Individul are la activ, nu mai puţin de şase crime. Mai are încă mulţi, foarte mulţi ani de stat după gratii. Practic, nici el nu mai este sigur că va mai ajunge vreo dată să fie liber. Crede mai mult că va sfârşi în puşcărie.
Şi totuşi… La un moment dat, i se iveşte prilejul să evadeze. Un moment nesperat şi de neimaginat aproape într-un penitenciar. Un regizor vrea să facă un experiment artistic. Să monteze o piesă de William Shakespeare, pe care să o joace deţinuţii.
Piesa în cinci acte „Troilus și Cressida”.
Puşcăriaşul cel fioros este găsit de regizorul cu experimentul drept foarte potrivit pentru rolul lui Priam. Dar apare un impediment: deţinutul nu ştie nici să scrie, nici să citească. Are însă o minte ascuţită şi reuşeşte să reţină pe dinafară toate replicile pe care i le citea altcineva.
Criminalul fioros şi tatuat face toate aceste eforturi, pentru că vrea să folosească prilejul regizării piesei, ca să evadeze.
Cam aceasta este, pe scurt, acţiunea ultimului film în care joacă şi Seghei Mizil. Tatuat, și în rolul șefului de celulă din pușcărie.
Spunem ultimul film, pentru că Serghei şi-a mai etalat pe marele ecran calităţile native de actor, el nefiind actor profesionist, ci absolvent al Facultăţii de Arte Plastice. A mai jucat în două lung metraje regizate de Mircea Danieliuc, „Marilena” şi „Cele ce plutesc” şi unul în care Horaţiu Mălăele este şi regizor şi actorul din rolul principal, intitulat: „Funeralii fericite”. De asemenea, mai apare în mai multe scurt-metraje şi documentare.
Serghei Mizil: „Să mă vedeţi recitând din Shakespeare”
Cu filmul acesta, o comedie ce se va intitula „Visul”, totul a început de la un telefon pe care Seghei l-a primit în urmă cu două luni. În exclusivitate pentru „Reţete şi vedete”, Serghei Mizil ne-a declarat:
„Regizorul filmului este Cătălin Saizescu, nimeni altul decât fiul cunoscutului regizor Geo Saizescu. Nu ne cunoşteam dinainte. M-am trezit cu un telefon de la el şi cu propunerea de a juca în film. Mă văzuse în celelalte filme, dar, mai ales, îi plăcea realitatea. Adică, spunea că sunt foarte potrivit pentru rolul de puşcăriaş. Pentru să sunt urât şi tatuat. Am acceptat. Am filmat, pe bune, inclusiv în penitenciar. Cinci zile, la Rahova. Cei din echipa de filmare cu care eram au rămas muţi, când au văzut că de la geamuri, deţinuţii mă cunoşteau, mă strigau şi mă salutau.
Sincer, pe unii dintre ei şi eu îi cunoşteam. Restul scenelor cu celula s-au filmat într-un platou, unde a fost amenajată, cu material tot de la Rahova, o celulă aidoma celor din pârnaie. Să mă vedeţi recitând din Shakespeare!
De fapt, eu pun la cale un plan de evadare. Dar nu vă spun dacă reuşeşte sau nu. O să vedeţi în film.
Vreau să vă mai spun că mi-a fost foarte uşor să joc, pentru că am fost alături de actori extrem de talentaţi. Unii dintre ei, reprezentativi pentru noua generaţie. Şi foarte cunoscuţi, în ciuda vârstei.
În imagine, Serghei este alături de actorul Nicodim Paraschiv
N-aş vrea să nominalizez pe nimeni, pentru că sigur am să omit pe cineva şi nu-mi doresc asta. Pentru că toţi am lucrat excepţional. Nu degeaba este comedie. Pe lângă munca foarte serioasă şi, de ce nu, grea, ne-am şi distrat. A fost extraordinar”.
Filmul „Visul”, în regia lui Cătălin Saizescu, în care Serghei Niculescu Mizil are unul dintre rolurile principale, va avea premiera în toamna acestui an.
Rămâne să vedem atunci, dacă planul de evadare pus la cale de deţinutul fioros, cu şase crime la activ, care învaţă o piesă de Shakespeare ca să îl pună în practică, va reuşi sau nu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook