Templul divorțului, refugiul femeilor care fugeau de soți în perioada în care separarea era interzisă. Povestea este tulburătoare

Într-un moment în care femeile din Japonia erau obligate să suporte tratamentul greu al soților, un templu budist și-a deschis porțile și le-a oferit ajutorul de care aveau atât de multă nevoie.

Odată ce femeile ajungeau la templu și cereau ajutor, acestea munceau la templu timp de câțiva ani, apoi Tōkei-ji aranja ca bărbații să fie de acord cu divorțul. Acesta e motivul pentru care, de-a lungul timpului templul a primit mai mult porecle, de la Enkiri-dera („Templul ruperii relațiilor”) la Kakekomi-dera („Templul în care se fuge pentru refugiu”) sau „Templul Divorțului”.

Fondat în anul 1285

Mănăstirea a fost ridicată în anul 1285 de Horiuchi, soția lui Hōjō Tokimune, al optulea regent al shogunatului Kamakura, după moartea soțului ei. Potrivit Revistei Japoneze de Studii Orientale, Horiuchi a văzut lumina zilei în 1252 în clanul Adachi, aliat al lui Hōjō.

Fata a rămas orfană de tată la vârsta de doar un an și a fost crescută de fratele cel mare, Adachi Yasumori, care a devenit atât șef al clanului cât și tutore al ei. Horiuchi s-a căsătorit cu Tokimune la o vârstă foarte fragedă. Copila avea nouă ani, iar el zece ani.

Șapte ani mai târziu, el a devenit cel mai bogat om din țară, fiind regentul shōgunului. Cei doi au fost discipoli ai budismului Zen, de aceea după ce Tokimune s-a îmbolnăvit, în anul 1284, atât el cât și soția s-au retras la mănăstire. După ce Tokimune a murit, Horiuchi a decis ca în memoria lui să construiască un templu.

La început, Horiuchi nu a dorit ca mănăstirea să adăpostească femeile cu probleme în căsnicie, dar când a văzut cât de multă durere există la semenele sale, a făcut un gest extraordinar. I-a cerut fiului său, Sadatoki, să promulge o lege a templului la Tōkei-ji pentru a ajuta femeile vroiau să divorțeze și nu erau lăsate. Sadatoki a înaintat cererea împăratului, iar acesta a aprobat-o.

Mănăstire destinată exclusiv femeilor

Pentru început, femeile trebuiau să muncească la templu trei ani pentru a reuși să scape de povara căsniciei, apoi aceasta a fost redusă la doi ani. Se spune că mai mult de 2000 de divorțuri au fost acordate. În anul 1873 însă, a fost promulgată o altă lege, guvernul a început să aibă o politică antibudistă, iar templul a rămas doar o mănăstire exclusiv pentru femei.

Bărbații n-au pus piciorul în acest loc până în anul 1902, când postul de stareț a fost preluat de un bărbat. În anul 1923, ca urmare a Marelui Cutremur Kantō, din templul vechi n-a mai rămas decât clopotnița. Clădirea a fost reconstruită deceniul următor.