Serghei Mizil, de luni e la Penitenciarul Jilava. Va fi șeful pușcăriei

Serghei Mizil, de luni e la Penitenciarul Jilava. Va fi șeful pușcăriei
Nu-i nicio glumă. Serghei Mizil va avea, de luni, o nouă preocupare. El a povestit, vineri, că va merge la Penitenciarul Jilava împreună cu niște mari actori.

Printre tot ce a povestit ieri în emisiunea lui Măruță, spumosul personaj Serghei Mizil a spus că anul 2022 îi va aduce și niște bucurie, după un șir lung de înmormântări ce au avut loc în familia sa anul acesta. De luni este actor în al șaselea film în care joacă. Va fi un film artistic, cu actori cunoscuți, profesioniști.

”Pe plan financiar și artistic mi-a mers bine anul acesta. Încep să fac un film, am un rol într-un film, care în fond e o realizare. Începem la Jilava filmările, de luni, trebuie să mă scol la 5 dimineața…”, a spus Serghei Mizil.

Va juca alături de Magda Catone, Florin Piersic Jr, Nicodim Ungureanu și alții, iar premiera va fi în 2022.

„Ce rol crezi că mi-au dat?”, l-a întrebat pe Măruță.

„De mafiot”, i-a răspuns realizatorul emisiunii.

Serghei a râs: „Nțț, șef de penitenciar”.

La faza aceasta, l-a prins dezinformat pe Cătălin Măruță. Acesta nu știa că Serghei are o activitate artistică destul de bogată în domeniul filmului și l-a întrebat dacă aceasta e prima experiență.

„Nu te uiți la filme, se pare. Nici eu nu mă uit la emisiunile tale!”, i-a replicat Serghei Mizil. Măruță a încercat să dreagă busuiocul, spunând că or fi fost roluri pasagere, poate i-au scăpat. Invitatul însă l-a informat, râzând, că a avut rolul principal în filmul „Marilena” a lui Mircea Daneliuc.

Filmele în care Serghei Mizil a fost actor

Fiul fostului ministru din regimul Ceaușescu, Paul Niculescu Mizil, nu este cunoscut doar ca un rebel și prietenul bun al lui Nicu Ceaușescu, ci și ca un talentat pictor. Serghei Mizil a avut expoziții în țară și străinătate, iar tablourile lui s-au vândut la prețuri bune.

Despre rolurile sale în filme, se pare că se știu mai puține lucruri pentru că niciodată nu a povestit în emisiunile tv despre performanțele sale în cinematografie. Și totuși a jucat în cinci filme până acum. Artistice și de scurt metraj.

De-a lungul timpului, Serghei Mizil a fost distribuit în filme precum Marilena (2009), Cele ce plutesc(2009), ambele în regia lui Mircea Daneliuc, Reguli de circulație (2010), Lela (2012), Funeralii fericite (2013), ultimul film în regia lui Horațiu Mălăele.

Poveștile a două dintre filme, semnate de Daneliuc și Mălăele

În filmul Marilena, regizorul Mircea Daneliuc i-a oferit rolul principal. Scenariul e ofertant, iar Serghei s-a pliat perfect pe rol.

Marilena (Cecilia Bârbora) lucrează într-o fabrică de încălțăminte și așteaptă ca iubitul ei, Radu (Serghei Mizil), plecat în Canada la căpătuială, să o cheme la el și, astfel, să scape de hărțuielile sexuale ale masculilor înfierbântați ce-i dau târcoale.

Între timp, Marilena se încurcă cu Sebi (Nicodim Ungureanu), cel mai bun prieten al lui Radu, care îi ia acestuia nu numai iubita, dar și mașina și papucii din dormitor. Marilena începe, în același timp, să cedeze insistențelor și șantajurilor libidinosului Smântanică (Cornel Palade), șeful ei din fabrică. Lucrurile se precipită o dată cu revenirea lui Radu în țară.

În filmul lui Horațiu Mălăele – Funeralii fericite – intriga s-a pliat pe felul de a fi a lui Serghei Mizil. Site-ul cinemagia.ro păstrează în arhiva lui toate rezumatele scenariilor, așa că oricine e interesat de documentare o poate face.

Într-un cartier periferic din București, imigranții își îneacă amarul în cârciuma lui Samir: „La imigrantul fericit”. La o masă, trei prieteni au pierdut șirul paharelor. Ei sunt: Lionel, un român reîntors din Franța unde a lucrat în construcții, Kiril – un bulgar contrabandist de mică anvergură și Igor – un rus fără permis de ședere în România, care lucrează la negru ca instalator. Presați de iminența raziei duminicale pe care o face la oră fixă agentul Porumbel, cei trei o șterg rapid din cârciumă împreună cu ceilalți clienți.

Ajung lângă un teren viran unde s-a instalat o tabără de țigani. Ca să se distreze, cei trei plătesc o țigancă să le ghicească viitorul. Aceasta le prezice data exactă a morții și modul în care vor muri. De aici începe distracția…

Fotografii cu Serghei Mizil în filmele Marilena, și Lela