Simona Ionescu / Redactor Șef

Exclusiv. Cum se chinuie Smiley cu dieta

Exclusiv. Cum se chinuie Smiley cu dieta
Încă înainte de a i se naște fetița, Smiley s-a apucat serios de tras de fiare. Scopul lui e să fie cel mai atrăgător tătic din showbizul românesc. Și are toate șansele. Dar nu e ușor deloc.

Să vedeți numai cum se chinuie Smiley cu dieta. Căci, e și el om, poftește la amandine… În weekend, el și Gina și-au creștinat odorul. A fost o ceremonie în mare secret, și o petrecere în cerc foarte restrâns.

înainte de fericitul eveniment, și până să îmbrace costumul de mire, pentru că ar trebui să se întâmple și asta, Smiley trage tare. Scoate piese una după alta, și își lucrează mușchii. Iar peste toate, ține dietă.

Cum se chinuie Smiley cu dieta

Într-un fel, faptul că e și el la dietă, o ajută și pe Gina, care dă jos și ea după naștere kilogramele în plus adunate în cele nouă luni. Dar Smiley, e adorabil. Gina l-a filmat cum face el dietă.

După sesiunea de flotări ajunge la masă, unde sunt două amandine apetisante. Jumătate de porție? Nu pare că se poate abține. Nu prea. Își fredonează propria piesă cu „lasa-mă să-ți fiu jumătate”. Apoi decretează decizia: le va mânca pe ambele.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by smiley_omul (@smiley_omul)

În altă zi, pentru a arde caloriile se așază la masă cu Gosha, pisica lui și a Ginei Pistol. Gosha primește mâncare în castronel, grăunțe speciale pentru micile feline. Smiley însă, nu primește nimic.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by smiley_omul (@smiley_omul)


Mai are de ars calorii, iar asta înseamnă sesiune de cardio pe stomacul gol.

De ce face Smiley sport acasă

De când s-a decis să facă sport, Smiley are antrenor personal care vine de câteva ori pe săptămână acasă la artist și are grijă de corpul lui. Cântărețul și-a dotat o încăpere cu bancă de ridicat greutăți, și cu alte aparate de fitness, astfel că, atunci când începe antrenamentul, e ca și cum, ar merge la sală. Decizia de a se antrena acasă are legătură și cu fiica lui, pe care, în primele luni de viață, încearcă să nu o expună prea mult, având în vedere și pandemia.

Sursa foto: Instgaram

S-a aflat de ce s-au certat de fapt prințul Harry și prințul William. Are legătură cu Meghan Markle

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre