Simona Ionescu / Redactor Șef
Toată lumea îi spunea Doamna Iolanda Balaș Söter. Un om elegant, de-o modestie incredibilă. Oriunde mergea era întâmpinată cu mult respect. Doar era multiplă campioană mondială și prima sportivă din România cu medalie olimpică de aur! Atunci era Iolanda Balaș, nu era căsătorită, și cu numele acesta a rămas în istoria sportului internațional.
Iolanda Balaş Söter a fost prima femeie din țară care a cucerit medalia olimpică de aur. A fost și singura atletă din România care a avut la activ două titluri olimpice. S-a stins discret, la 79 de ani, pe 11 martie 2016, lăsând în urma ei rezultate istorice. Un diabet rebel a răpus-o.
A deținut 14 recorduri mondiale la săritura în înălțime, urcându-se de două ori pe cea mai înaltă treaptă a podiumului de premiere continental. Recordmană pe 30 de stadioane din Europa, Asia sau America de Sud.
Ioli, cum o alintau prietenii, nu a pierdut nici un concurs timp de zece ani, între 1 decembrie 1956 și 10 iunie 1967. În acest interval, a obținut 146 de victorii consecutive, performanță cu care a intrat în Guinness Book.
Federația Internațională de Atletism a desemnat-o cea mai bună atletă a secolului trecut. Este și motivul pentru care Iolanda Balaș Söter a fost președinte executiv și, ulterior, președinte de onoare al Federației Române de Atletism.
Marea sportivă a crescut într-o familie modestă: tata lăcătuș, mama casnică. A învîțat la un liceu catolic de fete din Timițoara unde a învățat sport cu călugărițe. Era la vârsta copilăriei când l-a văzut pe celebrul Jesse Owens care câștiga patru medalii la Olimpiada de la Berlin.
„M-am îndrăgostit de atletism atunci când, invitată fiind de niște prieteni de familie, am putut să văd filmul Jocurilor Olimpice de la Berlin, din 1936. Atunci l-am admirat pentru prima oară pe celebrul Owens, care câștigase patru medalii și culmea, în anul în care m-am născut!”, mărturisea Iolanda Balaș.
Ascensiunea ei a fost rapidă. De la 1,28 metri, la 12 ani, săriți în curtea casei părintești, a ajuns ca, în trei ani, să sară peste ștacheta înălțată la 1,48 metri. Performanța care reprezenta în acea vreme un nou record național de senioare.
Din drumul spre Olimpiada de la Melbourne, din 1956, s-a oprit doar pentru a-și adjudeca o medalie de argint la Europene și pentru a stabili, la București, pe 14 iulie, primul său record mondial, cu 1,75 metri. Avea 20 de ani.
„Nici nu mi-am putut închipui că pot să sar atât. Cu o zi înainte de concurs, am ieșit la antrenament cu maratoniștii, în Pădurea Băneasa. Fără să-mi dau seama, am alergat aproape 20 de kilometri.
Când am realizat ce am făcut, mi-a înghețat sufletul! Mă gândeam, ce am făcut? Cum o să sar? Cu toate astea, a doua zi, reușeam primul meu record mondial!”, a povestit marea noastră atletă.
Delegația României a plecat în Australia cu 30 de zile înaintea Jocurilor, dar Iolanda Balaș nu a fost însoțită de antrenorul Ioan Soter, din rațiuni politice!
„A fost prima mea Olimpiadă. Fără antrenor, fără nici un sfat și după o lună la capătul lumii. Am suportat cea mai dureroasă înfrângere din viață. Era cât pe ce să renunț, locul cinci era de-a dreptul un dezastru!
Nu numai că am pierdut medalia, dar americanca Mildred Mc Daniels a îmbunătățit recordul lumii, sărind cu un centimetru mai mult decât mine.
Un conducător al delegației, securist, firește, m-a acuzat că am vândut medalia, considerându-mă trădătoare de țară! Mai mult, în Satul Olimpic era un panou cu pozele noastre. S-a dus și a rupt fotografia mea”, spunea Iolanda Balaș într-un interviu.
Ajutată de Ioan Söter, după luni de eforturi, Iolanda Balaș a reușit să-și revină psihic și fizic, egalând recordul americancei.
Din anul 1958 și până la Jocurile Olimpice de la Roma, a îmbunătățit recordul lumii cu opt centimetri. „După Melbourne, timp de patru ani, am desenat în caietul de antrenament cercurile olimpice sub care scriam: Revanșa!
Devenise deja un fel de instinct. La vederea acelor însemne, mi se ridica sângele în cap! Puteam să suport orice privațiune, orice efort. Nimic nu era imposibil!”
După multe intervenții, amenințând chiar că nu va participa la ediția din 1960 a Jocurilor Olimpice, Iolanda Balaș i-a convins pe comuniști să fie însoțită de antrenor.
Pe Stadionul Olimpic de la Roma a fost protagonista unui spectacol de neuitat. Nici ploaia, nici adversarele, dar nici ștacheta nu au putut s-o oprească din drumul spre aur.
„A fost o victorie extraordinară! Poate cea mai dragă sufletului meu. Atmosfera latină din stadion se asemăna cu cea de acasă. Mai mult, după 1956 și până în 1967, când m-am retras din activitatea competițională, nu am mai pierdut niciodată”
În 7 iunie 1958, Iolanda Balaș redevine deținătoarea recordului mondial cu performanța de 1,78 m. În următorii 3 ani, recordul mondial este depășit cu încă 13 cm.
Distanța între Iolanda Balaș și adversarele sale era foarte mare. Când ea a ajuns la 1,91 m, nici o altă atletă nu trecea de 1,78 m. Recordul său a rezistat alți zece ani.
A venit, între timp, și al doilea titlu olimpic, la Tokyo, în anul 1964. Sursa: Federația Română de Atletism.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
