Bojdeuca lui Ion Creangă. Scandalul din jurul ei arată că autoritățile nu știu istoria acestei case. Imaginile vorbesc

Bojdeuca lui Ion Creangă este o casă din cartierul Țicău al Iașului, o mahala, la vremea respectivă, după cum a consemnat presa epocii. Marele povestitor a locuit aici între anii 1872 și 1889, perioadă în care, deseori, îl vizita bunul său prieten, poetul național Mihai Eminescu. Cu două camere dispuse de o parte și de alta a unui antreu, bojdeuca lui Ion Creangă a devenit muzeu memorial în data de 15 aprilie 1918, iar în prezent este înscrisă în Lista monumentelor istorice, având codul IS-IV-m-B-04328.

Un detaliu de care puțini știu este că, la începuturile ei ca muzeu, bojdeuca era locuită de primul muzeograf care s-a ocupat de ea. Acesta trăia în mica bucătărioară din stânga intrării, împreună cu soția, trei copii și bunica. Ar mai fi de amintit că bojdeuca e azi cel mai vizitat obiectiv al Muzeului Național al Literaturii Române.

Creangă a vrut o viață ca la Humulești: cu pământ pe jos și acoperiș de stuf

Ion Creangă a vrut să trăiască la Iași amintindu-și, în ultimele aproape două decenii de viață, de copilăria sa din Humulești. Bojdeuca lui avea pământ pe jos, în loc de podele și era acoperită cu stuf. Iar în jurul casei trăiau foarte multe pisici, aproximativ 30, se pare. Toate erau asumate de marele scriitor și, fără excepție, purtau numele unor persoane reale din viața lui. Așa era bunăoară pisica Mărioara, numită după mătușa de proverbială zgârcenie a scriitorului, ca să dăm un singur exemplu consemnat de istorie.

În anul 1911, învățătorul Mihai Lupescu a publicat un articol în care descris foarte plastic aspectul bojdeucii unde fusese în vizită. „Bujdeuca lui «moș Creangă», cum îi zicea el adeseori, se află în mahalaua Țicăul de Sus, din Iași, în «valea plângerei», la colțul a două uliți, cu portiță veche de scânduri, cu cărare petruită de la portiță până la cerdac, umbrită de niște ulmi bătrâni, având fața principală spre apus, adăpostită sub umbra ulmilor, ca fața unei gospodine de munte, ascunsă sub ștergarul alb cum îi zăpada,

iar la câțiva pași de la portiți, la colțul gardului și al ulițelor, este un izvoraș cu ghizdele de piatră și cu ulucul de țeavă de fier, izvorașul, din care «moș Creangă» dădea musafirilor «apșoară rece». Înspre partea de miază noapte, cam lângă zăplaz, se găsesc și acum ca «atenanse» două poețele, acoperite cu scânduri vechi și dărăpănate, având același veleat ca și casa: una menită de a face în ea bucate vara, pe vremea când în casă nu se mai putea face foc, în alta se țineau ciuveie, putini, ciubere, coveți, polobocul de murat curechi ș.a.”.

Cerdacul unde priveau răsăritul împreună, Creangă și Eminescu

„Fețele despre apus, miază-noapte și amiază au un cerdac de lemn vechi ca și casele, iar în dos, spre răsărit, este vestitul cerdăcuț, unde-l găseai adeseori vara pe «moș Creangă» în halatul lui țărănesc, până în pământ, descins, cu prostire la gât ca să scape de sudoare, înconjurat de hârțoage, unde adesea îl nimereau prietenii și admiratorii lui.

Aici, în acest cerdăcuț, adesea, săptămâni întregi stătea Creangă cu prietenul său Eminescu, rostogoliți pe paturi, discutând multe, multe de toate, unul închinându-se geniului și admirându-l, altul sorbind curățenia de suflet și graiul limpede al țăranului și amintindu-și fiecare zilele mândre din trecutul neamului și din copilăria lor.

Aici admirau ei și frumosul răsărit al diminețelor de vară, uitându-se cu ochiana – cum spunea stăpâna – în depărtări mari, căci e adevărat că un răsărit de soare mai mândru și mai poetic de cum se vede de pe creasta Sărăriei și coasta Țicăului, arareori este și în alte părți.

În cerdăcuțul acesta se mai găsesc și astăzi un scrin, ce se spune că ar fi fost a lui Eminescu, fără ca nimic să adeverească aceasta, niște hărți vechi, între care și aceea a județului Iași, de Creangă, niște icoane, care se spune că le avea Creangă de la maică-sa ca dar, când s-a diaconit, și o desăvârșită ruinare a cuibului unde a sălășluit țăranul de la Humulești. Bujdeuca are înfățișarea unei case țărănești, cum au și azi gospodarii din Humulești, având de megieși tot niște bujdeuce vechi și ruinate”, scria acesta.

Ion Creangă s-a mutat cu fiul său în bojdeucă, mai întâi în chirie

Conform Historia, în această „bojdeucă de căsuță” a locuit Ion Creangă timp de 17 ani, mai exact din iulie 1872 până în decembrie 1889. Căsuța avea  trei încăperi, era acoperită cu stuf, iar în curte avea o  fântână. Fusese  construită în anul 1842 de către Constantin Vasiliu. Acesta a vândut căsuța  Mariei Ștefăniu care, nelocuind-o, a închiriat-o familiei Vartic.

În data de  10 iulie 1872, Ion Creangă împreună cu fiul său, Constantin, s-au mutat în bojdeucă. Ocupau camera din dreapta. Peste 7 ani, Ion Creangă a cumpărat bojdeuca, plătind pe ea 50 de galbeni austrieci. Contractul însă, a fost trecut pe numele Tincăi Vartic, el semnând doar ca martor al tranzacției. Mai tânără cu 15 ani decât el, aceasta ținea casa și l-a îngrijit pe povestitor cât a locuit acolo, inclusiv când se afla pe patul de moarte.

După moartea lui Creangă, femeia s-a căsătorit și s-a mutat în casa soțului. La 3 ani de la moartea consoartei, în 1915, acesta propune, primăriei ieșene să cumpere casa. Tranzacția s-a perfectat peste alți doi ani, la 20 noiembrie 1917. Noul proprietar,  Comitetul „Ion Creangă”, a donat imobilul, în aceeași zi, către Universitatea din Iași. Un an mai târziu, în 1918,  bojdeuca a devenit prima casă memorială din România.

Bojdeuca lui Creangă a trecut prin mai multe restaurări. Comuniștii i-au pus podele

Prima restaurare a bojdeucii a fost făcută în anul 1918. În 1933 s-a constituit Asociația „Prietenii lui Creangă” cu scopul de a restaura din nou bojdeuca. După restaurare aceasta a trecut în subordinea Primăriei Iași. Peste doi ani s-a luat decizia de a se construi o clădire în curtea bojdeucii, necesară îngrijitorului care, până atunci, locuia în muzeu. A urmat o nouă restaurare în anul 1945.

Comuniștii au renovat-o și ei, la începutul anilor 60 (doar zugrăveală), apoi în 1985. În 2023, bojdeuca a fost reabilitată după planurile unor arhitecți din Iași, la solicitarea președintelui Consiliului Județean, Costel Alexe, iar acest lucru a reușit să declanșeze un scandal național.

Mai toate renovările de până acum au ținut cont de modul în care și-a dorit să trăiască aici marele povestitor. Învățătorul Mihai Lupescu amintește în articolul său, de o discuție pe care a apucat să o aibă, cu numai un an înainte să treacă la cele veșnice, cu stăpâna casei, Tinca Vartic. A întrebat-o de ce nu erau dușumele pe jos. „Așa-i plăcea lui. De câte ori îi spuneam s-o podească, îmi răspundea că vrea să aibă o odaie ca la Humulești”, i-a spus aceasta, după cum a consemnat în articolul publicat.

Cel mai probabil la renovarea din perioada comunistă au apărut și podelele în bojdeucă. Și, tot din perioada aceea, acoperișul de stuf a fost înlocuit cu șindile. După cum se vede și în fotografia din 1977, acoperișul era deja din țigle din lemn.

Acum, arhitectul care a coordonat reabilitarea, spune că a păstrat, pe cât se poate, elementele autentice, că a găsit lemn pentru podea cum era odată. Noua față a bojdeucii e acuzată însă de „modernizare excesivă”. Aceasta are curent electric, șindrile, podele și termopane, printre alte „noutăți”.

Academia Română intervine în scandalul bojdeucii lui Creangă

Românii care au vizitat bojdeuca în anii trecuți, s-au revoltat văzând transformarea la care a fost supusă casa memorială în anul 2023. Oamenii susțin că aceasta nu mai seamănă deloc cu locuința marelui scriitor, așa cum o știau de odinioară. Conducerea Academiei Române a intervenit în scandal și a reclamat că „procesul de restaurare a fost pervertit de o viziune înclinată spre modernizare excesivă, cu totul nepotrivită pentru a conserva atmosfera de odinioară”.

„Casa de acum, renovată dincolo de limita kitsch-ului, a amuţit şi şi-a pierdut căldura. Ea nu mai vorbeşte despre o epocă importantă pentru memoria noastră culturală. Însemnele identitare au dispărut. Adânca tristeţe şi justificata revoltă a oamenilor de bun simţ izvorăsc din constatarea că o epocă a marilor libertăţi şi a unei incredibile expansiuni tehnologice pare să pună în primejdie multe vestigii ale culturii şi istoriei românilor, simboluri care au supravieţuit atrocităţii războaielor, calamităţilor naturale şi regimului comunist”, a transmis Academia Română.

În replică, preşedintele Consiliului Judeţean Iaşi, Costel Alexe, a transmis o scrisoare Academiei, susținând că bojdeuca lui Creangă a mai trecut prin alte cinci procese de renovare sau restaurare, ultima fiind în 1984, când au fost înlocuite elementele structurale. Aceasta mai arată că restaurarea actuală s-a făcut în baza unor soluții tehnice și de arhitectură menite să consolideze clădirea „în concordanţă cu principiile de intervenţie asupra monumentelor istorice”.

Dincolo de această informare despre istoria bojdeucii lui Creangă, îi propunem lui Costel Alexe să facă o vizită la una din casele săsești reabilitate/renovate de regele Charles în județul Sibiu ca să vadă cum se face, cum se păstrează vie istoria unei epoci și a unui scriitor rămas în analele literaturii române.

Sursa foto: Facebook / Costel Alexe, arhiva, Historia.ro