Arheologii au scos la lumină în Munții Norvegiei, prima pereche de schiuri care datează din timpurile când vikingii nu colonizaseră încă aceste locuri.
S-au descoperit schiurile antice. Sunt vechi de 1300 de ani
Bucurie imensă pe echipa de arheologi care s-a ocupat de găsirea unor schiuri vechi de… 1300 de ani. După ce în 2014 s-a găsit primul schi, acum a ieșit la suprafață și perechea acestuia. Potrivit The History Blog, oamenii de știință au urmărit topirea gheții prin satelit și astfel au făcut această uimitoare descoperire în zona Muntelui Digervarden, din sudul Norvegiei.
Aceasta este cea mai bine conservată pereche de schiuri antică din lume și singura care oferă informații esențiale despre modul în care se purtau schiurile.
Cel de-al doilea schi a fost găsit la o distanță de 16 metri de primul. După ce zăpada a fost îndepărtată, cercetătorii au spart gheața cu toporul și au scos schiul cu fața în jos. Chiar dacă era îngropat mai mult în gheață, a fost găsit într-o stare mult mai bună.
Al doilea schi este mai lung cu șapte centimetri decât primul
După ce au cercetat schiurile, oamenii de știință au constatat că al doilea este mai lung cu șapte centimetri decât primul și mai lat cu 0,8 centimetri. Pe de altă parte, cel descoperit în 2014 are o curea de piele și doar o legătură de mesteacăn răsucite. Cel găsit acum are însă trei legături răsucite de mesteacăn, tot o curea de piele, dar și un dop.
Ambele schiuri au o gaură în vârf, în schimb s-au găsit câteva diferențe la sculpturile din partea din față. O altă diferență este că partea din spate a primului schi este dreaptă, dar ascuțită la cel de-al doilea.
„Am găsit bucăți de mesteacăn răsucite aproape de noul schi. Nu putem spune cu siguranță dacă legătura răsucită de mesteacăn s-a rupt înainte ca schiurile să fie abandonate sau din cauza gheții”, au mărturisit arheologii.
Sursă foto: descopera
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook