Bucureștiul a fost menționat pentru prima dată la 20 septembrie 1459, ca una dintre reședințele prințului Vlad al III-lea Dracula. În scurt timp, a devenit reședința de vară preferată a curții princiare, alături de Târgoviște. Iată și istoria câtorva dintre cartierele capitalei.
Numele cartierului Titan este legat de o fabrică de ciment ridicată la începutul secolului al XX-lea
Dacă acum este un cartier căutat de mulți bucureșteni, în trecut Titanul era un loc mărginaș. Numele acestuia provine de la o fabrică de ciment care a fost ridicată undeva, la începutul secolului al XX-lea. Iar proprietarii fabricii au avut ca sursă de inspirație pentru a-i da nume, mitologia greacă, respectiv titanii care au fost fiii Gaiei și ai lui Uranus.
Cartierul Aviatorilor și statuia lui Carol al II-lea
În ceea ce privește cartierul Aviatorilor, trecutul nu e atât de spectaculos, numele provenind de la statuia construită în perioada domniei lui Carol al II-lea, în cinstea „eroilor aerului”. Cât privește marea majoritate a locuințelor din acest cartier, au fost construite în perioada comunismului, pentru că Nicolae Ceaușescu a vrut să facă din Aviatorilor un cartier pentru aviatori, militari și polițiști.
Tineretului s-a numit în trecut Cărămidarii de Jos
O altă zonă a Bucureștiului anului 2024, cartierul Tineretului, s-a numit în trecut Cărămidarii de Jos. Și asta pentru că undeva prin secolul al XVII-lea în acest loc oamenii călcau pe un amestec de nisip și lut din care erau realizate cărămizile.
Numele de Tineretului a fost pus după ce s-a construit Palatul Copiilor și s-a amenajat de către tinerii din fabricile din zonă parcul cu același nume.
Obor, locul unde erau spânzurați tâlharii
Oborul de vite sau Târgul de afară era numele vechiului Obor. Dar în acest loc, se pare chiar unde bucureștenii consumă astăzi gustoșii mici din piață, până în anul 1870 erau spânzurați tâlharii condamnați la moarte. Când domnitorul Grigore Ghica a venit însă la putere această practică a fost oprită. Pentru ca acest loc rămas cu energii negative să fie sfințit, țăranii care veneau să-și vândă marfa la Obor, au ridicat Crucea negustorilor. Aceasta a fost însă mutată în 2009 în alt sector.
Primele dovezi din cartierul Giulești datează din mileniul 4 î.Hr.
Se pare că cel mai vechi dintre cartierele Bucureștiului este Giuleștiul, arheologii descoperind rămășițe ale culturii Giulești-Boian, care datează din mileniul 4 î.Hr, adică din neolitic. În perioada anilor 40 zona unde este astăzi Giuleștiul purta denumirea de Marele Voievod Mihai, iar până în 1952 s-a numit 16 Februarie.
Sursă foto: Bucurestii vechi si noi
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook