Simona Ionescu / Redactor Șef

Informație utilă pentru pacienții din această regiune. Un aparat cu raze X determină densitatea osoasă

Informație utilă pentru pacienții din această regiune. Un aparat cu raze X determină densitatea osoasă
În cadrul Centrului de Imagistică de la Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș din Timișoara se poate stabili, cu ajutorul unui aparat performant, densitatea și rezistența osoasă, așa numita osteodensitometrie. Aceasta se realizează pe bază de raze X.

Tehnica de evaluare imagistică a densității osoase, DEXA, poate determina riscul producerii osteoporozei, adică acea fragilitate crescută a oaselor, dar și pe cel al producerii unor fracturi din cauza reducerii densității minerale și a durității oaselor. Practic, DEXA determină calitatea unui os sănătos. Analiza realizează o comparație a nivelului densității osoase cu o valoare considerată standard.

Ce stabilește aparatul cu raze X

„În funcție de acest indice de densitate osoasă, vorbim de osteopenie, care este un grad ușor de demineralizare osoasă sau de osteoporoză, în care gradul de afectare este mult mai sever. Aparatul, în urma investigației, poate să aprecieze această densitate dând un indice. În cazul în care acesta este sub -1, vorbim  de un scor patologic.

Pacienții care au factori de risc, pacienții care iau tratament cronic, cu corticoterapie, pacienții cu boli pulmonare cronice, cu hepatite cronice au drept indicație realizarea acestui tip de investigație o dată pe an, mai ales în cazul femeilor aflate la menopauză”, spune S.L dr Diana Manolescu – medic primar radiolog, șef Secție Radiologie Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș, Timișoara.

Dacă valoarea analizei este între -1 și -2,5, vorbim de o scădere nu foarte accentuată a densității osoase, de osteopenie, iar o valoare mai mică de -2,5 arată existența osteoporozei.

Cum se realizează investigația

Investigația imagistică este simplu de realizat, nu durează mai mult de 10 minute. Pacientul este așezat pe o masă, iar un braț mobil al aparatului, cu un tub de raze X, este amplasat deasupra pacientului. Investigația nu este dureroasă și presupune analiza densității osoase la nivelul șoldului și a coloanei lombare. Atât osteoporoza, cât și osteopenia sunt mult mai des întâlnite la femei decât la bărbați.

„Există indicația de realizare a acestei investigații femeilor aflate la menopauză sau femeilor după vârstă de 65 de ani. De asemenea, se adresează și bărbaților, în vârstă de peste 70 de ani care prezintă anumiți factori de risc, fumatul cronic, alcoolismul, sedentarismul. Acești factori pot duce la demineralizare osoasă gravă”, spune S.L dr Diana Manolescu – medic primar radiolog, șef Secție Radiologie Spitalul de Boli Infecțioase și Pneumoftiziologie Dr. Victor Babeș.

Există însă și contraindicații în cazul femeilor gravide. Stabilirea osteodensitometriei poate duce, în urma unui tratament, la oprirea fragilizării osului, ceea ce permite scăderea riscului producerii unor fracturi.

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre