Numele său a fost evocat de istoricii Antichităţii, în ipostaze dintre cele mai diverse: fie ca zeu, căruia strămoşii noştri îi aduceau sacrificii umane, fie ca mare preot de la care dacii au învăţat să nu se teamă de moarte. Zalmoxis avea o locuinţă subterană, era slujit de daci, iar alţi istorici au relatat că fusese, de fapt, un discipol al înţeleptului Pitagora.

Potrivit lucrării „Getica” a lui Iordanes, Zalmoxis a fost un om, însă conform lucrării „Istoriile” a lui Herodot el a fost un zeu. Herodot este considerat părintele istoriei și relatează în scrierile sale despre zeul Zamolxe, care a schimbat lumea. Cu toate acestea, istoricii care au urmat consideră că Herodot a fost un mincinos, în scrierile sale negăsindu-se fapte reale, palpabile, ci doar ficțiune.

Mircea Eliade a analizat scrierile lui Herodot și considera că în rândul geților era un cult zalmoxian, și ritualuri pentru a ajunge în lumea de după moarte. Potrivit lui Eliade, ideea principală era „a se face nemuritor”, nu „a se crede nemuritor”.

Cultul lui Zalmoxis

În ceea ce privește legătura dintre Zalmoxis și creștinism, se crede că acesta a împrumutat concepțiile teologice de la iudaismul vechilor evrei și, astfel, a creat propriul cult (cum ar fi conceptul de monoteism: existența unui singur zeu, numit Demiurg, de mesianism și de nemurire a sufletului după moarte), el fiind văzut ca mare preot, profet, rege sau preot-vrăjitor. Ipoteza este susținută de faptul că Zalmoxis a avut mai multe călătorii în Orientul Apropiat, cum ar fi teritoriul de astăzi al Israelului.

Lucian Blaga a fost unul dintre umaniştii români care au căutat explicaţii pentru modul în care geţii priveau nemurirea. „Getul nu se fereşte să cadă în luptă, deoarece pe calea aceasta el speră să obţină o nemurire a dubletului său corporal. Nemurirea îl preocupă nu atât ca un lucru de la sine înţeles, ci mai curând ca un ce de dobândit pe o cale oarecare, unde totdeauna magia intervine într-un fel. Se pare de altfel că preoţii geţi, ca şi druizii la Celţi, erau impresionanţi meşteri ai magiei”, arăta Lucian Blaga, în articolul „Getica”, publicat în revista de filozofie Saeculum, în 1943.

Sacrificii umane aduse lui Zalmoxis 

Herodot, relata că geţii (dacii) credeau că atunci când pier vor merge la zeul lor Zalmoxis, căruia îi închinau sacrificii umane. „Tot în al cincilea an aruncă sorţii şi întotdeauna pe acel dintre ei pe care cade sorţul îl trimit cu solie la Zalmoxis, încredintându-i de fiecare dată toate nevoile lor.

Trimiterea solului se face astfel: câţiva dintre ei, aşezându-se la rând, ţin cu vârful în sus trei suliţe, iar alţii, apucându-l de mâini şi de picioare pe cel trimis la Zalmoxis, îl leagă de câteva ori şi apoi, făcându-i vânt, îl aruncă în sus peste vârfurile suliţelor. Dacă în cădere, omul moare străpuns, rămân încredinţaţi că zeul le este binevoitor, dacă nu moare, atunci îl învinuiesc pe sol, hulindu-l că este un om rău; după ce aruncă vina pe el, trimit pe un altul. Tot ce au de cerut îi spun solului cât mai e în viaţă”, scria Herodot, în Istorii. 

Numele Zalmoxis, rădăcini în tradiția wicca 

Zalmoxis, ca toți marii zei ai antichității, a fost adorat sub multe denumiri. Printre acestea, cele mai importante au fost: Om, Moș, Zalmoxis, Saturn, Kronos. 

În România, „Omu” este și denumirea unui munte, care are vârful în forma unui uriaș cap de om. Poate că la această stâncă a fost simulacrul zeului.

În tradițiile indiene, „om” este pronunțarea monosilabică a cuvântului AUM, care la origine a reprezentat inițialele personificării triadei de elemente: A – AGNI – APRI – FOCUL, U -VARUNA -UARANA- apa. M – MARUT – Suflul – aerul. Aceste elemente reprezintă, alături de pământ, centrul tradiției pâgâne wicca.  

Foto: Facebook

Dragoș Dolănescu a luat o decizie radicală. Fiul lui Ion Dolănescu a făcut anunțul