Ilinca Vandici a făcut în ultima perioadă o serie de declarații controversate, legate de relațiile de cuplu, asemănătoare celor făcute de Dana Budeanu în rubricile „Amețitele și mafioții”. Însă în cazul ei, au stârnit un val de reacții negative din partea internauților.
Ilinca Vandici și-a pus internauții în cap după o declarație uluitoare despre viața de familie
Familistă convinsă, Ilinca Vandici își dedică tot timpul liber soțului său, Andrei Neacșu și băiețelului lor, Zian. În ultima perioadă, vedeta a acceptat invitația de a participa la mai multe podcast-uri, unde a dat declarații care nu au fost pe placul tuturor.
După ce a declarat că nu își trimite bărbatul la cumpărături la magazinul din colț, dar și că i-ar ierta chiar și infidelitățile „pentru că așa trebuie să fie un bărbat”, prietenii din online, dar și unele vedete, au pus-o la zid. Sătulă de tot felul de cârcoteli, vedeta de la Kanal D a decis să facă lumină. Ea le-a spus tuturor că tot ce a declarat a fost din suflet, însă vorbele i-au fost scoase din context.
„Emoțiile au generat o alegere neinspirată a cuvintelor”
„Am fost atentă la tot ce s-a întâmplat în ultima perioadă. Am revăzut declarațiile mele pentru a putea înțelege ce anume a generat reacții virulente și chiar online bullying. Revăzând imaginile, analizându-le, mi-am dat seama că întrebările și temele abordate la ultimele mele apariții au fost atât de personale încât cu siguranță nu am reușit să explic, să nuanțez anumite aspecte sau contexte la care făceam referire.
Poate și emoțiile și-au spus cuvântul și poate și ele, iată, au generat o alegere neinspirată a cuvintelor. Însă toate declarațiile mele au fost făcută cu bună credință, din dorința de a împărtăși cu voi cât mai multe lucruri din viața mea. Nu mi-am propus să generalizez sau să exprim reguli sau să expun reguli și, în niciun caz, nu mi-am propus să jignesc pe cineva.
Îmi dau seama că în ultima perioadă nu am reușit să comunic și să transmit cât mai clar ce simțeam, dar nici nu mi-am imaginat că voi lăsa loc de interpretări duse la extrem. Însă, mă întristează foarte tare că parte din cei care mă blamează și spun că ei susțin femeile, egalitatea, pacea și iubirea, sunt cei care ajung să facă bullying.”, și-a început declarația Ilinca Vandici.
„Și Andrei se implică în treburile casnice”
Ilinca Vandici este căsătorită din 2017 cu Andrei Neacșu. În toate declarațiile sale, Ilinca a mărturisit că fiecare familie trebuie să trăiască după propiile reguli. În plus, e greșit înțeles că Andrei stă toată ziua, ci se ocupă de diferite activități, pentru a îmbina cariera cu viața de.
Relația mea cu Andrei, cu soțul meu, e o relație cât se poate de normală, în care ne iubim, ne respectăm, o relație pe care efectiv o construim în fiecare zi. Iar într-o familie, membrii ei își fac propriile reguli astfel încât lucrurile să funcționeze și să fie în permanență o echipă. Același lucru se întâmplă și la noi. Ne împărțim sarcinile astfel încât să ne putem dezvolta viața profesională în armonie cu cea personală, care să contribuie cu drag la binele familiei.
Avem zilnic activități cu copilul atât împreună cât și separat. Eu mă ocup de cumpărături pentru că, da, eu știu ce avem nevoie în casă. Eu am schimbat scutecele, dar am ales să fac aceste lucruri și multe altele cu bucurie pentru că îmi face plăcere să fac lucruri pentru familia mea. Este vorba doar despre o alegere personală. Nu există un adevăr universal valabil, o carte după care să ne trăim viețile și după care să ne comportăm în propriile noastre familii.”, a mai explicat vedeta.
Sursă foto: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook