Simona Ionescu / Redactor Șef
Misterul numelui ei nu a fost niciodată rezolvat. Se crede că „Gala” a fost porecla cu care au numit-o surorile Marina și Anastasia Tsvetaeva, prietene din copilărie. Se mai spune că ar fi numele pe care mama ar fi vrut să i-l dea la naștere, și la care a trebuit să renunțe în favoarea apelativului dorit de tatăl ei – Elena. Sau, poate e doar porecla cu care Paul Éluard o alinta.
Nu mai puțin misterios a fost farmecul perturbator al acestei rusoaice capabilă să cucerească scenele pariziene la începutul anilor 1900, scrie Elle.com.
Gala s-a născut la Kazan în 1894 cu numele Elena Dmitrievna Djakonova, apoi a crescut la Moscova, al treilea dintre cei patru copii, cu o mamă educată dintr-o familie aristocratică și un tată vitreg care i-a oferit un mediu cultural stimulant și mijloace de a studiu.
La 18 ani a fost trimisă în Elveția pentru a fi tratată de tuberculoză.
În sanatoriul Clavadel l-a întâlnit pe fragilul Eugène Émile Paul Grindel, în vârstă de 17 ani, care scria versuri. Gala s-a pus de-a curmezișul sorții care îl aștepta la întoarcerea acasă: avea să devină contabil, ca și tatăl său. Ea l-a convins să se răzvrătească și să devină poet. În 1913, sub pseudonimul Paul Éluard, tânărul a publicat prima culegere de poezii, aproape toate dedicate ei. Prefața celui de-al doilea volum i-a fost scrisă de Gala, tot sub pseudonim, ea ascunzând că este femeie.
După ce au fost externați în 1914, au fost nevoiți el să se întoarcă la Paris, ea la Moscova.
Cu toate acestea, legătura a continuat să fie alimentată printr-un fluviu de scrisori care a traversat Europa în război. Abia în 1916 Gala a convins familia să o lase să plece la Paris. Orașul era devastat de război, iar Gala a locui cu mama lui Paul, pentru că acesta hotărâse să se înroleze.
Un an mai târziu, cei doi s-au căsătorit în timpul unei permisii a tânărului.
Gala a fost singura mireasă din acea perioadă care s-a făcut remarcată pentru rochia ei extravagantă, de culoare verde.
La sfârșitul războiului și-au luat un apartament, Gala eliberându-se de o soacră ce nu înțelegea de ce ea își petrecea timpul citind în loc să deretice prin casă, mai arată sursa citată.
Dar pe Gala nu era interesată să devină gospodină, apoi soţul ei a intrat pe orbita suprarealiştilor. Ea a devenit singura femeie care a apărut în pictura lui Max Ernst „Au rendez-vouz des amis”, care portretizează grupul în 1922. Paul a fost un poet foarte iubit în lume, dar personalitatea lui Gala a fost un magnet.
A pozat pentru Man Ray, l-a inspirat pe poetul Robert Desnos, s-a certat cu Breton, i-a citit în cărți de tarot scriitorului Rene Creval, l-a ajutat pe Giorgio de Chirico să-și plaseze pozele. Avea „un talent pentru talent” și știa să-l promoveze.
Un prim cutremur de familie a avut loc în 1921, când soții Éluard i-au vizitat pe Max Ernst și pe soția sa Louise Straus la Köln.
Ideea era să aleagă niște colaje ale artistului pentru a ilustra noua carte a poetului. Între Paul și Max s-a născut o prietenie, dar și o relație între Gala și Max. A devenit un ménage-à-trois, și chiar au ajuns să trăiască împreună o vreme. Paul a acceptat situația pentru a nu o pierde pe Gala.
În 1929, în timpul unei călătorii în Spania, s-a întâmplat o adevărată grozăvie.
În august, un grup format din Éluard, Magrittee și un galerist a plecat la Cadaquès. Urmau să îl viziteze pe un artist încă necunoscut: Salvador Dalì. S-a prezentat oaspeților la bustul gol, cu o garoafă și un șirag de perle. Încă nu avea celebra mustață.
Între Dalì și Gala a fost dragoste la prima vedere și când toți au plecat, ea a rămas. Salvador avea 25 de ani și un apetit imens pentru provocare. Era exotic, irațional, perfect distanțat de monotonia vieții burgheze.
Gala avea atunci cu 10 ani mai mult și a devenit nu doar muza lui Dalì, ci cel mai apropiat colaborator al lui. Ea i-a gestionat fluxul creativ, banii, imaginea. Pictorul era convins că, fără ca Gala să-și pună ordine în viață, talentul lui va fi irosit.
Dar nici Paul nu s-a dat bătut.
Poetul care acceptase o relație în trei odată, a continuat să-i scrie lui Gala scrisori sincere, implorând-o să se întoarcă. Pentru Paul, Gala a fost „copil sacru, soră, prietenă, iubită”, chiar și „ființa mea”.
Salvador a iubit-o „mai mult decât pe mama mea, mai mult decât pe tatăl meu, mai mult decât Picasso și chiar mai mult decât banii”. Niciunul dintre ei nu se putea lipsi de ea, dar Gala l-a ales pe Dalì.
Familia artistului nu a fost de acord, ea era o femeie căsătorită și chiar mai în vârstă decât el. Prin urmare, Salvador a fost dezmoștenit și dat afară din casa lui. Gala nu a așteptat nimic altceva, a luat frâiele vieții lui Salvador în mână și l-a lansat cu adevărat ca artist. A luat contacte cu colecționari și gateriști, a început să-și vândă tablourile. Acordarea sprijinului financiar lui Dali i-a permis să se dedice în întregime lucrărilor sale.
Între timp, a cumpărat o colibă de pescuit în satul Port Lligat care în timp a fost extinsă pentru a deveni reședința preferată a artistului. Au petrecut acolo toată vara. Iarnile au fost împărțite între Paris și New York, unde au rămas timp de 8 ani în timpul celui de-al Doilea Război Mondial.
S-au întors în Spania abia în 1948. Dalì era acum un mit, dar lucrarea lui Gala nu era terminată. Ea a colaborat la redactarea cărților soțului ei, care se căsătorise cu Girona în 1958, și a continuat să se ocupe de management, în timp ce Salvador a fost solicitat în domenii foarte diferite, de la reviste de modă la edituri la cinema.
Dragostea lor părea in imposibilitatea de a se epuiza și nu s-a epuizat nici măcar atunci când pe scenă a apărut o altă iubită care i-a luat locul Galei (cu acordul ei) în aparițiile publice. Era Amanda Lear, celebra actriță pe care Dali a cunoscut-o la Paris în 1974.
Gala s-a retras în castelul Pùbol pe care Salvador îl cumpărase pentru ea în 1968. El putea pune piciorul acolo doar dacă era invitat.
Pentru Gala, castelul era „camera ei” despre care vorbea Virginia Woolf. Dar tot în Port Lligat, primul lor cuib, a murit în 1982, vegheată de Dalì. În Pùbol există un mausoleu cu două morminte legate printr-o gaură ascunsă. Să o țină de mână și după moarte, au spus istoricii.
Sursa foto: Pinterest
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook
