Simona Ionescu / Redactor Șef

Viața amoroasă a lui Beethoven trece prin România. Una din iubite a rămas aici

Viața amoroasă a lui Beethoven trece prin România. Una din iubite a rămas aici
Ludwig van Beethoven (1870 – 1827) este consacrat drept unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică, el a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care: 9 simfonii și 5 concerte pentru pian și orchestră. Dincolo de viața sa artistică, puțină lume îi știe idilele complicate.

Viața amoroasă a lui Ludwig van Beethoven trece prin România, iar una din iubite a rămas aici. Ea este înmormântată la Timișoara. Este vorba despre prima iubire a lui Beethoven, de care acesta a fost îndrăgostit lulea în adolescență. Mereu s-a crezut că marele compozitor și Jeanette d’Honrath nu au ținut legătura, dar o timișoreancă a demonstrat că ei se frecventau și împărtășeau evenimente din viața lor, mult mai târziu, după ce povestea de amor s-a stins.

Blondă, fermecătoare şi plină de viaţă – așa o prezintă documentele vechi pe prima iubită a lui Ludwig van Beethoven, dragostea de la 17 ani, o tânără pe care a cunoscut-o la Bonn, în casa consilierului von Breuning unde tânărul compozitor dădea lecții de  muzică. Maria Johanna Sibilla von Honrath (1770 – 1823), alintată Jeanette venea în vizită, din Köln, la Eleonore, fiica lui von Breuning.

Jeanette d’Honrath, iubita din adolescența lui Beethowen, a ajuns la Timișoara în calitate de soție a comandantului orașullui, Carl von Greth

Peste ani, ea a ajuns în cetatea Timișoarei în anul 1823, în calitate de soție a comandantului Carl von Greth. Cât au locuit la Timișoara, Jeanette și Carl au avut reședința în palatul conților de Soro, azi Casa Armatei, din Piața Libertății. În urmă cu mai mulți ani aici a fost montată o placă memorială care face cunoscut acest lucru.

Beethoven nu și-a uitat niciodată prima iubire

Profesoara Luciana Ianculescu a studiat ani la rând legăturile marelui compozitor cu Banatul și a descoperit lucruri extrem de intresante. „Sunt lucruri care s-a dovedit că s-au legat altfel. S-a crezut mereu că iubirea aceasta adolescentină a fost uitată, dar, cercetând în diverse documente, am putut constata că cei doi s-au mai văzut și în alte ocazii, și au ținut legătura. În 1823 când Jeanette vine la Timișoara, Beethoven notează într-un caiet de coversații faptul că Carl von Greth a fost numit comandant și că a plecat aici însoțit de nevasta sa”, explică cercetătoarea.

Jeanette d’Honrath, spune profesoara Ianculescu, apare din documentele istorice cercetate drept o femeie extrem de fidelă soțului, dar pe lângă aceasta, cultă și inteligentă. Ea era și posesoarea unei voci superbe, astfel fiind și remarcată de Beethoven, la 17 ani. Când a venit la Timișoara, Jeanette suferea de hepatită, boală  care i s-a dovedit, în scurt timp fatală.

Femeia a murit la numai 53 de ani. În anul petrecut în orașul de pe Bega s-a implicat în acțiuni caritabile și a organizat mai multe baluri, în superba sală de dans a Palatului Soro. Aceasta este acum înmormântată într-unul din cimitirele timișorene, respectiv în cel din Calea Lipovei.

Beethoven s-a iubit cu două surori, la Săvârșin

Alte două iubite ale marelui compozitor, două surori, au legătură cu zona Banatului. Surorile Josephine  (1779 – 1821) și Therese (1775 – 1861) Brunswik, fiicele lui Franz Brunswik din Săvârșin, l-au cunoscut pe Beethoven prin intermediul fratelui lor, Karl, cu care acesta era prieten foarte apropiat. De altfel, istoria muzicii a consemnat că Beethoven i-a dedicat și o lucrare tânărului care, până la urmă a avut un rol controversat în cunoașterea adevărului despre viața și iubirile lui: a ars toate documentele care atestau legătura compozitorului cu familia sa.

Domeniul de la Săvârșin, județul Arad, aparținea în epocă familiei Brunswik, iar în virtutea prieteniei cu băiatul familiei nobiliare, compozitorul a ajuns de mai multe ori pe actualul domeniu regal. Acolo s-a născut, mai întâi idila cu Josephine. Familia ei, însă, nu a agreat apropierea tinerei de un compozitor. Beethoven era talentat însă era  sărac, fără titluri nobiliare. Prin urmare, Josephinei i-a fost aranjată o căsătorie cu contele Graf von Deym.

Beethoven și Therese, logodnă secretă la Săvârșin

La puțin timp după căsătorie, Josephine devine o tânără văduvă, dar și în această ipostază e forțată să îi închidă ușa în nas lui Beethoven care i-a dedicat două din compozițiile sale. Suferind din amor, Beethoven a încercat să o uite pe frumoasa Josephine alături de sora ei, Therese, care de altfel îl iubea în secret de mai mult timp.  Îi dedică și ei o sonată, Op. 78 A Therese. Despre Therese de la Săvârșin mult timp s-a crezut că a fost „iubita nemuritoare”, careia îi trimitea scrisori Beethoven.

Therese von Brunswick de la Săvârșit a fost logodnica secretă a compozitorului Ludwig van Beethoven

Iubirea cu Therese s-a concretizat cu o logodnă de taină între cei doi, la care a fost martor pe fratele Theresei, bunul prieten al compozitorului, Karl Brunsvick. „În vara anului 1807, sufletul compozitorului Ludwig van Beethoven era rănit și avea nevoie de iubire. Și atunci se va apropia de Therese von Brunswick , care era verișoara baroanei Julia Forray, stăpâna castelului din Săvârșin. Și compozitorul cunoștea familia Forray, pe care o întâlnise la Viena și la Martonvasar.

Bătrânii din Săvârșin povestesc despre o vizită în taină a Theresei von Brunswick cu tânărul compozitor. Cei doi se plimbau pe aleile din parcul castelului dar nu ieșeau pe străzi. Locuitorii comunei știau că la castel se aflau oaspeți aleși: Therese von Brunswick și Ludwig van Beethoven”, povestește Luciana Ianculescu în cartea sa.

Sursa foto: Oll.libertyfund.com, Wikipedia,

Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.

Recomandarile noastre