Tatăl este chemat la școală:
– Fiul dumneavoastră a desenat pe banca o muscă, foarte reală, și mi-am zdrobit pumnul încercând să o omor.
– Ha! Să mă fi văzut pe mine, când am intrat în baie și, văzând în cadă un crocodil pictat, de frică, am ieșit printr-o ușa pictată…
***
Un tip beat mergea în patru labe pe trotuar. La un moment dat, îi alunecă o mâna și se lovește cu capul de caldarâm. Continuă să meargă în patru labe și din nou îi alunecă o mâna și se lovește la cap. După încă doi metri de mers în patru labe, dă cu ochii de o pereche de picioare mișto. Ridică ochii și vede o fată care se uită scârbita la el.
– Ce faci, fă? o întreabă bețivul.
– Fac trotuarul, răspunde fata jignită.
– Păi, fă-l dracului mai moale, că mă doare capul.
***
Seara, venind de la crâșmă, un bețivan se lovește cu capul de un stîâp și zice cu voce tare: Unu.
Un polițai îl aude și-l urmărește, văzându-l lovindu-se de al doilea stâlp și zicând: Doi.
Voind să-l ajute se duce în fața lui și-l întreabă dacă poate să-l ajute cu ceva. Bețivanul zice:
– Sigur că poți, numără câte cucuie am în frunte!
Polițaiul zâmbind zice:
– Ai două cucuie.
La care bețivanul răspunde:
– Mulțumesc, mai am două și ajung acasă!
***
Un bețiv iese dintr-un bar și se hotărăște să se ușureze la roată unui Jeep. Deasupra roții vede scris 4X4. Scoate un cuțit și scrie: =16.
Proprietarul vede treaba a două zi și duce mașină la vopsit.
A două noapte la fel. Iese bețivul să se ușureze, vede 4X4 și scrijelește cu cuțitul =16. Proprietarul înnebunit, se roagă de ăla de la vopsitorie:
– Bă, e unul nebun care-mi tot strică mașina. Pune și tu o plăcută cu =16 acolo, că s-o vadă și să-mi lase mașină în pace.
Zis și făcut. A treia seară iese bețivul și vede: 4X4=16, după care scoate cuțitul și scrie „CORECT”.
Atenție la pisici! Riscați să le îmbolnăviți din prea multă dragoste. Studiu
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook