Simona Ionescu / Redactor Șef

Nunta lui Gheorghe Gheorghiu se apropie cu pași repezi. Ce ținută va purta la eveniment.

Gheorghe Gheorghiu și-a comandat costumul de ginere de ginere. Cum va arăta

La 67 de ani, Gheorghe Gheorghiu își pune pirostriile. Aleasa inimii sale este Gabriela Băncescu, o afaceristă care trăiește în America. Artistul spune că abia așteaptă să devină soț cu actele în regulă, dar afirmă că nu va fi o nuntă tocmai tradițională. Chiar și așa, cei doi vor avea în jur de 600 de invitați, prieteni din toată lumea. Pentru cel mai frumos moment al vieții, Gheorghe Gheorghiu și-a ales deja costumul de ginere. Acesta va fi cât se poate de sobru, negru și, cel mai important, fabricat în România.

ghe2

„La Brăila am găsit ceea ce-mi doream”

„Aş fi putut desigur să aleg să mi-l cumpăr din Statele Unite, dar eu am vrut să mi-l fac acasă. Ca atare, chiar în zilele acestea, de început de septembrie, voi face mai multe vizite scurte la Brăila. Acolo unde am găsit ceea ce-mi doream şi am dat comandă pentru viitorul meu costum. Va fi unul normal, negru, cu nimic ieşit din comun, fără brizbrizuri”, a afirmat el pentru impact.ro.

Ce ținută va purta mireasa

La rândul său, Gabriela va arăta spectaculos însă, spune Gigi, aceasta a ales să nu poarte rochie de mireasă, iar el îi respectă această decizie. „Gabriela a ales să nu poartă o rochie de mireasă, aşa cum tradiţional se face în asemenea ocazii. A fost alegerea ei, iar eu am respectat-o.

2 2

De fapt, la vârsta noastră, nu va fi chiar o nuntă tradiţională, dintre acelea cu volănaşe şi tot felul de teme, dar va fi o nuntă mare, cu probabil 600 de invitaţi. Avem prieteni mulți, sute, și ne vor fi alături. Eu cred în căsătorie, vine o vreme când nu poți fi singur toată viața.

M-a luat și pe mine prin surprindere, nici eu nu m-am așteptat la asta și… i-am dăruit inelul de logodnă. Sunt un băiat cumsecade. Ea e cu 15 ani mai mică decât mine, este puștoaică. Eu zic că e minunat”, a mai declarat la TV Gheorghe Gheorghiu. Nașii de cununie vor fi celebra cântăreață Maria Dragomiroiu și soțul ei.

Sursă foto: spynews, wowbiz

Amorurile lui Gheorghe Gheorghiu. Dar și despre ce a primit de ziua lui de la iubita din America

Gheorghe Gheorghiu a ales cu mare atenție costumul de ginere pentru cea mai importantă zi din viața sa. Designerul a creat un costumul de ginere unic, care reflectă personalitatea artistului. Această ținută specială, costumul de ginere comandat special, va fi vedeta evenimentului cu 600 de invitați din toată lumea. Detaliile rafinate și croiala impecabilă fac din acest costumul de ginere o adevărată capodoperă. Nadia Comăneci dansează în costumul de gimnastică de acum 50 de ani: pregătește o surpriză.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre