Simona Ionescu / Redactor Șef
La Jocurile Olimpice din1968, Viorica Viscopoleanu a cucerit medalia de aur la săritura în lungime și a stabilit un record mondial. A câștigat cu o diferență de 14 cm față de a doua clasată, din prima săritură.
Viorica Belmega, devenită prin căsătorie, Viscopoleanu, a participat la prima ei competiție atletică în 1957, la un cros interșcolar. Era slăbuță și părea că o va sufla vântul. Dar a câștigat!
În anul 1967, Viorica Viscopoleanu a fost atât de constantă încât ziariștii vremii au supranumit-o „Doamna Metronom”.
La Jocurile Olimpice din1968, din Mexic, Viorica Viscopoleanu a cucerit nu numai medalia de aur la săritura în lungime, dar a stabilit şi un record mondial.
Atleta a reuşit din prima încercare 6,82 metri, ameliorând recordul mondial deţinut de britanica Mary Rand (6,76 m). Datorită acestui rezultat, românca a cucerit medalia de aur.
“M-am accidentat în Mexic, exact cu o săptămână înainte de calificări. Mă gândeam că nu o să pot să concurez, după atâţia ani de sacrificii. Înainte de a merge la cabinetul medical, la tratament, am văzut o maşină cu numărul 647.
M-am gândit că atât voi sări eu în calificări, 6,47 metri. Şi aşa a fost. Pentru finală, am mers spre stadion, discutând cu antrenorul Hansi Sötér, care mi-a spus să fac o singură saritură foarte bună, ca să protejez genunchiul.
M-am concentrat foarte mult, am plecat pe elan, am bătut pe prag, am sărit, s-a măsurat, au venit arbitrii internaţional. Era record mondial. Nu-mi venea să cred”, a povestit Viorica Viscopoleanu.
Talentată și ambițioasă, atleta noastră a concurat nu numai la lungime, ci şi în probele de garduri, la ştafetă, dar şi la pentatlon.
Cele mai bune rezultate le-a obţinut însă în prima probă, mai ales în perioada în care a fost antrenată de Octavian Viscopoleanu, cel care i-a devenit şi soţ.
În afara titlului olimpic din 1968, are în palmares un “argint” la Campionatul European în aer liber din 1969, un titlu european în sală (1970), precum şi trei medalii de bronz (1967, 1968 şi 1971).
“Mi-au promis cei de la Partid, în frunte cu Ceauşescu, că-mi dau o maşină, un Fiat, pentru că am luat aurul olimpic şi am făcut şi record mondial. Chiar şi pe scara avionului, la întoarcere, tot aşa ni s-a spus, mă întrebau dacă ştiu să şofez.
Până la urmă, nu am primit nici măcar o roată de maşină”, şi-a reamintit fosta campioană, care s-a retras în 1976. Povestea este în cartea „Olimpiada mexicană” a lui Ilie Goga și Emanuel Valeriu.
La încheierea carierei de sportivă a rămas la Steaua, unde a lucrat ca antrenor.
Jocurile Olimpice din Mexic (1968) au rămas în istorie și pentru că au fost primele transmise în direct de către Televiziunea Română.
Comentariul era asigurat atunci din studioul de la București, din strada Moliere (sediul vechi al TVR) de către Cristian Țopescu și Nicolae Mărășescu. Transmisia săriturii în lungime a început cu a doua serie de încercări.
Telespectatorii ca și comentatorii, de altfel, au rămas rămas cu gurile căscate când au văzut-o pe Viorica Viscopoleanu, care purta o genunchieră la piciorul de bătaie.
Atleta a executat elanul și a trecut peste prag în alegare și a sărit. La sfârșitul concursului Crostian Țopescu a anunțat că Viorica Viscopoleanu reușise din prima săritură 6,82 m, record mondial, cu care a câștigat titlul olimpic.
„S-a născut la 8 august 1939 în ținuturile de basm ale Bucovinei. Fetița aceea firavă n-avut nici când și nici cum să-și petreacă clipele de copilărie prin poieni scăldate de soare.
Anii grei ai războiului și pierderea timpurie a părinților au obligat-o să vină la București, lângă bunicii care aveau să-i fie mamă și tată. Au crescând-o cu blândețe și bunătate, dar în sărăcia și nevoile acelor vremuri.
O păpușă de cârpă, o casă rece, scuturată din temelii de suflul bombardamentelor, o străduță întunecoasă și o farfurie de pământ – mereu aceeași – sunt amintirile din copilările ale Vioricăi”, a scris Horia Alexandrescu, în cartea „Aur olimpic românesc”, despre primii ani de viață ai celei care avea să devină campioană olimpică.
S-a întâlnit cu sportul la școală, la orele de educație fizică, apoi orientarea sa spre săritura în lungime s-a petrecut din întâmplare, sub ochii unui om antrenat să vadă talentul, Ion Vintilă.
Dintr-o joacă, s-a încumetat la o săritură sub ochii antrenorului și de atunci, de la 17 ani, viața i s-a schimbat. Doi ani mai târziu avea să-l întâlnească pentru prima oară, într-un cantonament la Mamaia-sat, pe viitorul său soț, pe săritorul de triplu Octavian Viscopoleanu.
După succesul din Mexic, cariera ei a continuat încă șapte ani. A participat și la JO de la Munchen, dar a ocupat locul 7, iar în 1975, chiar pe 8 august, și-a încheiat cariera pe Stadionul Republicii.
Au urmat ani în care i-a ghidat pe alții spre performanțe din postura de antrenoare și în care a devenit mama unui băiat, Ciprian, și a unei fete, Gabriela, iar acum trăiește cu optimism fiecare zi.
Ce își dorește marea campionă la 81 de ani? „Să fie copiii sănătoși și nepoții la fel”, a spus Viorica Viscopoleanu într-un interviu pentru Steaua TV.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
