Femeile războinice care luptau la bustul gol în arenele bărbaților. Își spuneau „Gladiatoarele”

Conform datelor istorice, femeile gladiator erau echivalentul feminin al gladiatorilor romani bărbați. Ele luptau cu alte femei sau chiar cu animale sălbatice în ocazii rare, în cadrul jocurilor și festivalurilor din arenă.

Nu există cuvinte latine definitorii din perioada romană pentru o gladiatoare (o invenție modernă), iar dovezile documentate sau istorice sunt limitate. Pentru romani, lupta care implica femei gladiator era un eveniment nou, în care luptătoarea era cel mai probabil confruntată cu adversari care aveau abilități și capacități similare.

Scrierile vremii confirmă existența femeilor gladiator 

Potrivit poetului roman Decimus Junius Juvenalis, gladiatoarele se antrenau folosind aceleași metode de antrenament și arme ca și bărbații. Totuși, nu există dovezi păstrate ale unui *ludus* (școală de gladiatori) care să fi oferit astfel de antrenamente pentru sexul feminin.

Juvenalis sugerează, de asemenea, că femeile din toate clasele sociale, atât de rang înalt (feminae), cât și femeile obișnuite (mulieres), se antrenau pentru a fi gladiatoare, dar era puțin probabil ca o „feminae” (femeie de rang înalt) să lupte în arenă din cauza stigmatului asociat.

Femeile nobile din Roma Antică nu deveneau gladiatoare

Societatea romană se îngrijea rar de acțiunile unei mulieres, astfel încât apariția pe scenă ca performer (ludi) sau în arenă ar fi generat puțin dispreț social și ar fi fost puțin probabil să aducă familia într-o poziție dezonorantă. 

Dovezile în acest sens pot fi găsite într-o inscripție de la Ostia Antica, ce marchează jocurile din arenă desfășurate în secolul al II-lea d.Hr. Inscripția se referă la furnizarea „femeilor pentru sabie” de către un magistrat local, definindu-le ca mulieres, mai degrabă decât feminae.

Amazoanele neînfricate ale vremii 

Sursele scrise includ un raport contemporan al istoricului și cronicarului Cassius Dio (155-235 d.Hr.), care scrie despre un festival organizat în onoarea mamei împăratului Nero, în cadrul căruia femeile „călăreau cai, omorau fiare sălbatice și luptau ca gladiatori, unele de bunăvoie, altele împotriva voinței lor”. Practic, aceste femei erau un fel de amazoane neînfricate. 

Cassius menționează, de asemenea, că „Adesea el (n.r. referindu-se la împăratul Domițian) organiza jocurile și noaptea, și uneori punea pitici și femei să se lupte.”

În relatările jocurilor lui Nero, Publius Cornelius Tacitus (56-120 d.Hr.) relatează, de asemenea, că „Multe doamne de distincție și senatori s-au compromis apărând în amfiteatru.”

Dovezi arheologice ale femeilor gladiator

În ceea ce privește dovezile fizice, un rug funerar elaborat a fost excavat în Londra, conținând bunuri de valoare și lămpi de ulei. O examinare a fragmentelor de oase a relevat că persoana era o femeie în vârstă de douăzeci de ani.

Arheologii au descoperit, de asemenea, o lampă care înfățișa un gladiator căzut și altele care reprezentau zei asociați sportului, împreună cu conuri de pin ( arse în arenă pentru purificare), sugerând că decedata era o gladiatoare, numită în presa britanică „Fata Gladiator”.

Luptele între femei, interzise în anul 200 d.Hr.

Un alt exemplu este „Relieful de la Halicarnas”, o reprezentare din secolul I sau II d.Hr. din Bodrum, Turcia, care comemorează eliberarea din serviciu a două gladiatoare, numite după numele lor de scenă, Amazon și Achillia. Ambele figuri apar fără cap, echipate cu o protecție pentru gambe, chiloți, curea, scut dreptunghiular, pumnal și protecție pentru brațe.

În anul 200 d.Hr., împăratul Septimius Severus a interzis femeilor de orice clasă să lupte în arenă, după un concurs de gimnastică ce probabil a inclus lupte de gladiatori. Cassius Dio relatează că „femeile au participat, concurând între ele cu multă furie, cu rezultatul că au fost făcute glume și despre alte femei foarte distinse. Prin urmare, de acum înainte a fost interzis ca orice femeie, indiferent de origine, să lupte în dueluri.”