Simona Ionescu / Redactor Șef
Cu peste 150 de ani în urmă, Bucureștiul era un oraș al contrastelor, unde eleganța Căii Victoriei, cu locuințele somptuoase ale elitei, coexista cu mahalale sărăcăcioase și periculoase. Cel mai rău famat cartier al Capitalei era Mahalaua Dracului, locul preferat al tâlharilor, mizeriei și violenței.
Situată între Spitalul Filantropia și actualul bulevard Banu Manta, această zonă era descrisă de cronicari ca un „ungher sinistru al Capitalei”.
Cartierul cuprindea repere precum Hanul Galben (la intersecția actualelor străzi Dr. Iacob Felix și Banu Manta) și Groapa lui Ouatu, o adâncitură insalubră folosită ca groapă de gunoi, al cărei nume provine din traducerea populară a „fabricii lui Watt”. Mahalaua datează de la începutul secolului al XIX-lea, în timpul domniei lui Nicolae Mavrogheni, care a fixat aici bariera orașului.
Tot în acea zonă Mavrogheni a construi Biserica Mavrogheni, dar și un foișor, o monetărie, o cișmea și un palat domnesc, contribuind la dezvoltarea inițială a zonei. Cartierul s-a dezvoltat după anul 1872, când a fost inaugurată Gara de Nord (care la început a fost cunoscută drept Gara Târgoviștei), în acest loc făcându-și apariția, negustorii, țăranii și infractorii.
„O mizerie indiscretă și lipsită de pudoare se oferea întreagă, în toată hidoșenia ei. Pe ulițele înguste și desfundate – mărginite de case care îți inspiră neliniște, cu ochiurile ferestrelor lipite cu hârtii de toate culorile, cu ziduri leproase – se contopeau laolaltă în fumul prafului copii, gunoaie, câini, femei, oase, porci și stârvuri de animale”, au descris locul jurnaliștii de la Ilustrațiunea Română în anul 1932.
Zona era dominată de infractori notorii, precum „Bancherul”, un cămătar influent de la sfârșitul secolului al XIX-lea, dar și „Sobarul”, un criminal care l-a ucis pe scriitorul George Cair. Există chiar zvonuri că funcționau în mahala chiar „școli de hoți” cu specializări în furt și tâlhărie.
Un simbol al mahalalei era Hanul galben, care a primit acest nume datorită culorii pereților săi. Hanul era un loc de popas pentru negustori și țărani, dar și un „cuib” al infractorilor care îi prădau pe aceștia.
Locația a fost zugrăvită de Ștefan Luchian, care a locuit vizavi între 1907-1909 și așa a văzut lumina zilei tabloul intitulat „Mahalaua Dracului”, unde artistul a surprins remarcabil casele dărăpănate și atmosfera sumbră a zonei. Hanul a rezistat până în 1985, când a fost demolat la ordinul lui Nicolae Ceaușescu.
Groapa lui Ouatu, al cărei nume provine de la „fabrica lui Watt”, era adâncă de 30 de metri, cu apă stagnantă pe fund și un real pericol pentru copii. De altfel, mulți micuți și-au pierdut viața în acest loc. În anii 1930, groapa a fost acoperită, iar în locul ei s-a amenajat un parc și Biserica Sfânta Maria.
Pe lângă prezența lui Brâncuși și pictorul Ștefan Luchian, Nicolae Filimon, autorul romanului „Ciocoii vechi și noi”, obișnuia să se retragă vara într-o livadă din zonă pentru a citi și a scrie. În anii interbelici, zona a început să se modernizeze, cu blocuri construite de ceferiști și un teren de rugby, dar și-a păstrat reputația.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
