Bancuri în loc de Horoscop

Bulă şi Şandor sunt vecini şi prieteni, de când se ştiu. Într-o dimineaţă, Şandor îl vede pe Bulă că-şi ascute cuţitul.
– De ce faci asta, Bulă baci?
– Ca să te tai.
– Apăi, de ce să mă tai tu pe mine?
– Fiindcă voi l-aţi omorît pe Mihai Viteazul.
– Dar asta a fost acum trei sute de ani, Bulă.
– Poate, dar eu numai acum am aflat!
***
– Bulă, nu te-am auzi niciodată spunând o vorbă bună despre cineva. Tot timpul bârfeşti.
– Nu-i adevărat. Uneori am cuvinte frumoase la adresa unor oameni.
– Când?
– Când le trimit flori, la înmormântare!
***
– Am un câine extraordinar, se laudă vecinul lui Bulă. Mă simte de la 1 kilometru de casă. Ce spui?
– Cred cătrebuie să faci baie mai des!
***
– Ai auzit de Bulă?
– Ce-i cu el? Ce i s-a întâmplat?
– Şi-a găsit o slujbă.
– Pentru bani, ăsta e în stare de orice!
Face parte din echipa Rețete și Vedete din anul 2022, aducând cu sine o vastă experiență jurnalistică acumulată de-a lungul unei cariere de peste 15 ani în domeniul mass-media. De-a lungul timpului, Igor a activat în redacțiile unor publicații importante. În cadrul redacției Rețete și Vedete, contribuie activ la dezvoltarea conținutului editorial, realizând articole despre și cu personalități din showbiz, reportaje speciale, dar și articole cu impact în rândul cititorilor. Unul din hobby-urile lui Igor este gătitul.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook