Una dintre marile personalități ale României a trecut la dreapta Domnului. Florin Condurățeanu avea 71 de ani.
Șoc în lumea presei. Florin Condurățeanu a murit de Ziua Ziaristului Român. Vă pupăm pe suflet, maestre!
Un stop cardio respirator i-a pus capac. Florin Condurățeanu s-a stins din viață la 71 de ani. Anunțul a fost făcut de Mihai Gâdea la Antena 3, cu puțin timp în urmă. Potrivit surselor, acestuia i s-a făcut rău acasă, a căzut în brațele fiului său, Răzvan și din păcate nu s-a mai putut face nimic.
”Îmi este foarte greu să vă anunț ceea ce urmează. Colegul și prietenul nostru, unul dintre cei mai minunați oameni pe care i-am cunoscut vreodată, Florin Condurățeanu, a încetat din viață. De-a lungul timpului, prin natura lucrurilor, prin natura meseriei mele, am cunoscut foarte mulți oameni. Am lucrat cu foarte mulți oameni.
Nu am întâlnit pe nimeni ca Florin Condurățeanu. În urmă cu puțin timp am aflat că scumpul nostru coleg și prieten a intrat în șoc cardio-respirator. Și cu toții am sperat ca Florin Condurățeanu, așa cum a învins întotdeauna în profesie, în viață, să învingă și în această seară. Dar bătălia aceasta iată nu a câștigat-o. Ceea ce a câștigat a fost însă bătălia cu întreaga viață.
Ne aflăm la finalul unui drum al unui om de un talent, de o generozitate, de o bunătate cum nu știu câți alți oameni l-ar putea concura vreodată. Florin Condurățeanu este cunoscut de marele public pentru modul în care și-a exercitat profesia. Și-a exercitat-o impecabil. A fost alături de cei mai iubiți români și a reușit să le spună poveștile.
A reușit să meargă în domeniul sanitar, de exemplu, cu un talent și cu o vocație rar întâlnită. Florin Condurățeanu, mai mult decât orice, și-a iubit țara, a iubit pe cei care locuiesc în această țară. A luptat mereu pentru marile valori, atunci când acestea erau nedreptățite”, a spus Mihai Gâdea.
Care a fost drama vieții lui
Jurnalistul a avut o viață de poveste și puțini sunt cei care știu că a trăit cu o mare dramă, după ce părinții săi au murit la distanță de zece luni, în același spital.
„La Fundeni mi-au murit ambii părinţi, la distanţă de zece luni. S-au iubit foarte mult. Când ţi-au murit părinţii simţi că ai fost împuşcat în aripă. Tata era conferenţiarul lui Mina Minovici. A scăpat de pe front, fratele lui a stat mult timp prizonier în Siberia. Tata s-a îmbolnăvit de inimă şi din insuficienţa cardiacă a făcut edem pulmonar. Îşi pierdea cunoştinţa. I-am ţinut limba să nu şi-o înghită.
La spital l-au îngrijit teribil, dar a doua zi, când m-am dus să-l vizitez făcuse stop cardiac. Eram în primul an de facultate. Mama mea, care avea o funcţie importantă pe linie economică la Fundeni, a făcut, de la tensiune, un atac cerebral stând de vorbă cu mine. Vorbeam cu ea şi vedeam cum îi împietreşte gura. Am chemat salvarea şi m-am dus la spital. A stat şase zile în comă. Au murit amândoi acolo.
Eu i-am luat de acolo”, a spus cu ceva timp în urmă Florin Condurăţeanu la Antena Stars. În cei 40 de ani de carieră, jurnalistul a lucrat atât în presa scrisă, la Flacăra, Curierul Național, Jurnalul Național. Pe de altă parte a excelat în televiziune, la OTV, Tele7ABC, Antena 2, Etno, Antena 1, Antena Stars, România TV. A scris mii de articole de ziar și a realizat tot atâtea talk show-uri TV.
Vă pupăm pe suflet, maestre!
Sursă foto: evz.ro
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook