Simona Ionescu / Redactor Șef

Fiul lui Țuțu Condurățeanu, declarații uluitoare despre ultimele clipe din viața marelui jurnalist

Fiul lui Țuțu Condurățeanu, declarații uluitoare despre ultimele clipe din viața marelui jurnalist
Ne-a pupat pe toți pe suflet și a plecat. Să se odihnească puțin. Să se întâlnească cu colegii săi și să continue să scrie, de acolo, din Cer. Fiul lui Țuțu Condurățeanu face declarații șocante.

Ziua de 28 iunie 2021 va rămâne o zi neagră în istoria jurnalismului românesc. Țuțu Condurățeanu a plecat într-o lume mai bună. Fiul său spune lucruri neștiute despre viața acestuia.

Fiul lui Țuțu Condurățeanu, declarații uluitoare despre ultimele clipe din viața marelui jurnalist

L-am crezut toți nemuritor și am aflat că nu e așa pe 28 iunie 2021 când vestea că Florin Condurățeanu s-a stins a picat ca un trăsnet. Într-o intervenție la Antena 3, Răzvan Condurățeanu, fiul marelui jurnalist a spus cu lacrimi în ochi câteva lucruri neștiute despre tatăl său. “E un deznodământ tragic al familiei noastre și al tuturor colegilor lui.

Țuțu a iubit foarte mult presa, cadrele medicale, oamenii apropiați lui. Familia și nepoții au fost cei mai importanți pentru el”, a mărturisit acesta, vizibil afectat. Totodată, Răzvan a amintit și de arborele genealogic al familiei sale: “Începând de la străbunicul meu, care a fost un mare bancher în 1930 în România.

Apoi bunicul meu, Mișu Condurățeanu, care a fost asistentul lui Mina Minovici și cel mare medic de la noi din țară. I-a urmat tata, care a dus acest nume mai departe și ne-a rugat să nu-l lăsăm niciodată să moară”.

Apreciat de Adrian Păunescu

De asemenea, Răzvan a afirmat și faptul că Țuțu a fost un copil eminent. “A terminat școala generală cu nota 10, iar la liceu a fost șef de promoție. Patru ani, la gazeta de perete, nu a mai avut nimeni nota 10 pe linie. Și-a droit enorm să fie journalist, dar n-a putut atunci din cauza sistemului. Pentru că toți elevii eminenți erau repartizați la anumite licee. El a ajuns la Liceul de Petrol și Gaze din Ploiești.

Ulterior a fost șef de proiecte la un institut de cercetări și în anul 1980-1982 s-a cunoscut cu marele Adrian Păunescu și a fost extrem de apreciat. Când Țuțu i-a trimis primul articol lui Păunescu acesta l-a sunat și i-a spus: <<Fratele meu, vreau să te văd. Mâine, te aștept la mine. Ai scris un articol extraordinar>>. Am multe povești cu tata. În ultimii ani am petrecut toate vacanțele cu el, de Crăciun și de Paște. Era o plăcere să stau cu el de vorbă”, și-a amintit Răzvan.

A luptat pentru ca nepoata lui să nu părăsească România

Patriot convins, n-a acceptat niciodată ca cineva din familie să plece din țară și s-a luptat mult pentru ca nepoata lui să rămână în România. „A fost un naționalist convins, un mare român. Cu rudele lui care au plecat în străinătate nu a mai vorbit niciodată.

El nu a vrut ca România să fie părăsită, i-a considerat trădători. Legat de fiica mea și nepoata lui, a convins instituțiile de judecată că acest copil trebuie să trăiască acasă, pentru că în România sunt școli și facultpți bune”, s-a destăinuit fiul lui Condurățeanu.

Soția jurnalistului este îngenuncheată de durere: „Cum voi intra în casă fără să-i aud vocea?”

Jumătatea lui Florin Condurățeanu, soția sa, nu s-a mișcat de la căpătâiul său, iar durerea ei nu poate fi exprimată în cuvinte: „Sunt îngrozită. Am pierdut un om atât de valoros, atât de bun, de generos. Eu veneau acasă mai târziu, seara, pentru că aveam mai multe preocupări.

Și tot timpul mă întreba când deschideam ușa: <<Ce faci? Mai poți? Nu mă pune pe mine pe primul plan. Ce face Eva, nepoțica noastră? Tu să te simți bine>>. A fost un om excepțional, politicos, cum rar se întâlnește. Iar suferința noastră este imensă. Nu se poate descrie în cuvinte. Nu știu cum am să pășesc în casă, fără să-i aud vocea”, a mărturisit aceasta.

Cine vrea să-și ia rămas bun de la el o poate face pe 29 iunie 2021 la Casa Presei, în Sala de Marmură. Pe 30 iunie 2021 trupul neînsuflețit al jurnalistului va ajunge la Cimitirul Bellu. Florin Condurățeanu s-a stins din viața în urma unui stop cardio-respirator. Fiul său a fost lângă el, a sunat la 112, însă ambulanța a ajuns mult prea târziu…

Sursă foto: viva.ro

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre