Creatorul serialului, Peter Morgan, a declarat în 2019 pentru publicația The Times că oficialii de la Palatul Buckingham primesc în mod constant detalii despre scenariu, în acest context având loc aproximativ patru întâlniri pe an în cadrul cărora se discută ceea ce va urma.
Cu toate că familia regala britanică nu a comentat niciodată oficial ceva legat de celebrul serial care îi descrie viața începând cu urcarea pe tron a reginei Elisabeta a II-a, surse din cadrul Palatului au declarat de-a lungul timpului că există o serie de nemulțumiri din partea monarhiei în ceea ce privește nuanțarea adevărului istoric.
Regina, enervată de o scenă dintre Prințul Charles și tatăl său
O sursă din cadrul Palatului a declarat pentru “Express” că regina s-a uitat la primul sezon și i-a plăcut, însă a avut o problemă cu cel de-al doilea. O scenă în care Prințul Philip este prezentat ca fiind insensibil la bunăstarea emoțională a fiului său, Charles, se pare că a enervat-o pe aceasta.
Printre nemulțumiți s-ar afla și Prințul Charles, care este îngrijorat de cum este portretizată relația sa cu Lady Di în ultimul sezon al serialului, dar și Printul William care, conform unor surse apropiate, este deranjat de faptul că părinții săi sunt exploatați și prezentați într-o manieră falsă și simplistă din dorința de a face bani.
Lady Diana și lupta ei cu bulimia, prezentate în noul sezon
Într-un interviu acordat BBC1 Panorama în anul 1995, Prințesa Diana a vorbit deschis despre lupta ei cu bulimia, o afecțiune grea cu care aceasta declara că s-a luptat încă de când era logodită cu Prințul Charles. Cu o noapte înaintea nunții, se pare că Diana ar fi avut un episod bulimic: “ Am avut un episod urât de bulimie. Am mâncat efectiv tot ce am putut găsi. Am fost extrem de bolnavă în noaptea aceea”, declara Diana la acea vreme.
Noul sezon portretizează atât episoadele bulimice cu care s-a luptat Lady Diana, dar și problemele acesteia în căsnicie. Sezonul nou nu acoperă însă despărțirea celor doi și moartea Dianei, rămâne însă de văzut cum vor fi prezentate aceste evenimente într-un eventual sezon 5 al celebrului serial, care ar urma să aibă premiera în 2022
Fotografii: Facebook
Vești despre Schumacher! ”Michael își urmărește fiul” atunci când concurează la Formula 1!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook