Simona Ionescu / Redactor Șef
Considerată cea mai importantă expertă mondială în cimpanzei, Dr. Jane Goodall a petrecut peste șase decenii în pădurile din Tanzania, dezvăluindu-le viața interioară bogată și inspirând generații întregi să protejeze natura. Moartea ei nu este doar o pierdere științifică, ci și adio-ul adresat unei neobosite apărătoare a animalelor, ecosistemelor și a firului fragil care ne leagă pe toți.
Născută Valerie Jane Morris-Goodall pe 3 aprilie 1934, la Londra, a crescut cu o fascinație înnăscută pentru animale și natură. Copilăria i-a fost plină de povești despre exploratori și aventuri în sălbăticie, sădind semințele mirării care aveau să îi ghideze viața.
La 26 de ani, fără un parcurs academic clasic, a plecat în Africa de Est, susținută de paleoantropologul Louis Leakey, pentru a observa cimpanzeii în habitatul lor natural din Parcul Național Gombe Stream (astăzi în Tanzania).
Această decizie de a se cufunda direct în natură, nu de a observa de la distanță, avea să se dovedească revoluționară.
Singură, în mijlocul tropicelor, cu un caiet și o curiozitate nesfârșită, începe să observe o colonie de primate.
Lunile treceau, iar animalele continuau să o evite. „Nu mai văzuseră niciodată o primată albă”, spunea ea cu umor mai târziu. Totul s-a schimbat odată cu apariția lui David Greybeard, un mascul matur care a fost primul cimpanzeu dispus să o accepte. A îndrăznit să se apropie de tabăra ei, a furat o banană și, în cele din urmă, a lăsat-o să îl atingă și să îl curețe de purici.
Acea clipă, aparent banală, a devenit una dintre cele mai importante din istoria științei, momentul în care granița dintre oameni și animale a început să se estompeze.
Când Goodall și-a început munca în 1960, a pus sub semnul întrebării ideile dominante conform cărora animalele nu posedă comportamente complexe sau vieți emoționale interioare. Printre descoperirile ei revoluționare se numărau: utilizarea uneltelor, vânătoarea și împărțirea hranei, precum și existența unor personalități și emoții individuale. Ea a observat cimpanzei care confecționau și foloseau bețe pentru a pescui termite, un comportament considerat până atunci exclusiv uman, zdruncinând însăși definiția „umanității”. A arătat că cimpanzeii vânează mamifere mici și împart prada, o dovadă clară a cooperării și strategiei de grup. Mai mult, a demonstrat că fiecare individ are trăsături distincte: temperament, legături afective, capacitatea de a se juca, de a-și exprima tristețea sau de a manifesta gesturi de empatie.
Ani mai târziu, Jane povestea despre Flo, o femelă cimpanzeu care i-a oferit o lecție despre maternitate mai profundă decât orice carte.
„Flo își susținea mereu puiul, chiar și când risca să fie atacată de femele dominante. Mi-a arătat ce înseamnă sprijinul necondiționat, exact cum mama mea a fost alături de mine, când toți ceilalți râdeau de visul meu.”
Când fiul ei, Grub, a venit pe lume, Jane a aplicat instinctiv ceea ce văzuse la Flo: blândețea, protecția, dar și libertatea de a explora. „Am învățat de la cimpanzei că a-ți iubi copilul nu înseamnă să-l ții legat de tine, ci să-l încurajezi să plece.”
Această perspectivă a estompat granițele rigide dintre oameni și „alte animale” și a deschis un câmp nou pentru etologie, antropologie și psihologia animală. Pentru prima dată, o cercetătoare arăta lumii că nu doar oamenii sunt capabili de inovație, empatie și cultură. Totuși, descoperirile ei au fost întâmpinate inițial cu mult scepticism: comunitatea științifică a criticat faptul că a atribuit nume, și nu numere, cimpanzeilor observați, considerând că acest lucru compromite „obiectivitatea” studiului. Mai mult, lipsa unei diplome universitare la începutul carierei i-a făcut pe mulți să-i conteste autoritatea.
Pentru Jane, cea mai importantă revelație nu a fost cea tehnică, ci emoțională: cimpanzeii râd, plâng, se îmbrățișează și suferă pierderea celor dragi. Ea a dovedit lumii că animalele gândesc, simt și iubesc.
Cu toate acestea, perseverența, minuțiozitatea observațiilor și calitatea datelor adunate au fost imposibil de ignorat. În 1966, Jane Goodall a devenit una dintre puținele persoane care au primit un doctorat la Cambridge fără a avea o diplomă de licență, cu o teză despre comportamentul cimpanzeilor din sălbăticie. Din acel moment, nu doar că a câștigat respectul lumii academice, dar a și schimbat definitiv modul în care știința și societatea privesc relația dintre om și restul regnului animal, deschizând drumul unei noi etici față de viețuitoare și mediul natural.
De-a lungul timpului, Goodall și-a extins activitatea de la știință la conservare și educație. În 1977, a fondat Jane Goodall Institute, pentru a proteja cimpanzeii și a sprijini comunitățile locale, iar în 1991, a creat Roots & Shoots, un program global pentru tineri, dedicat mediului și solidarității umane. A inițiat sanctuare pentru cimpanzeii orfani, precum Centrul de Reabilitare Tchimpounga din Congo și a promovat un model holistic: protecția vieții sălbatice trebuia corelată cu bunăstarea comunităților, educația și agricultura sustenabilă. Chiar și când ajunsese la vârsta de 80-90 de ani, călătorea aproape 300 de zile pe an, susținând conferințe despre climă, biodiversitate și etica animalelor.
În spatele imaginii publice, viața ei a cunoscut mari pierderi și suferințe. În 1964, s-a căsătorit cu fotograful Hugo van Lawick, cu care a avut un fiu, Hugo „Grub” van Lawick, însă căsnicia lor s-a încheiat în 1974. În același an, s-a recăsătorit cu Derek Bryceson, oficial tanzanian, care a murit de cancer în 1980, lăsând-o văduvă la 46 de ani. Dr. Jane Goodall a găsit alinare în natură, declarând adesea că pădurea a fost pentru ea un spațiu de vindecare.
A devenit, totodată, un model pentru femeile din știință, într-o lume dominată de bărbați.
„Pădurea m-a salvat”, mărturisea ea. „Când suferința devenea prea mare, natura îmi amintea că totul se transformă și renaște.”
Pe 1 octombrie 2025, Institutul Jane Goodall a anunțat moartea ei din cauze naturale, în timpul unui turneu de conferințe în California. Ea avea 91 de ani.
Omagiile au venit din întreaga lume. Prințul William a descris-o drept „o voce extraordinară, al cărei spirit pionier a transformat înțelegerea noastră despre natură”. În China, a fost comemorată ca o „lumină călăuzitoare” a educației ecologice.
Într-una dintre ultimele declarații publice, Goodall a spus: „Nu trebuie să renunțați niciodată”, îndemnând omenirea să continue lupta împotriva crizei climatice și a pierderii biodiversității. Dr. Jane Goodall a demonstrat că animalele nu sunt simple „automate biologice”, ci ființe cu gânduri și emoții și legat protecția ecosistemelor de bunăstarea umană, punând bazele conservării moderne.
„Ceea ce facem asupra planetei, facem asupra noastră. Nu trebuie să renunțați niciodată”, spunea ea în ultimii ani de viață.
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
