România este încă plină de surprize care abia așteaptă să fie descoperite. Ce spuneți de străzi pavate cu aur?
Pare un scenariu de film, dar este adevărat. În România există un oraș care are străzi pavate cu aur. Care e povestea
Cu siguranță toată lumea a auzit de micuțul orășel Baia Sprie din județul Maramureș, dar puțini sunt cei care știu că există unele străzi care sunt pavate cu aur. În acel loc s-a extras aur încă de pe vremea dacilor, iar potrivit documentelor vremii în anul 1700 aci existau nu mai puțin de 75 de exploatări aurifere.
Din păcate însă, în anul 2006 a fost închisă ultima mină. Minele de aur i-au adus faima orașului situat la poalele munților Gutâi, care a fost stațiune turistică în secolele XVIII și XIX. Specialiștii spun că Baia Sprie a cunoscut perioada de înflorire pe vremea împărătesei Maria Tereza când populația a ajuns de la 300 de locuitori la 5000 de suflete, rămânând constantă până la mijlocul secolului trecut.
„Oraşul Baia Sprie putem să spunem că are mai multe drumuri pavate cu aur. Poate că nu este singurul din ţară. Ne-am întrebat de multe ori cum putem să fim atât de săraci financiar când noi nu putem asfalta aceste drumuri pentru că am acoperi aurul din ele. Dacă iei piatră și o duci la analize, sigur găsești o cantitate de aur în ea”, a declarat Dorin Pașca, fostul primar al orașului Baia Sprie.
Se dorește redeschiderea minelor
Autoritățile orașului speră că minele vor fi redeschise, iar dacă acest lucru se va întâmpla ar fi o șansă extraordinară ca zona să revigorată economic. Din păcate însă, deși planurile există de mulți ani, nu s-a făcut nici un pas în acest sens.
„Ne-am gândit că toată zona Băii Mari, al Bazinului Minier al Maramureșului ar putea avea un drum al auruli, iar orașul Baia Sprie ar putea fi mijlocul acestuia. Acest drum ar putea începe la Nistru şi s-ar putea termina la Băiuţ”, a mărturisit edilul cu câțiva ani în urmă, potrivit antenasatelor.ro.
Sursă foto: substantial.ro
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook