Simona Ionescu / Redactor Șef

Descoperire extraordinară la catedrala Notre Dame din Paris. E incredibil ce au găsit arheologii

Descoperire extraordinară la catedrala Notre Dame din Paris. E incredibil ce au găsit arheologii
Sub pardoseala catedralei Notre Dame a fost găsită o comoară  în timpul lucrărilor de reconstrucție.

Săpăturile arheologice făcute sub catedrala Notre Dame din Paris au scos la iveală lucruri cu adevărat incredibile.

Descoperire „extraordinară și emoționantă” la catedrala Notre Dame din Paris. E incredibil ce au găsit arheologii

Potrivit The Guardian, în urma unor cercetări arheologice făcute sub catedrala Notre Dame de Paris au fost descoperite statui, sculpturi, morminte și piese dintr-un paravan original datând din secolul al XIII-lea. E vorba de mai multe morminte antice datând din Evul Mediu, dar și un sarcofag de plumb. Despre această descoperire experții francezi susțin că este cu adevărat „extraordinară și emoționantă”.

Dintr-o dată am găsit câteva sute de piese, de la fragmente mici la blocuri mari

„Am descoperit toate aceste bogății la doar 10-15 de centimetri sub plăcile de pardoseală. A fost total neașteptat. Sunt piese excepționale care documentează istoria monumentului. A fost un moment emoționant.

Dintr-o dată am găsit câteva sute de piese, de la fragmente mici la blocuri mari, inclusiv mâini, picioare și fețe sculptate, decorațiuni arhitecturale și plante. Unele dintre piese erau încă colorate”, a declarat Christophe Besnier, conducătorul echipei.

Reprezentare a lui Isus, sculptată în piatră

Descoperirea a fost făcută publică de Institutul Național de arheologie din Franța, Inrap. Săpăturile au fost făcute sub o secțiune a podelei catedralei. Ulterior, o schelă înaltă de 100 de mtri și grea de 600 de tone urmează să fie ridicată pentru a reconstrui turla catedralei, care a fost distrusă de incendiu.

Specialiștii susțin că una dintre cele mai incredibile piese reprezintă o sculptură în piatră a unui cap uman, despre care se spune că ar fi Iisus. Cât privește sarcofagul de plumb, acesta conține trupul unui înalt prelat al bisericii, care ar putea data din secolul al XIV-lea. Interesant este faptul că oamenii de știință au descoperit rămășițe de plante sub capul defunctului, alături de păr și fragmente de pânză.

Până în acest moment nu a fost găsită nici o placă grație căreia să se poată face o identificare, însă urmează să fie făcute test ADN.  „Un sarcofag care conține un corp uman nu este un obiect arheologic. Acestea sunt rămășițe umane și, atunci examinăm sarcofagul și analizăm corpul și alte obiecte din interior, trebuie să facem acest lucru cu respect”, a spus Dominique Garcia, președintele Inrap.

Sursă foto: science.hotnews

 

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre