Castelul Corvinilor a primit în ultimul deceniu vizita mai multor „vânători de fantome”, care i-au popularizat legendele înfiorătoare. Unii dintre aceştia au susţinut că monumentul istoric ar fi bântuit. Poveştile despre castelul din Hunedoara, care ar fi fost sălaşul unor spirite malefice, au început să ia amploare din urmă cu peste 10 ani.
Atunci, realizatorii unui show de televiziune din Marea Britanie, vizionat de milioane de telespectatori, au declarat castelul drept unul dintre locurile bântuite de strigoi, după o investigaţie realizată aici. Episodul de la castel al documentarului de televiziune „The most haunted“, realizat de jurnalista Yvette Fielding, prezenta o aventură înfricoşătoare, filmată pas cu pas prin încăperile Castelului Corvinilor, în care protagoniştii acesteia au luat legătura, prin şedinţe de spiritism, cu unul dintre vechii chiriaşi ai castelului, un nobil maghiar care a trăit în secolul al XIII-lea.
Fantomele din castelul Corvinilor. Camerele torturii
Există două camere întunecoase în incinta castelului, construite în secolul XV, care erau destinate pe vremuri prizonierilor ce urmau să fie torturați. Acolo, călăii nu doar că aveau grija să-i execute pe prizonieri, ci înainte de toate, îi torturau printr-o mulțime de metode. Una dintre ele era jupuirea de vii a oamenilor, povestesc istoricii.
Sau introducerea unor piroane în cap – așa cum a sfârșit Ana, soția nobilului Ioan Torok (cel care stăpânea Castelul Corvinilor la sfârșitul secolului XVI). Acuzată că și-ar fi înșelat soțul, Ana a fost executată: a fost dusă în această cameră de tortură, unde i s-a bătut un piron în cap. Și pentru că totul să fie cât mai veridic, în camera cu pricina sunt expuse astăzi tot felul de obiecte care se foloseau pe vremuri la torturarea condamnaților.
Fântâna din castel, în care turcii au săpat 15 ani
În interiorul castelului Corvinilor există o fântână despre care se spune că ar fi fost săpată în stâncă de trei prizonieri turci. Dacă aveau să dea de apă – le promisese nobilul român – prizonierii ar fi fost eliberați. Cei trei prizonieri au săpat zi de zi, timp de 15 ani, până au găsit apa, însă Iancu de Hunedoara murise între timp, astfel că promisiunea nu a mai fost ținută. Mai mult chiar, soția i-a ucis pe toți trei. Înainte însă, cei trei prizonieri au cerut, că o ultimă dorință, să scrie o inscripție pe cheile fântânii. Și au scris. ”Apă ai, inimă nu”.
Toate acestea se pare că au pecetluit pe vecie soarta castelului, despre care se spune și acum că este bântuit de sufletele chinuite ale acelora ce și-au găsit sfârșitul aici.
Foto: Facebook
Există al doilea Triunghi al Bermudelor. Locul unde oamenii au dispărut în mod misterios
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook