Designerul atrage atenția asupra câtorva greșeli pe care le fac multe doamne atunci când merg la o nuntă. Din dorința de a fi cât mai elegante, puse la patru ace, acestea nu mai țin cont de mici detalii.
De exemplu, femeile plinuţe nu trebuie să îmbrace niciodată rochii cu crinolină, iar la nuntă cu atât mai puțin. „Vor arăta ca o butelie cu husă”, spune tranșant designerul Cătălin Botezatu.
Pentru a le face să înțeagă exact cum stau lucrurile, designerul prezintă motivele pentru care acest tip de rochie este indicat doar femeilor slabe şi înalte.
„La o nuntă, prima greșeală pe care o fac femeile este să își facă o rochie asemănătoare cu a unei vedete, să-și facă rochii pe care le văd pozate pe manechine de 1,80 m, care sunt urcate și pe un piedestal și care dau așa, o chestie statuară, dar, în realitate ele neavând măsurile necesare pentru o astfel de rochie”, spune Cătălin Botezatu, care continuă să le convingă pe femei că rochia cu crinolină nu se potrivește oricui. Chiar dacă arată superb, această piesă vestimentară nu poate fi purtată de oricine.
Ce culoare trebuie aleasă
De multe ori, domnișoarele care sunt mai mici de înălțime, mai grăsuțe, nu e nimic rău în asta, Doamne ferește, dar dacă au o rochie cu crinolină, vor arăta ca o butelie cu husă.
Plus că nu își dau seama că o crinolină din aceea mare e frumoasă, e adevărat, dar pe o femeie înaltă. Și în momentul când stai 12 ore, 20 de ore la o nuntă, cu crinolina aia, când te așezi jos se vede așa… Nu mai contează… Deci asta e cea mai mare greșeala la doamne”, a mai spus Cătălin Botezatu.
O altă gafă pe care unele femei invitate la nuntă o fac este alegerea culorii. Mai precis, este de părere designerul, nu este indicat ca ținuta aleasă să fie în culoarea albă sau ocru.
„La nuntă îți alegi o rochie de o altă culoare decât alb imaculat sau ocru pentru că ori ești mireasă, ori nu mai esti mireasă”, a mai spus Cătălin Botezatu.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook