Polișiștii de pe aeroportul Otopeni au fost deranjați de comportamentul Biei Khalifa și au pus-o la punct. Blonda a fost speriată.
Iubita lui Bia Khalifa nu a fost iertată de oamenii legii, după ce a călcat pe bec în aeroport. Influencerița a sărit calul și a avut un comportament ciudat cu autoritățile, iar acestea nu au stat pe gânduri și i-au pus cătușele. De ce s-a ajuns aici? Pentru că atunci când s-a ajuns la controlul pașapoartelor, Bia Khalifa, deranjată de anumite lucruri pe care doar ea le știe, a început să rostească cuvinte care nu sunt demne de o fată bine crescută.
Fulgy a înregistrat totul și a postat pe rețelele de socializare. Din video se vede cum Bia a fost pusă la pământ, apoi polițiștii s-au chinuit ceva timp să o încătușeze. Blonda s-a trezit și cu un proces verbal.
Amendă de 4000 de lei
Bia Khalifa a fost reținută timp de două ore și, după ce a dat cu subsemnatul, a primit și o amendă în valoare de 4000 de lei pentru tulburarea liniștii și ordinii publice. Când s-a văzut încolțit, Fulgy a sunat la 112, în încercarea de a-și salva iubita, reclamând că a fost luată de polițiști și bătută.
După ce Poliția Transporturi Aeriene a verificat informația, s-a ajuns la concluzia că apelul nu s-a justificat. Așa că a primit, la rându-i, o amendă pentru că a apelat abuziv numărul de urgență. Totul s-a terminat însă cu bine, iar Bia a urcat nervoasă într-un taxi, în timp ce fiul Clejanilor a avut grijă ca bagajele să fie în regulă.
Bia Khalifa a depus plângere la Poliția de Frontieră – și s-a semnat cu o inimioară
Blonda consideră că oamenii legii au comis un abuz asupra ei și a depus o plângere în atenția conducerii Poliției de Frontieră. Fulgy a pozat sesizarea scrisă de Bia, în timp ce aceasta o ținea în mâinile rănite de cătușe.
Iubita lui Fulgy reclamă că a fost imobilizată abuziv, aruncată într-o cușcă și privată de telefon. Mai mult, susține că cei de la Frontieră au pipăit-o, iar declarația a semnat-o cu o inimioară „atașată” la semnătură.
Sindicatul Europol a reacționat, vineri noapte, în urma incidentului de pe aeroportul Henri Coandă:
Fulgy spune că va lupta pentru a-i face dreptate iubitei lui până la capăt
Acest episod le-a pus relația la încercare celor doi îndrăgostiți, însă e posibil să-i unească și mai tare. Mai ales că fiul Vioricăi de la Clejani le-a spus fanilor că se va ocupa personal de situație și că o să-i facă dreptate Biei. Nu a spus și cum va face asta, ci doar a făcut mai multe grimase, cu aer misterios, în fața camerei de filmat.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook