Blestemul tezaurului „Cloșca cu puii de aur”. Totul lua foc în jurul său

Cei care au descoperit tezaurul au fost doi țărani din satul Pietroasa: Ion Lemnaru și Stan Avram. În primăvara lui 1837, aceștia au găsit 22 de piese din aur însă, neștiind nici valoarea și nici din ce erau confecționate, le-au scuns în podul casei. După un an, un antreprenor italian pe nume Verusi a profitat de naivitatea țăranilor și a cumpărat comoara de 40 de kilograme de aur din pod cu 4.000 de lei, cam cât costa o pereche de boi frumoși în acele vremuri.

În realitate, cele 22 de piese aveau o valoare inestimabilă, doar greutatea aurului valorând 100.000 de lei.

Au fost aduse la București, nu înainte ca piesa cea mai mare să fie zdrobită cu toporul, iar în Capitală au suferit și alte modificări. Când au auzit autoritățile despre descoperirea de la Pietroasa, în vara anului 1838, au mai recuperat 18 kilograme de aur și le-au depus Muzeul de antichități din București. S-a deschis o anchetă în acest caz și a durat până în septembrie 1839, timp în care cei doi țărani au murit în beciurile Agiei, la interogatorii.

Italianul Verusi a fost absolvit de orice vină. Nu s-a aflat, dar poate tocmai cele 10 piese care nu au mai fost găsite l-au ajutat să scape basma curată, notează deieri-deazi.blogspot.com.

Al doilea furt al comorii

Tezaurul de la Pietroasa a devenit faimos. El a fost expus la Paris, cu ocazia Expoziției Universale din anul 1867, când i s-a comandat o vitrină specială care se transforma în seif pe timpul nopții. Însă , opt ani mai târziu, comoara a fost furată, episodul descris de Constantin Bacalbașa în volumul “Bucureștii de altă dată”:

“Muzeul de antichități era instalat în palatul Universității. De cu ziuă un tânăr, numit Pantazescu, s’a ascuns într’una din sălile Senatului, situată deasupra sălei în care se afla vitrina Cloșcei cu pui. O santinelă se plimba întotdeauna în coridorul de jos, pe dinaintea ferestrelor acestei săli. Pantazescu începu operația când viscolul sufla mai tare; tăie tavanul și făcu o gaură atât de mare cât să poată intra o umbrelă închisă. Din cauza viscolului sentinela nu auzi căderea micilor bucăți de tencuială. Apoi deschise umbrela și lărgi gaura atât cât să poată trece corpul său. Acum bucățile cele mari de tavan cădeau în umbrelă și nu mai era nici un pericol să facă zgomot. Când deschizătura fu destul de mare cât să poată trece un om, Pantazescu trase umbrela sus, legă o frânghie de piciorul uneia dintre mesele cele grele, apoi, fiind un bun gimnast, scoborî în muzeu. După ce luă toate piesele Cloșcei se urcă din nou cu puterea brațelor, introduse piesele în ambii pantaloni pe care îi legă jos, iar a doua zi dis de dimineață, ieși din palat. Lucrurile furate le-a dus acasă la dânsul și le-a ascuns în pian.”

Odată descoperit furtul, autoritățile au scotocit zi lumină până au dat de urma hoțului. Pantazescu a fost condamnat la 6 ani de închisoare, însă tezaurul a suferit iarăși modificări: o piesă importantă din el fusese topită de un bijutier.

Hoț cu experiență, pentru că nu era la prima faptă, Pantazescu a primit doar 6 de închisoare pentru că a colaborat cu poliția în timpul anchetei. A fost închis mai întâi în penitenciarul din Bisericani, unde a încercat să evadeze prin spargerea unui perete din magazia spitalului, ajutat de un cuțit mic, însă planul i-a eșuat, fiind prins. A fost mutat pentru continuarea ispășirii pedepsei la Penitenciarul din Cozia, unde a avut un comportament exemplar, așa cum reiese din presa vremurilor de atunci. Autoritățile chiar analizau în acea perioadă posibilitatea grațierii lui Pantazescu.

Real sau nu, Pantazescu a avut o tentativă de evadare și de aici, faptă care s-a soldat cu împușcarea lui. Mulți nu au înțeles de ce a recurs la acest gest, mai ales că-i fuseseră scăzute ultimlele nouă luni din pedeapsă și urma să fie liber.

Tocmai aceștia susțineau, după cum notează Constantin Bacalbașa în “Bucureștii de altă dată”, că Pantazescu ar fi fost asasinat: „Unii spun din ordin superior, alții pretind de către directorul închisoarei căruia Pantazescu îi încredințase secretul unor ascunzători unde s’ar fi aflat produsul numeroaselor lui furturi.”

Însă, dincolo de speculații, varianta oficială a fost aceea că Pantazescu ar fi încercat să evadeze pentru a-și întâlni iubita, o femeie de care s-ar fi îndrăgostit în timp ce era în închisoare. Cum aceasta era în libertate, Pantazescu ar fi făcut orice să scape de temniță și să ajungă la iubită. Ghinionul lui a fost, după cum nota ziarul „Voința Națională” în 9 iulie 1985, faptul că de aceeași femeie s-a îndrăgostit și un gardian, pe nume Tudorache Ionescu, care nu ar fi suportat să vadă cum femeia îl prefera pe Pantazescu.

Dornic să își întâlnească iubita, Pantazescu a apelat tocmai la serviciile rivalului său, iar acesta ar fi găsit oportunitatea de a-l înlătura din calea iubirii sale, după cum aflăm din „Voința Națională”:

“Printre soldații atașați la penitenciar se afla un soldat anume, Gheorghe Crivăț care trăgea foarte bine. Pe acesta’l corupe Ionescu pentru suma de 50 lei. Ionescu și Crivăț se înțeleg ca escortând pe Pantazescu, care era să fie scos din temniță sub pretext de a scrie o scrisoare și apoi de a culege pietre de pe marginea Oltului, să simuleze o evadare și să tragă într’ânsul; astfel se și petrecură lucrurile.”

Pantazescu a fost ucis în 19 august 1884 de soldatul Crivăț, pe un câmp aflat la câteva sute de metri de penitenciar

Cei doi (gardianul Tudorache Ionescu și soldatul Gheorghe Crivăț) au declarat în timpul anchetei că deținutul încercase să evadeze și că au fost nevoiți să-l împuște. Crima ar fi putut să nu fie descoperită dacă o servitoare, Spiridoana Angheluță, nu ar fi asistat în mod accidental la comiterea ei. Comandantul închisorii din Cozia, bănuit și el că ar fi participat la înscenarea evadării lui Pantazescu a, scăpat de acuzațiile aduse. Ionescu și Crivăț au fost condamnați la ani grei de închisoare.

Focul, blestemul lui Pantazescu?

În primăvara anului în care a murit Pantazescu, sala din Palatul Universității în care era expusă ”Cloșca cu puii” a luat foc. Ca să salveze celebrele piese, pompierii le-au aruncat pe geam, de la etaj. Povestea continuă și, în 1900, tezaurul a fost expus din nou la Paris, la Expoziției Universale Jubiliare, unde a stat șase luni. În această perioadă, au fost înregistrate zeci de incendii în acea aripă a palatului Luvru. Se spune că cele¬brul arheolog şi academician francez Ed¬mond Pottier, şef al Secţiei de Conservare a Muzeului Luvru ar fi spus după plecarea tezaurului: „Am scăpat, Doamne, de piaza cea rea!”.

În 1917, „Cloșca cu puii” (12 piese) a fost trimis în Rusia, împreună cu tot tezaurul României. Statul român a mai recuperat 10 piese, în 1956. Din 1971, se află expus la Muzeul Național de Istorie a României.