Cele mai populare locuri de muncă acum 1000 de ani. Ce spun istoricii

V-ați întrebat vreodată ce locuri de muncă aveau oamenii în perioada medievală? Istoricii spun că cei mai mulți trăiau de pe urma pământului ca fermieri. Dar prezența unui număr mare de artiști, fierari, soldați și clerici nu este, de asemenea, o surpriză.

Agricultori de subzistență

În secolul al XI-lea, în special în Europa medievală, marea majoritate a oamenilor, aproape 90% din populație, în funcție de loc, erau agricultori de subzistență.

A fi un fermier de subzistență nu însemna doar să sapi o groapă, era nevoie de abilități practice și de cunoștințe despre vreme, animale, unelte și construirea unor structuri de bază, cum ar fi casa proprie. Potrivit profesorului Lynn Nelson de la Universitatea din Kansas, acestea erau adesea sate compacte, formate dintr-o mână de case.

Șerbii, aproape înrobiți

Unii își dețineau terenurile, în timp ce alții lucrau în diverse aranjamente cu stăpânii feudali, cunoscute sub numele de manorism. Într-un aranjament boieresc, țăranii lucrau pământul deținut de un stăpân feudal local. Aceștia puteau fi chiriași care plăteau chirii gratuite sau șerbi.

Șerbii nu erau chiar înrobiți, dar prezentau o serie de asemănări cu cei care erau înrobiți. Erau legați de stăpânul pe al cărui pământ se nășteau și munceau. Trebuiau să dea o parte din recoltele lor drept chirie, nu aveau libertate de mișcare și nici libertatea de a se căsători. Cu toate acestea, stăpânul avea obligația teoretică de a-i proteja și de a-i trata în mod corect.

Mercenari în războaie

Conducătorii secolului al XI-lea aveau nevoie de soldați pentru războaiele lor constante. Pentru nobilii deposedați, aceste războaie erau oportunități de aur pentru a-și făuri propriile regate în mijlocul haosului conflictului sau pentru a-și face un nume înainte de a se întoarce pentru a pune mâna pe ceea ce era al lor. Cel mai cunoscut mercenar din secolul al XI-lea este Robert „le Guiscard” d’Hauteville, unul dintre cei 12 fii ai unui nobil normand minor pe nume Tancred.

Clericii aveau un statut special

Evul Mediu a fost o epocă de credință intensă, în care Biserica Catolică a exercitat atât autoritatea temporală, cât și cea spirituală în întreaga Europă. În mod firesc, clerul a format propriul său statut special (clasă socială) în societatea medievală, reprezentând aproximativ 10% din populație, în funcție de locație.

Preoții catolici din secolul al XI-lea funcționau în mod similar cu cei de astăzi. Aceștia săvârșeau Sfânta Liturghie, ascultau confesiuni, supravegheau căsătoriile, înmormântările, împărtășania și multe altele. Cu toate acestea, structura Bisericii Catolice medievale pe care o slujeau era puțin mai puțin centralizată.

Adesea, bisericile erau proprietate privată, ceea ce înseamnă că preoții nu erau plătiți de Vatican, ci subzistau din donații și ofrande de la turma lor. Deoarece aproape fiecare sat și toate orașele mai mari aveau cel puțin o biserică, era nevoie, în mod natural, de o mulțime de preoți.

Nomazii se ocupau de cămile, oi, vaci, yak

În stepele eurasiatice au trăit diverse grupuri nomade vorbitoare în mare parte de limbă turcică, precum khazarii, kirghizii, oghuzii și pecenegii. Stilul lor de viață era foarte diferit de cel al locuitorilor sedentari din Europa și Orientul Mijlociu. Potrivit unui articol publicat în „Herald of the Russian Academy of Sciences”, acești nomazi au renunțat la agricultură în favoarea unui pastoralism mobil, axat pe cămile, oi, yak și vaci.

Cronicari precum Al-Jahiz din Bagdad nu prea aveau nimic bun de spus despre acești nomazi, descriindu-i ca fiind puțin mai mult decât niște tâlhari necivilizați. Dar, deși relațiile dintre nomazi și comunitățile sedentare puteau fi ostile, nu a fost întotdeauna așa.

Nomazii depindeau de comerțul cu orașele și cetățile din stepă (și viceversa), ceea ce ducea la o simbioză de care depindea economia stepei. De fapt, nu era neobișnuit ca pastorii să alterneze între stilul de viață nomad și cel sedentar, în funcție de vremuri.

Sursă foto: www.grunge.com