Gertrude Bell, femeia spion care a schimbat harta Orientului Mijlociu. Arabii au numit-o „Regina Deșertului”

Când se vorbește despre Gertrude Bell, se adaugă aproape invariabil descrierea „scriitoare, călătoare, ofițer politic, administrator și arheolog englez”. Totuși, cine caută cu atenție în istoria Orientului Mijlociu, o va descoperi pe britanică drept una dintre figurile-cheie în formarea statului Irak, unde a contribuit la trasarea granițelor și la alegerea regelui Faisal I. Influența și autoritatea pe care a reușit să le câștige într-o lume dominată de bărbați au fost atât de mari, încât arabii au ajuns să îi spună „Regina Deșertului”. 

Povestea vieții sale a inspirat și cinematografia: în 2015 a fost lansat filmul Queen of the Desert, în care Nicole Kidman o interpretează pe Gertrude Bell. Filmul explorează călătoriile ei prin deșerturile Orientului Mijlociu, implicarea politică și aventurile personale, aducând în prim-plan o figură extraordinară care, deși mai puțin cunoscută publicului larg, a avut un impact major asupra istoriei regiunii. 

Gertrude Bell s-a născut într-o bogată familie britanică nobiliară, în 1868. A urmat studii umaniste la Universitatea Oxford și a fost prima femeie care a absolvit cu onoruri speciale, în doar doi ani. Destinul remarcabil a purtat-o însă departe de rigorile Europei de la acea vreme. Deșertul a fost marea ei dragoste și tot acolo și-a descoperit libertatea. 

Gertrude Bell a învățat araba, precum și farsi și turca otomană 

Gertrude Bell a avut primul contact cu Orientul în 1882, la Teheran, unde a descoperit cultura și poezia persană. Fascinată de regiune, a revenit câțiva ani mai târziu și a început să călătorească extensiv, explorând Siria, Peninsula Arabă și, mai ales, zonele deșertice. 

Interesul ei nu s-a limitat la geografie, ci a inclus studiul limbilor locale – a ajuns să vorbească fluent araba, farsi și turca otomană – și înțelegerea relațiilor dintre triburile arabe. Până la Primul Război Mondial, Bell câștigase respectul șefilor locali și se afirmase ca o expertă a regiunii. 

Observațiile și hărțile sale au conturat primele delimitări culturale și politice din Orientul Mijlociu, care au stat ulterior la baza trasării granițelor statelor arabe după prăbușirea Imperiului Otoman.

„Regina Deșertului” și-a dedicat întreaga viață Orientului

Implicarea ei în politica britanică din Orientul Mijlociu a devenit crucială după Primul Război Mondial. Gertrude Bell a fost numită secretar oriental al Înaltului Comisariat britanic din Bagdad și a avut un rol esențial în fondarea Muzeului de Arheologie din Irak, contribuind la protejarea patrimoniului mesopotamian.

În 1921, la Conferința de la Cairo, a stat alături de Winston Churchill și T.E. Lawrence, fiind una dintre puținele femei prezente la masa unde s-a redesenat harta Orientului. Ea a pledat pentru încoronarea lui Faisal I la cârma Irakului, considerându-l capabil să unească triburile arabe sub o conducere stabilă. Influența sa în acea perioadă a fost atât de puternică, încât mulți istorici consideră că fără ea, statul Irak ar fi arătat cu totul altfel. Deși a acționat și ca agent de informații în Orientul Mijlociu, guvernul britanic nu a confirmat oficial nici până astăzi statutul său de spion.

Respectată de triburi și numită „Regina Deșertului” 

Arabii au respectat-o pe Gertrude Bell într-un mod rar întâlnit pentru o femeie europeană a vremii. Pentru că vorbea limba lor, le înțelegea obiceiurile și le trata tradițiile cu demnitate, a reușit să câștige încrederea unor triburi care respingeau de obicei străinii. 

Șefii locali o primeau la sfat ca pe un egal și îi ascultau opiniile, iar această autoritate neobișnuită i-a adus mai multe porecle onorifice. Unii o numeau „Al Khatun” – doamna respectată –,alții „Fiica deșertului”. Cea mai cunoscută dintre ele a rămas însă „Regina Deșertului”, un titlu care reflectă admirația și recunoașterea pe care i-au arătat-o chiar cei pe care îi consilia și îi studia.

Iubiri pierdute și singurătate

Deși viața publică a lui Gertrude Bell a fost marcată de succes, cea personală a fost umbrită de nefericire. Prima mare iubire, un diplomat britanic, a fost considerat nepotrivit de familia sa, iar povestea s-a încheiat înainte de a începe. Mai târziu, s-a îndrăgostit de un ofițer căsătorit, Charles Doughty-Wylie, însă legătura lor pasională a rămas imposibilă. Moartea lui pe front, în 1915, a lăsat-o devastată.

Bell nu s-a mai căsătorit niciodată și a rămas fidelă misiunii sale, găsindu-și refugiul în călătorii, muncă și Orient. În spatele titlului de „Regina Deșertului” se afla o femeie fragilă, care își purta singurătatea cu demnitate, dar care și-a pus toată energia în a clădi punți între culturi și în a da un contur politic unei lumi aflate în transformare.

Ultimii ani și moștenirea

În ultimii ani de viață, sănătatea i s-a deteriorat, epuizată de munca intensă și de responsabilitățile pe care le purta. În 1926, Gertrude Bell a murit la Bagdad, la doar 57 de ani, în circumstanțe care sugerează o supradoză de somnifere – rămâne neclar dacă accidentală sau voluntară. Ceea ce se știe însă este că moartea fratelui ei mai mic o afectase peste măsură. A fost înmormântată în Cimitirul Anglican din Bagdad. 

Azi, moștenirea sa este de necontestat. A fost o pionieră într-o lume a bărbaților, o figură care a îmbinat pasiunea pentru cultură și arheologie cu luciditatea politică. A creat legături diplomatice, a întemeiat instituții, a desenat granițe și a influențat destinele a milioane de oameni.

Deși istoria nu i-a acordat întotdeauna locul meritat, Gertrude Bell rămâne una dintre cele mai fascinante personalități ale secolului XX, meritându-și din plin titulatura de „Regină a Deșertului”.

 

*Vrei să critici sau să lauzi ceva? Atunci nu ezita să ne scrii în Comentarii! Exprimă opinia într-un limbaj civilizat!