Într-o perioada în care toți profesorii și elevii încearcă să se obișnuiască cu învățământul online din cauza epidemiei de COVID-19, Ioan Ursu se încăpățânează să persevereze în sistemul pe care l-a pus la punct în timp și care, tot în timp, și-a dovedit eficiența.
Dovada nu sunt doar cele 10.000 de ore de curs cu peste 20 de milioane de accesări din toată lumea, pentru a înțelege această materie deosebită, ci se regăsește și în comentariile foștilor elevi ori a studenților și părinților pentru care materia explicată cursiv de dascăl a fost salvarea. Sunt, în total, 1.838 de lecții de matematică, ce cuprind programa tuturor claselor de la clasa 0 la a XII-a. „Am simțit nevoia să îi învăț și pe părinți cum să-și învețe copiii”, ne-a spus dascălul.
Ioan Ursu și predă matematica din 1975, și continuă, online, chiar dacă cei care au condus învățământul românesc au decis acum 12 ani să îl excludă din sistem. Mii de elevi au asistat și asistă încă la cursurile sale pe YouTube și pe site-ul propriu. Și-a câștigat renumele de „Profu’ online” și nu a obosit să arate că se poate face și altfel de învățământ în România.
Radiografie. Care sunt problemele sistemului de învățământ actual
Prima problemă constă în actul didactic „Tu, ca dascăl, trebuie să înțelegi că ai în față o diversitate de receptori, iar tu trebuie să fii simultan la nivelul fiecăruia pentru a te face înțeles. După ce ai înțeles asta, găsești metode de exprimare pentru a capta atenția elevilor”, spune profesorul. Imediat după ce a început să predea spune că a descoperit de ce nu e de glumit cu această obligație de profesor: „schimbi destinul unui om prin nepriceperea ta”.
„De regulă învățătorii se ocupă de copiii din vârful clasei. După Revoluție s-a coborât cu meditațiile până la nivelul claselor I – IV. Învățătorii se interesează de părinții buni platnici, vin acasă, lucrează cu copiii lor, iar a doua zi la școală le pun calificative pe ceea ce au făcut cu ei în particular. Iar părinții fac eforturi ca să reușească copiii lor. Nu există educație pentru muncă. Iar când un copil ajunge în clasa a V-a și dă de greu este în stare de șoc: Nu mă pricep.
Așa apar primii pași ai corupției. Aici se primesc primele noțiuni. Copiii sunt obișnuiți cu nemunca. Profesorii preferați devin cei de gașcă, care nu dau teme, iar lucrurile merg foarte bine într-o direcție rea. Elevii și profesorii fac echipă în mediocritate și mint părinții. Acesta este dezastrul din școlile românești. Evaluarea discreționară este alt pericol. Eu niciodată nu am corectat o lucrare sau o teză, și le-am cerut elevilor să facă autoevaluare”, a mai detaliat profesorul Ursu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook