În a doua ediție iUmor din sezonul 9 a fost un număr de senzație, iar Delia și Mihai Bendeac au dansat pe masă, nu și Cheloo, care a părăsit platoul. Aproape 400.000 de fani s-au uitat la această scenă.

Formația Azur l-a făcut pe Mihai Bendeac să danseze pe masă

Formația Azur și-a făcut apariția în emisiunea de divertisment, în ropote de aplauze.

Trupa a devenit celebră cu melodii care se cer și azi, la nunți, botezuri și alte chefuri. “Mona”, “Regina nopţii”, “La o masă”, “Cenşăreasa”, “Pe nisipul de la mare”, “Te-am crescut, copile”, “Șatra”, “Lanţul de iubire” sunt doar câteva dintre melodiile celebre care sunt apreciate şi acum la petreceri. Membrii formației au mai îmbătrânit, dar nu și piesele lor.

Nelu Vlad, născut în 1951, într-o comună de lângă Brăila, a înfiinţat formaţia Azur pentru a avea din ce trăi, dar a ajuns, peste mulţi ani, să fie considerat “naşul de botez” al manelelor. Și-a început cariera muzicală în urma unui pariu. Tânărul Nelu Vlad se specializase în chimie, a fost admis la Academia de Poliție, dar a fost exmatriculat.

Formația Azur cântă muzică balcanică

“Am studiat muzica populară, dar şi cea lăutarească, marii artişti ai neamului şi apoi am căutat ritmuri dansante balcanice, greceşti în mod deosebit. Am prelucrat, la orgă, multe linii melodice populare, sârbeşti, turceşti, macedonene sau aromâne şi apoi le-am adaptat cu texte”, a mărturisit Nelu Vlad, liderul formaţiei Azur.

De zeci de ani, formaţia Azur cânta muzică de petrecere pe ritmuri balcanice. Azur este considerată prima formație care a cântat maneaua lăutărească.

Dintre formațiile de gen, Azur a rămas una dintre preferatele publicului românesc, fapt confirmat de discografia foarte bogată, peste 25 de albume.


Accident grav într-un mare show TV. Vedetele sunt în stare de șoc

Distribuie știrea: Facebook | Twitter | WhatsApp

Parteneri