Simona Ionescu / Redactor Șef

Îl recunoașteți? Acum este unul dintre cei mai iubiți actori

Îl recunoașteți? Acum este unul dintre cei mai iubiți actori
Multe vedete au început să pună fotografii de când erau mici, fără griji. Băiețelul dolofan din fotografie este acum unul dintre cei mai iubiți actori de la noi.

Ce minunată este copilăria! Nu ai griji și ești înconjurat de multă dragoste. Așa pare și băiețelul dolofan, cu breton, din această fotografie. Când a mai crescut, au început să apară și necazurile. Băiețelul cu breton se numește Mihai Valentin Octavian.

Îl recunoașteți? Acum este unul dintre cei mai iubiți actori

Mihai Bendeac (37 de ani) este unul dintre cei mai carismatici actori români și este foarte popular printre tineri, mai ales după ce a devenit juratul emisiunii iUmor de la Antena 1. În buletin, numele său este mai lung: Mihai Valentin Octavian Bendeac.

Și el a postat poze din copilăria lui minunată, înconjurat de dragostea părinților.  Mihai Bendeac are o relaţie specială cu părinţii săi. De fiecare dată când acordă un interviu, acesta aduce vorba despre ei. Se pare că familia ocupă un loc important în viaţa lui. După cum a declarat într-o emisiune, cel mai important moment pentru el este naşterea fratelui său, Andrei.

De fapt, Mihai Bendeac ar fi ales alt drum în viață, nu de actor. Dorința sa ar fi fost ca el să devină antrenor sau ziarist sportiv. Însă, într-o zi a citit o carte despre marele actor Toma Caragiu și a decis că viitorul lui va fi pe scenă.

Mihai Bendeac are o relaţie specială cu părinţii săi

Acum este un actor de teatru și film, scriitor, scenarist, cântăreț, regizor, jurat. A jucat rolul principal in filmele ”Milionari de Weekend” (2004) și ”Supraviețuitorul” (2006).

Mihai Bendeac a scris toate cele 6 sezoane „În Puii Mei” pe care le-a și interpretat, „Românii au Artiști”, „Teatru Tv”, „Băieți de Oraș”, „Comedy”, „Mondenii”, „Jurnalul unui burlac”.

Acum face parte din juriul emisiunii iUmor, alături de Delia și Cheloo.

Mihai Bendeac, veșnic îndrăgostit

Mihai Bendeac recunoaște că a fost îndrăgostit de o starletă porno, pe care a apreciat-o pentru dăruirea cu care se implică în munca sa. De asemenea, lui Bendeac îi plac femeile independente, inteligente, iar plafonarea nu este o opțiune.

Actorul se poate mândri cu faptul că s-a iubit cu femei celebe precum Roxana Vancea, Mirela Zeta, Sore, Andreea Popescu sau Celia. Mirela Zeta i-a fost parteneră timp de doi ani, în perioada facultăţii. Actorul spune că avut multe de învățat de la ea.

A fost logodit de patru ori, deși nu a simțit că vrea să-și împartă viața cu cineva. De altfel, Bendeac spune că nu se vede locuind mai mult de cinci zile cu o femeie.


Nana Mouskouri a cântat în 15 limbi, pe toate continentele

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre