Cum arată cea mai veche gumă de mestecat din lume. E uimitor ce spune despre tinerii din preistorie. FOTO

Oamenii din preistorie mestecau gumă la fel ca noi – cu excepția faptului că versiunea lor de „gumă” era de fapt o rășină lipicioasă de copac. Exemplare ale acestei gume de mestecat încă încrustată cu urme de dinți vechi de 10.000 de ani au fost descoperite în Suedia acum câteva decenii, însă un studiu recent a dezvăluit mai multe despre ceea ce mâncau adolescenții preistorici și alte activități pe care le realizau cu dinții.

Studiul, publicat în jurnalul Scientific Reports, spune că guma descoperită în anii ’90 la un sit arheologic numit Huseby Klev, pe coasta vestică a Suediei, probabil că era mestecată de adolescenți și copii de doar cinci ani între anii 9.890 și 9.540 î.Hr. Fragmentele conțineau urme de animale, dezvăluind că aceștia mâncau lup, vulpe arctică și un tip de melc acvatic numit limpet, printre alte păsări și pești. Se pare că alunele și merele sălbatice erau de asemenea utilizate chiar înainte ca tinerii să-și pună rășina în cavitatea bucală, lucru pe care l-ar fi putut face din mai multe motive.

Dinții, utilizați în realizarea uneltelor

„Ei mestecau aceste bucăți de rășină mai ales pentru a asambla noi unelte”, spune autorul principal al studiului, Emrah Kırdök, care este profesor asistent la Universitatea Mersin din Turcia. Puteau, de exemplu, să folosească rășina pentru a face un topor din silex și lemn sau pentru a astupa o scurgere la o barcă. Kırdök spune că substanța arăta aproape ca guma de astăzi, cu excepția culorii negricioase. Era produsă prin arderea scoarței și scobirea rășinii folosind o piatră. 

Focusul principal al studiului nu a fost însă guma în sine sau de ce o mestecau oamenii din Epoca de Piatră. Cercetătorii au căutat ce păstra încă rășina masticată după aceste mii de ani și ce dezvăluie despre sănătatea și cultura preistorică. În plus față de urmele lucrurilor consumate în această perioadă – cum ar fi păstrăvul brun, porumbelul sălbatic, rața sălbatică și cerbul roșu – echipa a descoperit zeci de bacterii asociate cu boala parodontală și cariile dentare care indică “o sănătate orală precară în Mesoliticul scandinav”, potrivit studiului. Aceasta este o informație pe care am fi putut-o presupune, dar care nu era anterior la fel de evidentă.

Rășina, pe post de antiseptic natural

Probabil că rășina de mesteacăn nu este de vină pentru această sănătate orală precară, spune Kırdök. În schimb, microbii ar fi fost luați prin utilizarea frecventă a dinților în diverse activități de realizare a variilor obiecte. Scandinavii antici își foloseau dinții pentru a pregăti haine din blănuri de animale și pentru a ciopli oase în diferite unelte.

Datorită proprietăților sale antimicrobiene, rășina de mesteacăn ar fi putut chiar să ajute la repararea unei părți din daunele cauzate dinților. „Dacă rășina îndepărta placa și reziduurile de pe suprafața dinților, ar fi putut exista unele beneficii”, spune Marin Pilloud, profesor la Universitatea din Nevada și președinte al Asociației de Antropologie Dentară.

De asemenea, este posibil ca mestecarea rășinii să fi ameliorat unele dureri de dinți, sau poate că era mestecată din plăcere, spune ea, la fel cum copiii mestecă azi gumă în general. Rășina de mesteacăn este un antiseptic natural și este încă folosită în scopuri medicinale în zilele noastre, astfel că ar fi putut să servească și ca un fel de pastă de dinți preistorică. Din păcate, nu era suficientă pentru a opri cariile dentare.