„Am petrecut mult timp vorbind despre chestiunea natalității. Aceasta ar putea fi cea mai mare amenințare la adresa viitorului civilizației umane”, a declarat miliardarul într-un interviu cu directorul executiv al Axel Springer, Mathias Döpfner.
Reducerea populației, roboții defecți și extremismul religios
Elon Musk a vorbit, de asemenea, despre alte două amenințări la adresa existenței umane: temerile legate de „inteligența artificială care merge prost” și o creștere a „extremismului religios”.
Potrivit Centrelor de Prevenire a Bolilor și Control al Bolilor (CDC) din SUA, rata natalității în America a scăzut cu 4% din 2019 până în 2020. Acesta marchează al șaselea an consecutiv de scădere și cel mai mic număr de nașteri din 1979.
Oraș sustenabil pe Marte, vis de miliardar
„Cei mai mulți oameni din lume operează sub falsa impresie că suntem prea mulți pe Glob… Însă rata natalității a scăzut nebunește”, a spus el înainte de a adăuga că ONU trebuie să își actualizeze datele privind populația, deoarece cifrele afișate de Organizație „nu au niciun sens”.
În decembrie 2021, Musk a avertizat că, dacă oamenii nu vor mai face copii ca înainte, „civilizația se va prăbuși”. Miliardarul a mai precizat că cea mai mare speranță a sa pentru viitorul omenirii este de a crea un „oraș autosustenabil pe Marte„.
„Aș fi fericit dacă omenirea ar avea un oraș autosustenabil pe Marte, pentru că, atunci, durata de viață estimată a omenirii este mult mai mare”, a spus el.
Tesla lucrează la realizarea unui robot care să înlocuiască omul
În altă ordine de idei, compania lui, Tesla, face pași înainte în dezvoltarea unei noi forțe de muncă, care ar înlocui omul în anumite munci.
Elon Musk dezvoltă umanoidul „Tesla bot”, care are capacitatea de a îndeplini sarcini și munci de bază, fundamentale – o inițiativă despre care miliardarul tehnologic susține că va deveni mai mare decât industria electronică a automobilelor. Teoria legată de acest robot pleacă din visul lui Musk de a avea un oraș sustenabil pe Marte. Acest lucru poate fi realizat doar prin crearea inteligenței artificiale autoreproductivă. Concret, e vorba despre roboți care au capacitatea de a executat sarcini similare cu cele ale omului în câmpul muncii (construcție, calcule etc), dar și capacitatea de a se reproduce (de a crea alti roboți identici pentru a mări forța de muncă).
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook