Fostă profesoară de matematică și femeie de afaceri la cel mai înalt nivel, Monica Tatoiu a spus Stop vieții agitate și se dedică, în sfârșit, vieții de familie. Mai nou, s-a transformat într-o adevărată gospodină. La 65 de ani, Monica Tatoiu și-a descoperit o adevărată pasiune în gătit.
Înainte de Paște a pregătit cozonaci, și pască. „Când vrei sa cinstești memoria unor oameni frumoși la suflet încerci să faci ceva care pentru tine pare imposibil. Eu am făcut primii cozonaci din viața mea. M-am închinat la fiecare pas. Pentru Dica. Mama. Nu știu cât mi-au reușit, dar am muncit toată ziua gândind la anii copilăriei de la Timișoara când mirosea a Paște în bucătărie și era speranță în mai bine. Asta este modul meu de a o omagia pe Mama. Încerc să îmi depășesc condiția de spălător de vase”, a scris Monica Tatoiu.
Cozonaci și bezele
Rămânâdu-i câteva albușuri de ouă de la cozonaci, a mai încropit, repede, un preparat. „Ce sa faci cu albușurile rămase după lungul drum al cozonacilor către papilele gustative? La cât costa ouăle nu trebuie risipit nimic. Bezele cu alune de pădure. Mâine le adaug crema de ciocolată. Nu lipseau din pachetele de la Timișoara, alături de doboș și cremeș, cu care mama mă regala cu dragostea ei nemărginită”, a scris Monica Tatoiu.
De nervi, a făcut niște turte sau…plăcinte
„Uite ce am produs la nervii generați de poveștile despre pensii speciale, rotativa și magistrați aroganți. Muuulte blaturi de crempita. Deja mă gândesc ce sa fac mâine la „ordonanța trenuleț”, a scris, recent, Monica Tatoiu.
Iar într-o altă zi, ca să nu se certe singură cu televizorul, a zis că mai bine gătește niște islere.
„Că să nu mă cert cu televizorul m-am apucat de islere. Am ajuns la concluzia că dacă ei sunt impotenți nu trebuie să credem că suntem ca ei. Este miezul nopții și eu am deslușit miezul problemei. Dulcele îl facem noi, că ei nu sunt în stare”, a scris Monica Tatoiu despre preparatul său culinar pe care, bineînțeles, l-a pozat și l-a postat pe Facebook.
Pandișpan cu cremă de castane, a la Monica Tatoiu
Într-o altă zi, Monica Tatoiu și-a delectat fanii cu un alt desert – pandișpan cu cremă de castane. Recunoaște, totuși, că nu arată foarte bine, dar că sunt extrem de bune.
„Pandișpan cu cacao și crema de castane din „pachete” ungurești.Un regal pentru ale mele papile gustative. Nu estetice, dar buneeeeee. Stresul politic se tratează cu dulce”.
Baigli cu mac, o rețetă evreiască
Monica Tatoiu a mai gătit, într-o seară și baigli cu mac, preparate din bucătăria evreiască, pe care mama sa i le gătea în tinerețe și i le trimitea la București.
„Baigli cu mac, o rețetă care vine din bucătăria evreiască, preluată de unguri și mai apoi în Timișoara mea multietnică. Asa au ieșit prima dată. Mama ii trimitea la București cu fiecare pachet când eram în sesiune. În bucătărie miroase a vanilie scorțișoară și a mama în bucătărie la Timișoara mea înțeleaptă”, și-a descris Monica Tatoiu preparatul culinar.
Chiar dacă poate doamna Tatoiu nu este chiar un foarte bun fotograf, iar preparatele ei culinare nu au în poze un aspect tocmai plăcut, primește sute de comentarii de încurajare de la fani.
„Arată delicios!”, „Mi-e dor de rețeta dumneavoastră de tort Doboș”, „Hmmm, vreau și eu!”, sunt doar o mică parte din reacțiile oamenilor la rețetele Monicăi Tatoiu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook