Simona Ionescu / Redactor Șef

Ca să uite de necazuri, Oana Roman Marius Elisei a plecat la munte în weekend. Unde i-a plăcut atât de mult încât, în loc să revină acasă, la București, duminică seara, a decis să mai stea o zi, profitând de faptul că luni e zi liberă. Ultimele zile nu i-au fost deloc ușoare Oanei. Pe lângă problemele  de sănătate ale mamei sale, relația cu Marius Elisei a ajuns într-un punct în care cei doi și-au spus, din nou, „la revedere” și s-au separat. Amintim că ei au divorțat în fața notarului public acum câțiva ani, însă apoi s-au împăcat și lucrurile au mers de minune în familia reunită. Anul acesta însă, cei doi s-au certat din nou.

Oana Roman Marius Elisei Roman și Marius Elisei, despărțire la 10 ani de la nuntă

Oana Roman a anunțat despărțirea de Marius Elisei chiar la aniversarea lor de zece ani.  Deși toată lumea se aștepta ca Oana și Marius să facă ceva deosebit la împlinirea celor zece ani de relație, s-a întâmplat exact invers. În loc de declarație de dragoste, a pus o poezie tristă, semnată de Octavian Paler și intitulată Definiția unui strigăt, alăturată unei poze în care cei doi privesc în direcții diferite, exact ca în versuri.

oana roman 1

„Azi 10 ani. Prea mult și prea des privim in directii diferite. Ţi-aş spune ceva / despre noi, despre zăpada de-afară, / despre dragostea mea. / Ţi-aş spune ceva, / orice, / numai să nu crească iarba tăcerii între noi. / Ţi-aş spune ceva, / ce-ai ştiut, sau ce ştiu, / dar a-nceput să crească iarba tăcerii între noi /şi s-au rătăcit sunetele din cuvântul târziu”, a fost mesajul Oanei Roman, pe pagina personală de Instagram.

La rândul lui, Elisei a postat o fotografie pe contul de socializare în care apare cu un zâmbet amar în colțul gurii și două cuvinte: „Nu mai spun nimic… Te pup”. Apoi, pe contul bărbatului s-a așternut tăcerea.

Marius Elisei vede pe rețelele Oanei ce a pierdut

Oana Roman însă nu poate să tacă. Din mini-vacanța pe care și-a luat-o, ea postează imagini care detaliază tot ce face. Și, două seri la rând, a ținut să-l ațâțe pe fostul ei partener.

WhatsApp Image 2023 01 23 at 10.51.39

I-a arătat ce a pierdut, și a făcut-o în văzul lumii. Oana Roman a publicat pe rețelele sociale imagini din așternuturi. Și, în plus, și-a dezvelit bine picioarele postând imagini cu ea relaxându-se, dezvelită, în fața unui film bun.

WhatsApp Image 2023 01 23 at 10.52.10

Nu știm dacă Marius Elisei i-a răspuns, cumva, în privat. Pe contul său de socializare, de zile bune nu a mai postat nimic. Se pare că Marius Elisei a ales să nu mai comunice cu nimeni, nici cu Oana, nici cu fanii și s-a retras într-un loc necunoscut pentru a-și găsi liniștea.

Sursa foto: Instagram

Oana Roman și Marius Elisei au ajuns din nou la despărțire, după ani de relație tumultuoasă. Vedeta a fugit la munte pentru a uita necazurile și problemele personale. Oana Roman și Marius Elisei s-au separat de mai multe ori, iar această despărțire pare să fie cea mai definitorie. Situația Oanei Roman cu Marius Elisei a devenit tema principală în presa mondană, iar fanii speră la o posibilă împăcare. Oana Roman explodează împotriva vedetelor nerecunoscătoare: „Mâncați pe carcasa celor care vă urmăresc”.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre