Simona Ionescu / Redactor Șef

Florin Călinescu, pregătit pentru rolul de jurat, face politică și spune cine va conduce România

Florin Călinescu, pregătit pentru rolul de jurat, face politică și spune cine va conduce România
„Toate partidele au niște găști obediente”, spune Florin Călinescu  după ce, nu cu mult timp în urmă, anunța că se retrage din televiziune.

Între timp s-a răzgândit, iar aseară a fost invitatul Ancăi Alexandrescu la Culisele Statului Paralel, emisiune de la Realitatea Plus. Cunoscutul  om de televiziune a vorbit despre actuala situație politică și despre cine va ajunge să conducă destinele românilor.

Apariția în emisiunea Ancăi Alexandrescu are loc la scurt timp după ce s-a aflat că Florin Călinescu a luat o decizie de-a dreptul surprinzătoare. Marele actor, care dispăruse aproape complet de pe micile ecrane, spunea: „Televiziunea a murit. Trăiască internetul! Mi-a trebuit un răgaz să înţeleg ce înseamnă treaba asta. În câteva zile vin cu adrese de iutub, insta şi tictoc. Şi p-ormă, cu conţinut”.

Acum a luat o decizie de ultim moment și a semnat cu Antena 1, urmând să fie văzut, începând din această toamnă, la „iUmor”. Florin Călinescu va face parte din juriu în următorul sezon. În sezonul 13 al emisiunii „iUmor”, vor fi patru vedete la masa juriului, Florin Călinescu fiind unul dintre aceștia. Dezvăluirea a fost făcută într-un teaser distribuit pe rețelele de socializare. „Fazele care te dau pe spate și te amuză la maxim, se văd, în curând, în sezonul 13, iUmor”, este scris în mesajul transmis pe contul de Instagram al emisiunii de la Antena 1.

 

View this post on Instagram

 

A post shared by @iumor.romania


Anterior, Florin Călinescu a decis că se retrage din televiziune și avea în plan mai multe proiecte în mediul online, pe YouTube, Instagram și TikTok.

De ce a plecat Călinescu de la PRO TV

Cunoscutul actor a făcut parte din echipa „Românii au talent”, emisiune în cadrul căruia a fost jurat. Cu toate acestea, el a decis să plece de la Pro TV și și-a motivat plecarea în cadrul unul podcast de pe YouTube.

„Traseele s-au complicat la Pro TV pentru mine de când a plecat prietenul meu Adrian (Sârbu). Acum vorbești așa, în iCloud, nu te aude nimeni și nu îți răspunde nimeni. Nu am nimic cu nimeni, dar nu pot să mă uit la copiii ăia care cântă pe scenă când eu sunt cu altă direcție. La alte posturi sunt tocmite”, spunea acesta.

În emisiunea de la Realitatea TV, Florin Călinescu a spus cine va conduce România

„Povestea cu votul este foarte simplă. Și astăzi se vehiculează un afront adus inteligenței. Toate partidele, toți cei interesați de situație, au niște găști obediente. Astăzi Ciolacu, dau un exemplu, dincolo Ciucă ar fi la nu știu ce încredere. Firea zice: eu sunt pe locul 1 al unul sondaj al unei case… ăștia sunt niște pași de dans între ei. Atunci când se pune problema, încep turneul electoral prin țară.

Există tentacule care stabilesc la un moment dat cine are cele mai multe șanse. Vezi cazul Geoană. Pentru mine e o situație hilară. Acum se încearcă aducerea lui de alt grup. Nu va fi președintele României pentru că nu putem uita apelativul lui Iliescu: prostănacul. Nu cred în povești cu Koveși, nici în povestea cu Ciucă. Ideea este foarte simplă. În acest moment, asta e singura țesătură. Ei spun: eu nu îmi doresc, dar dacă partidul…”, a declarat Florin Călinescu, la Realitatea Plus.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre