Povestea soților Stanford, care au fondat celebra universitate. Misterul morții lui Jane Stanford nu a fost rezolvat nici până azi

Originile Universității Stanford din California datează de la finalul anilor 1800, iar povestea fondatorilor, soț și soție, este una plină de tragedie și mister. Totul a început cu Jane Lathrop și Leland Stanford, amândoi născuți și crescuți în New York, care s-au căsătorit în 1850. 

Leland Stanford a prosperat ca negustor în timpul Goanei după Aur și a devenit un magnat al căilor ferate. A fost guvernatorul Californiei în timpul Războiului Civil și, ulterior, senator al Statelor Unite.

Universitatea Stanford, fondată în memoria unicului fiu al soților cu același nume 

Leland Stanford Junior s-a născut în conacul familiei din Sacramento, California, la 14 mai 1868. Avea 8 ani când tatăl său a cumpărat domeniul Palo Alto Stock Farm, iar reședința lor de la țară a devenit locul său preferat. Leland Junior iubea călătoriile, pictura și construcțiile. Știa latină și franceză și avea un profesor particular care îl pregătea pentru facultate în timpul ultimei sale călătorii în Europa, în 1884.

Când tânărul a murit de febră tifoidă la vârsta de 15 ani, soții Stanford au decis să construiască o universitate în memoria lui, pe domeniul lor Palo Alto Stock Farm. Leland Stanford Junior University, supranumită „The Farm” („Fermă”), s-a deschis la 1 octombrie 1891. 

După moartea soțului ei în 1893, Jane Stanford a finanțat și a condus universitatea aproape de una singură. La ceva ani distanță, tragedia avea să lovească din nou. 

Jane Stanford a fost otrăvită cu stricnină 

În seara zilei de 14 ianuarie 1905, la conacul ei din Nob Hill, San Francisco, Jane Stanford a băut un pahar de apă minerală Poland Spring dintr-o sticlă pusă în camera ei, așa cum se întâmpla în fiecare seară, de către un servitor al casei. Simțind un gust amar, și-a provocat imediat vărsături și și-a chemat secretara și camerista. Amândouă au gustat din apă și au confirmat că avea un gust „ciudat” și „amar”. Apa a fost trimisă la farmacie pentru analiză, iar câteva săptămâni mai târziu a venit verdictul: apa Poland fusese otrăvită cu suficientă stricnină pentru a fi fatală în câteva minute.

Tulburată profund de raportul chimistului și suferind de o răceală la piept agravată de ceața de iarnă din San Francisco, Jane Stanford a decis să plece cu vaporul spre Hawaii, unde se putea odihni și recupera. Dincolo de incidentul cu otrăvirea, grijile o slăbiseră: rapoarte recente din partea unui confident din cadrul facultății o făcuseră să se îndoiască dacă președintele universității, David Starr Jordan, era omul potrivit pentru a conduce instituția.

Otrăvită a doua oară, fondatoarea Stanford nu a mai avut nicio șansă 

În noaptea de 28 februarie, înainte de a merge la culcare la Hotelul Moana din Honolulu, Stanford a cerut bicarbonat de sodiu ca ajutor digestiv, pe care secretara sa personală, Bertha Berner, l-a pregătit. La ora 23:15, și-a trezit servitorii strigând: „Mă simt atât de rău!” și „Chemați doctorul! Nu am control asupra corpului meu! Cred că am fost otrăvită din nou!”.

În cartea sa, Robert W.P. Cutler, profesor emerit de neurologie și științe neurologice, care a predat la Stanford aproximativ 30 de ani, notează că Berner a fost singura persoană prezentă la ambele incidente de otrăvire. El descrie scena pe care a găsit-o doctorul Francis Howard Humphris când a intrat în camera de hotel a doamnei Stanford. 

„În timp ce Humphris încerca să-i administreze o soluție de brom și hidratați de cloral, Jane Stanford, acum în agonie, a exclamat: „Maxilarul îmi este înțepenit (Humphris a confirmat contracția mușchilor maxilarului prin palpare). Este o moarte îngrozitoare”. Imediat a fost cuprinsă de un spasm tetanic care a progresat inexorabil spre o rigiditate severă: maxilarul i s-a încleștat, coapsele i s-au deschis larg, picioarele i s-au răsucit spre interior, degetele i s-au strâns în pumni rigizi, iar capul i s-a dat pe spate. În cele din urmă, respirația i s-a oprit”, scrie Cutler în cartea sa. 

Cu ajutorul altor medici chemați la hotel, Humphris a făcut tot posibilul pentru a o resuscita pe doamna Stanford. A încercat să-i administreze un emetic, l-a chemat pe doctorul Francis R. Day să vină rapid cu o pompă gastrică, a trimis după geanta sa medicală și după un alt coleg, doctorul Harry Vicars Murray, dar niciuna dintre aceste măsuri nu a fost suficientă pentru a-i salva viața.

Cauza oficială a morții, mușamalizată de directorul universității Stanford 

A urmat o autopsie și o anchetă a unui juriu al medicului legist. După analizarea raportului de autopsie și audierea timp de trei zile a mărturiilor, juriul a avut nevoie de doar două minute pentru a ajunge la concluzie: „… Jane Lathrop Stanford a murit … din cauza unei otrăviri cu stricnină, stricnină introdusă într-o sticlă de bicarbonat de sodiu cu intenție criminală de către o persoană sau persoane necunoscute acestui juriu….”. 

Între timp, Jordan, președintele universității Stanford, se afla în drum spre Honolulu cu propriul său grup – și, se pare, cu o misiune. La sosire, a angajat rapid un medic local, Ernest Coniston Waterhouse, pentru a contesta cauza morții. Nu se știe exact cum l-a ales pe Waterhouse, dar, având în mână raportul succint al acestuia și înainte ca doamna Stanford să fie înmormântată, Jordan a făcut o declarație presei. Contrar rapoartelor anterioare privind otrăvirea, a spus el, doamna Stanford murise de insuficiență cardiacă. Aceasta este versiunea care a rămas consemnată în cărțile de istorie. Întreaga poveste este relatată pe larg în paginile revistei Stanford, însă, în ciuda explicațiilor, adevărul continuă să fie și azi un mister.