut nevoie de 19 zile pentru a atinge aceeași performanță de 50 de milioane de accesări).

Despărțirea dintre Shakira și Gerard Piqué a fost neașteptată, și mai ales dureroasă pentru artistă. Dar și pentru fanii cuplului. Cu atât mai mult cu cât, în timp, s-au aflat dedesubturile amantlâcului dintre fotbalist și cea cu care a înlocuit-o pe mama fiilor săi. Shakira a suferit imens să afle că era înșelată de ani de zile, dar în loc să meargă la psiholog ca să depășească trauma, a ales să cânte. Practic, din această despărțire, artista columbiană și-a relansat cariera, fulminant.

Ea a lansat mai multe piese, în colaborare cu alți artiști, toate cu texte create de ea, și care nu afc altceva decât să îi dea lovituri, una după alta, bărbatului care i-a înșelat profund sentimentele. I-a reproșat tot bărbatului ei, și a făcut-o public.

„Mergi mult la sală, dar fă-ţi să muncească puţin şi creierul”, „Ai schimbat un Ferrari pe un Twingo”, „Un Rolex pentru un Casio”, „Nu mă voi întoarce la tine, nici dacă plângi sau mă implori” şi „Te-am depăşit şi de asta eşti acum cu cineva ca tine”, sunt doar câteva dintre versurile acestui ultimului single lansat de vedetă, o piesa electro cu ritmuri latino, în care Shakira o atacă inclusiv pe noua parteneră a lui Piqué, spaniola Clara Chia, în vârstă de 23 de ani.

Fiul lui Piqué i-a dat ideea să înregistreze cu Bizarrap, „zeul argentinian”

Înregistrarea în ianuarie a melodiei „BZRP Music Session #53” a fost „o răbufnire”, recunoaște acum Shakira, în primul interviu pe care îl acordă după despărțirea de celebrul fotbalist.

Ea a vorbit 30 de minute la un post de televiziune mexican. „Am intrat în studio cu o stare de spirit şi am ieşit cu alta….a fost o răbufnire grozavă, necesară pentru vindecarea mea, pentru procesul meu de recuperare. Nu cred că aş fi acolo unde sunt astăzi fără această melodie, fără capacitatea de a mă exprima, de a reflecta asupra durerii”, a punctat Shakira.

Potrivit cântăreţei columbiene, fiul ei  și al lui Gerard Piqué, Milan, în vârstă de 10 ani, i-a dat ideea să înregistreze cu producătorul argentinian Bizarrap. „Mi-a spus: trebuie să faci ceva cu Bizarrap, el este zeul argentinian”, a mai spus ea. „BZRP Music Session #53” este cea de-a treia melodie dedicată separării cuplului, după „Te felicito” şi „Monotonia

Amintim că Shakira şi fostul fotbalist Gerard Piqué, în vârstă de 36 de ani, aflat acum la finalul carierei, şi-au anunţat despărţirea în iunie anul trecut, după peste zece ani de relaţie. Ei au împreună doi copii, Milan şi Sasha.

Fiii lui Pique au moștenit talentul muzical al mamei lor

Fiul cel mare al Shakirei și al lui Pique e talentat ca mama sa. „Milan a scris cântece care m-au făcut să lăcrimez de emoție, iar Sasha și-a dedicat ore întregi la pian, descoperindu-și vocea”, a spus Shakira pe Instagram. Mamă atentă și devotată, vedeta își evidențiază dragostea pentru copiii ei în videoclipul emoționant al noii sale balade Acróstico. Vedeta a lansat melodia înainte de Ziua Mamei.

Acróstico este o scrisoare deschisă emoționantă către copiii ei, Milan și Sasha, care apar și ei în videoclip. Shakira stă în spatele unui pian în cea mai mare parte a acestuia, în timp ce în diferite scene apar imagini din gospodăria lor: Lego și alte jucării împrăștiate într-o cameră de joacă; rațe de cauciuc lăsate în cadă; fotografii de familie așezate de-a lungul rafturilor. Milan și Sasha sunt văzuți cântând la pian cu mama lor, cântând chiar finalul piesei pentru ea, în timp în casa lor lucrurile sunt  în cutii de mutare, scrie revista The Rolling Stones.

„Anul acesta, Milan a scris cântece care m-au făcut să lăcrimez de emoție, iar Sasha a dedicat ore întregi pianului, descoperindu-și vocea, a scris Shakira pe Instagram în timp ce a distribuit un clip video. Amândoi au petrecut ceva timp cu mine în studio și, după ce au auzit acest cântec, au cerut să facă parte din el. L-au simțit și l-au interpretat în felul lor și pentru ei înșiși, cu aceeași pasiune și emoție a unei persoane care poartă muzica în ea”.

Copiii Shakirei apar și în videoclip

În melodie, Shakira cântă despre cum copiii sunt cea mai mare bucurie a ei și cum va fi mereu prezentă în viața lor.

Acróstico vine după succesul nebun al piesei BZRP Music Sessions Vol. 53, care a fost nu doar răzbunarea furibundă a Shakirei pentru despărțirea de Pique, dar și un succes global masiv, care a doborât recordul pentru cea mai rapidă piesă latino. A atins 100 de milioane de vizualizări pe YouTube. La începutul acestei luni, Shakira a acceptat distincția de Femeia Anului la primul eveniment Billboard Latin Women in Music din Miami, Florida.

Sursa foto: Instagram

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre