Străbunica prințului Harry, „cea mai periculoasă femeie din Europa”. Dar și o regină cu suflet de aventurier

Regretata regină Elisabeta a avut cu cine semăna. Regina Mamă, Elizabeth Angela Marguerite Bowes-Lyon a fost una dintre cele mai puternice femei din lume. Voința de fier și hotărârea din timpul războiului l-au determinat pe Adolf Hitler să o descrie pe străbunica prințului Harry drept „cea mai periculoasă femeie din Europa”.

Regina Mamă, un spirit liber

Întotdeauna liberă, cu un apetit ieșit din comun și la fel de tăioasă de gură și la tinerețe și la bătrânețe. Așa a trăit străbunica prințului Harry, Regina Mamă.

S-a născut ca al nouălea copil și cea mai mică fiică a Ceciliei și a lui Claude Bowes-Lyon, iar în timpul copilăriei, Elizabeth și familia ei și-au împărțit timpul între Castelul Glamis din Scoția și casa de la țară a părinților ei din St Paul’s Walden Bury din Hertfordshire.

Se afla în Palatul Buckingham atunci când acesta a fost bombardat de aviația germană pe 13 septembrie 1940

În calitate de regină consoartă, Elisabeta s-a bucurat de o mare popularitate și a fost o figură-cheie în ridicarea moralului soldaților în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, atât de mult încât Adolf Hitler însuși a numit-o „cea mai periculoasă femeie din Europa”.

Întotdeauna încăpățânată, a refuzat să părăsească Londra în timpul Blitzului și se afla în Palatul Buckingham atunci când acesta a fost bombardat de aviația germană pe 13 septembrie 1940.

Atunci când ea și soțul ei au fost anunțați de un consilier că ar trebui să se îndrepte din salonul cu vedere spre patrulater către adăpostul antiaerian, deoarece un atac era iminent, Regina s-a oprit pentru a-l ajuta pe regele George cu o geană care i se blocase în ochi.

„Îmi place să simt vântul și să aud copitele”

Una dintre cele mai mari iubiri ale Reginei Mamă au fost caii, pasiune care a început în 1949 și a durat până în ultimii ani ai vieții sale. Nu era doar o spectatoare pasivă. A fost un proprietar activ de cai de curse, având peste 450 de câștigători în palmaresul său.

Jocheii care concurau sub culorile ei – albastru cu dungi bej și o bonetă neagră cu ciucure auriu – au devenit o prezență constantă pe hipodromurile britanice.

Această pasiune nu era doar despre adrenalină, ci o evadare de la rigorile vieții regale și o conexiune cu rădăcinile ei scoțiene. „Îmi place să simt vântul și să aud copitele”, ar fi spus Regina Mamă, dezvăluind o latură rar văzută de public.

Regina Mamă iubea cocktail-urile

Despre Regina Mamă se știa că dintotdeauna i-au plăcut cocktail-urile, dar în cele din urmă a decis că nu-i place numele lor. Întrucât cuvântul cocktail i se părea prea dur, a sugerat:

„Nu putem să le spunem în schimb drinky-poos?”. Puțini știu că Regina Mamă era pasionată de grădinărit. La Royal Lodge din Windsor și la Castelul Mey din Scoția, ea își petrecea ore în șir îngrijind plantele și planificând amenajări peisagistice.

Castelul Mey, pe care l-a salvat de la ruină în 1952, a devenit sanctuarul ei verde. Aici, a cultivat trandafiri, ierburi aromatice și chiar legume, iar localnicii povesteau că o vedeau adesea cu mănuși și o pălărie simplă, pierdută în munca ei, departe de fastul curții regale.

O pescăriță pricepută

O altă pasiune mai puțin cunoscută a Reginei Mamă a fost pescuitul. Îi plăcea să stea pe malul apelor, cu undița în mână, așteptând cu răbdare captura, de obicei somon sau păstrăv. Castelul Mey, situat lângă coasta Caithness, era locul perfect pentru această îndeletnicire.

Prietenii apropiați povestesc că era o pescăriță pricepută, iar momentele petrecute singură pe râu îi ofereau o liniște rar întâlnită în viața ei publică.

Colecționară de artă și povești

Regina Mamă avea și o slăbiciune pentru artă, în special pentru picturile britanice și scoțiene. De-a lungul vieții, a adunat o colecție impresionantă, incluzând lucrări de John Singer Sargent și peisaje care îi aminteau de Glamis Castle, casa copilăriei sale.

Era o ascultătoare avidă, adorând să stea la taifas cu oameni obișnuiți, de la grădinari la jochei, și să le afle experiențele. „Fiecare om are o poveste care merită spusă”, obișnuia să spună, o reflecție a curiozității ei neobosite.