Simona Ionescu / Redactor Șef

Adevărata poveste a Ducesei de Windsor, femeia care l-a determinat pe Rege să abdice – Istorii senzaționale

Adevărata poveste a Ducesei de Windsor, femeia care l-a determinat pe Rege să abdice – Istorii senzaționale
A fost Ducesa de Windsor o seducătoare cu un apetit nesățios pentru bărbați, care l-a prins în mreje pe Prințul Marii Britanii, viitorul Rege? Și este adevărat că, în timp ce-l curta pe Prinț, a mai avut relații și cu alți bărbați? Istoria menționează vreo trei din perioada respectivă: un vânzător de mașini second-hand, un înalt oficial german, plus un aristocrat italian. Sau nimic din toate acestea nu a fost real?

Născută în 1896, în Baltimore, americanca Wallis Simpson, devenită ulterior Ducesă de Windsor, a fost o celebritate mondenă în adevăratul sens al cuvântului. Trecuse deja prin două divorțuri înainte să pună ochii pe Prințul Eduard al Marii Britanii, Duce de Windsor, fostul rege Eduard al VIII-lea al Regatului Unit. Deși s-a spus că a fost o relație „pe interes”, a trăit marea ei dragoste alături de acesta, determinându-l să abdice din funcția de Rege și fiindu-i apoi alături toată viața.

Femeia care l-a determinat pe Rege să abdice, divorțată de două ori

Una dintre cele mai grave acuzații împotriva acestei femei, dublu divorțate, discutată intens chiar și astăzi, este așa-zisul „dosar chinez”, pregătit pentru premierul Stanley Baldwin și Regele George V. Acesta detalia presupusele activități din dormitor ale lui Wallis Simpson în Shanghai, în anul dinaintea căsătoriei cu Regele care a abdicat pentru ea.

Înainte să devină ducesă, Wallis Simpson a mai fost căsătorită de două ori

Primul ei soț a fost Earl Winfield Spencer Jr., un pilot din forțele aeriene americane, de care a divorțat în 1927. În 1923, comandantul Spencer a fost trimis cu misiune în China, însă Wallis Spencer a rămas la Washington unde se spune că a devenit amanta ambasadorului italian, prințul Caetani, apoi a unui sud-american, Felipe Espil, prim-secretar al ambasadei Argentinei.

Angajată la Departamentul de Stat al SUA, a fost trimisă și ea în China, la Hong Kong, în noiembrie 1924. De aici, ea și soțul ei pleacă la Canton, apoi Wallis pleacă la Shanghai însoțită de soția unui amiral. La Shanghai se spune că a devenit amanta contelui Galeazzo Ciano, ginerele lui Mussolini.

Al doilea ei soț a fost Ernest Simpson, un anglo-american, intermediar în comerțul maritim, cu care s-a căsătorit la Londra în anul 1928. Doi ani mai târziu, face cunoștință cu Prințul Eduard, prin intermediul amantei acestuia. În 1936, la moartea Regelui, Prințul Eduard preia coroana, iar americanca Wallis, altfel femeie căsătorită (a doua oară), devine amanta oficială.

Despre Ducesa de Windsor s-au lansat povești teribile, unele legate de dobândirea unor tehnici sexuale imbatabile în bordelurile chinezești

Îndrăgostiți, cei doi amanți pleacă la scurt timp după încoronare într-o croazieră pe Marea Mediterană, urmată de o călătorie în Bulgaria și Austria. Faptul că legile lui îi permiteau să o facă pe amanta sa regină, îl determină pe Regele Eduard să abdice, în decembrie același an, 1936. Între timp, Wallis și soțul ei decid divorțul, care se pronunță în mai 1937.

La nici o lună, americanca se căsătorește cu Prințul Eduard, care, după abdicarea din 10 decembrie 1936, a rămas cu titlul de Duce de Windsor. Căsătoria lor a avut loc pe 3 iunie 1937, iar mondena din Baltimore a devenit Ducesă de Windsor.

Cum a apărut „dosarul chinez”

Se spune că, în perioada cât ar fi stat în China, Wallis Simpson ar fi deprins tehnici sexuale în bordeluri, cu care, ulterior, l-a fascinat atât de mult pe Prințul Eduard devenit Rege al Marii Britanii, încât acesta a ales-o pe ea în detrimentul tronului, hotărând să abdice ca să fie alături de marea sa dragoste.

Devenit Rege, Printul Eduard a abdicat pentru a se putea căsători cu amanta sa, Wallis Simpson

Istoria a consemnat că, în timpul crizei abdicării din 1936, situația amantei a fost discutată chiar și la nivel de Cabinet, pe măsură ce miniștrii căutau o modalitate de a-l desprinde pe noul Rege de femeia care, spuneau ei, îl ținea subjugat. Cu ajutorul spionilor, miniștrii au căutat să afle informații despre ceea ce numeau „anul desfrâului” în China al frumoasei americance. Deși există note scrise, între ei, dosarul în sine, care ar fi relatat faptele ei „teribile”, nu a apărut niciodată.

Cartea „Anul Lotusului” face lumină în povestea lui Wallis Simpson, Ducesa de Windsor

În realitate, dosarul despre China nu există, după cum dovedește o nouă carte despre viața acesteia, recent apărută. La fel cum relația lui Wallis cu vânzătorul de mașini Guy Trundle, inventată de serviciile secrete, s-a dovedit a fi nefondată.

De asemenea, presupusa legătură secretă cu Ribbentrop, ambasadorul lui Hitler la Londra – mai târziu executat pentru atrocități naziste în timpul celui de-al Doilea Război Mondial – nu s-a întâmplat niciodată, la fel cum nu s-au întâmplat nici presupusele activități din dormitor cu Contele Ciano, ginerele dictatorului fascist al Italiei, Benito Mussolini.

Ducii de Windsor au trăit împreună tot restul vieții lor

Adevărul este că americana Wallis, devenită Ducesă de  Windsor, a fost atât de urâtă de britanici pentru că le-a „furat” Regele, încât niciun zvon teribil despre ea nu părea să fie prea mult. Privind retrospectiv, istoria a confirmat că ea a făcut o mare favoare națiunii, îndepărtând de pe tron un monarh slab și instabil, care, în perioada premergătoare celui de-al Doilea Război Mondial, s-ar fi dovedit incapabil de decizii corecte împotriva amenințării naziste.

În cartea recent publicată, „Anul Lotusului”, biograful Paul French demontează meticulos cele mai grave acuzații aduse Ducesei de Windsor și dovedește că poveștile spuse despre ea nu au fost nimic mai mult decât invenții. Înainte de izbucnirea crizei abdicării, agenții serviciilor secrete o urmăreau pe Wallis Simpson prin înalta societate londoneză în încercarea de a afla mai multe despre viața ei privată – scopul lor fiind să o discrediteze.

Faprele din „Dosarul chinez”, demontate una după alta

Autorul Paul French dovedește că a fost imposibilă o relație dintre Wallis cu Contele de Ciani, ministrul de externe al Italiei fasciste și considerat un posibil succesor al dictatorului Mussolini. Wallis părăsise China definitiv înainte ca ginerele lui Mussolini să ajungă acolo.

Se presupune că, în timp ce se afla în China, ea ar fi făcut un avort, care ar fi împiedicat-o ulterior să aibă copii. Nu există însă dovezi că ea ar fi suferit o astfel de procedură.

Wallis Simpson și Prințul Eduard s-au căsătorit la mai puțin de o lună după divorțul ei

S-a mai spus că Wallis ar fi pozat pentru fotografii pornografice făcute de proprietarul italian de hoteluri Victor Sassoon. Nu numai că niciuna dintre imaginile controversate nu a fost găsită vreodată, dar Sassoon nici măcar nu era în Shanghai când se afla Wallis acolo.

Se spune că ea ar fi dobândit abilități sexuale exotice – inclusiv „prinderea Shanghai” (descrisă ca o tehnică aparte de contractare a musculaturii pelviene) în bordelurile din oraș. Dar, spune French, nicio femeie de statutul ei social nu ar fi intrat într-un astfel de loc „nici măcar în numele educației fizice”.

O altă poveste este presupusa legătură cu Joachim von Ribbentrop, ambasadorul numit de Hitler în Londra. Se povestea că el i-ar fi trimis 17 garoafe, simbolizând numărul de întâlniri intime pe care le-ar fi avut. S-a dovedit însă că informația venise de la un fost duce german devenit călugăr într-o mănăstire din SUA, care, de frică, le-a spus agenților secreți care l-au căutat exact ceea ce voiau să audă.

Sursa foto: Instagram, Pixabay

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre