Insula unde bărbații trebuie să știe să tricoteze pentru a se căsători. Tradiția, veche de secole, e unică în lume

În insula Taquile, din mijlocul apelor albastre-verzui ale Lacului Titicaca, la granița dintre Peru și Bolivia, bărbații nu își dovedesc masculinitatea prin vânătoare sau pescuit, ci printr-o abilitate neobișnuită: tricotatul.

Boneta trebuie să fie atât de bine tricotată, încât să rețină apa fără să picure

Pe Taquile, un bărbat nu se poate căsători dacă nu știe să tricoteze un „chullo” (so bonetă tradițională andină) atât de bine încât să treacă un test crucial: să rețină apa fără să picure. Această practică unică, protejată de UNESCO ca parte a patrimoniului imaterial al umanității, transformă Taquile într-un loc unde tricotatul este mai mult decât o îndeletnicire. A devenit cheia către dragoste și statut social.

Tradiția datează de pe vremea civilizațiilor Inca, Pukara și Colla

Băieții încep să învețe tehnica încă de la 5 sau 6 ani, sub îndrumarea taților și bunicilor, folosind ace subțiri și lână de alpaca, vicuña sau oaie.

„Aici, un bărbat care nu știe să tricoteze nu e considerat bărbat”, a povestit Alejandro Flores Huatta, un maestru al textilelor de pe insulă, într-un interviu pentru BBC. Tradiția datează de pe vremea civilizațiilor Inca, Pukara și Colla, dar designul actual al „chullo”-urilor a fost influențat de cuceritorii spanioli din 1535, care au adus cu ei bonete albe cu clape.

Testul este un ritual public

„Chullo” nu este doar un accesoriu, ci un simbol al identității și al parcursului vieții. Bărbații necăsătoriți poartă bonete roșii cu vârf alb, cei căsătoriți trec la modele complet roșii, iar liderii comunității sau bătrânii adoptă culori și modele distincte.

Dar adevărata probă vine înainte de căsătorie: viitorul mire trebuie să tricoteze o bonetă atât de densă încât, umplută cu apă, să nu lase să scape niciun strop.

„Dacă apa picură, nu ești bun de însurat”, explică Juan Quispe Huatta, președintele insulei, într-un reportaj al Guinness World Records. Testul este un ritual public, iar succesul său garantează respectul comunității și aprobarea socrului.

Femeile țes „centurile calendar”, care conțin fire din părul miresei

Deși bărbații tricotează „chullo”-urile, femeile joacă un rol esențial în această tradiție. Ele sunt responsabile pentru tunsul oilor, torsul lânii și vopsirea firelor cu pigmenți naturali din plante și minerale locale.

Tot ele țes „chumpi”, curele late și colorate, considerate „centuri calendar” pentru că includ 12 panouri simbolizând lunile anului. Aceste curele sunt oferite mirelui în ziua nunții și conțin fire din părul miresei, un gest profund personal care leagă cuplul pentru totdeauna.

Textilele de pe Taquile sunt incluse pe lista Capodoperelor Patrimoniului Umanității

„Femeile și bărbații lucrează împreună. Fără lâna pregătită de ele, noi nu am avea ce tricota”, spune Alejandro, subliniind echilibrul tradițional al comunității.

Textilele de pe Taquile sunt atât de prețioase încât, în 2005, UNESCO le-a inclus pe lista Capodoperelor Patrimoniului Oral și Imaterial al Umanității. Modelele intricate – păsări, fluturi, flori sau cercuri cu șase segmente reprezentând cele șase districte ale insulei – sunt o cronică vie a istoriei și valorilor taquileños.

Locuitorii trăiesc după codul incaș: „Nu fura, nu minți, nu fi leneș”

Taquile, situată la 45 de kilometri de Puno, este un loc unde modernitatea abia a pătruns. Nu există electricitate, mașini sau drumuri asfaltate, doar poteci înguste care leagă satele și terasele agricole unde se cultivă cartofi, porumb și quinoa.

Insula a fost izolată până în anii 1950, ceea ce a ajutat la păstrarea tradițiilor sale. Chiar și astăzi, taquileños trăiesc după codul incaș „Ama sua, ama llulla, ama qhilla” („Nu fura, nu minți, nu fi leneș”), iar turismul, deși o sursă de venit, este gestionat cu grijă pentru a nu perturba echilibrul comunității.

Un băiat a țesut un model de virus pe un chullo

Pandemia de COVID-19 a închis insula pentru vizitatori timp de peste un an, forțând localnicii să revină la agricultura de subzistență. Totuși, tricotatul nu s-a oprit, iar un băiat a țesut chiar un model al virusului pe un „chullo”, arătând cum tradițiile se adaptează la vremuri moderne fără a-și pierde esența. „Avem cunoștințe de la strămoșii noștri. Trebuie să le păstrăm vii”, susține Juan Quispe Huatta.