„Ultimul trubadur al Bucurestiului” așa cum l-a numit presa pe Cristian Vasile, a trăit povestea vieții lui, alături de Zaraza, o frumoasă țigancă pe care mulți ar fi vrut să o aibă la braț. Din păcate, povestea lor, încununată cu celebrul cântec „Zaraza”, s-a încheiat tragic.
Mahalaua de pe Șelari
Mahalaua atrăgea seară de seară, în Capitală, oameni din toate păturile sociale – de la afaceriști, la bețivi. Muzica de pahar, dar în special muzica „de inimă albastră” a celebrului muzicant Cristian Vasile, mângâia sufletele și ridica cheful de viață, stârpit de Armata Roșie invadatoare.
Trubadurul nu era o apariție răvășitoare, de stea a muzicii, deși încerca. Își ungea părul cu uleiuri și se îmbrăca mereu în smoching de un alb impecabil. Nu câștiga averi din cântat, însă se hrănea cu aprecierile publicului nelipsit de la cântările sale.
Apariția răvășitoare a Zarazei
Într-o seară ca oricare alta, Cristian Vasile și-a întâlnit marea dragoste, pe Zaraza. Tânăra țigăncușă i s-a prezentat ca o mare admiratoare, spunându-i și că s-a îndrăgostit iremediabil de el ascultându-i versurile. Vorbele ei l-au acaparat complet pe muzicant, mai ales că misterioasa brunetă Zaraza avea un trup seducător, astfel că întorcea toate privirile în urma ei.
Din acel moment au fost inseparabili. Au cinat împreună, iar noaptea și-au petrecut-o în casa cântărețului.
Au trecut doi ani, iar cei doi păreau suflete pereche. El o alinta spunându-i „nebuna mea adorată”, iar ea il sorbea în fiecare seara din priviri când se afla pe scenă, departe de ea, aclamat și adulat de toți. Pentru a-i dovedi că o iubește chiar și când e pe scenă, acesta a compus melodia care impresionează și în zilele noastre. De când o cunoscuse pe frumoasa țigancă, cariera lui Cristian Vasile era în ascensiune continuă, iar competiția sa cu celalalt adulat al mahalalelor fusese câștigată fără dubii.
Numele ei, un blestem rusesc?
Zaraza înseamnă „minune” în limba țigănească, dar și „blestem” în limba rusă. Iubita trubadurului a fost amândouă – o minune în viața lui, dar și cea mai mare neîmplinire.
Un rival al cântecului de pahar, gelos pe cariera lui Cristian Vasile, i-a smuls-o într-un mod îngrozitor din brațe. „O stea în cădere liberă”, un lăutar adică, orbit de gelozie, a decis că șansa lui este în a-i elimina muza lui Vasile.
Într-o seară de la sfârșitul lui octombrie, a doua dupa Sfantul Dumitru, Zaraza a ieșit pentru a-i cumpăra țigări iubitului său. A fost ultima oară când muzicantul a mai văzut-o.
Ceasurile treceau, iar disperarea îl acapara. A căutat-o în tot Bucureștiul, întreaga noapte.
În zorii zilei, i-a descoperit corpul plin de sânge, pe cheiul Dâmboviței. Zaraza avea gâtul tăiat. Trupul ei a fost dus la crematoriu și ars. Pe ultimul drum, oamenii vremii povesteau că „muza” lui avea ochii deschiși, țintiți numai la marea ei dragoste.
Din acel moment, Cristian Vasile nu a mai cântat niciodată.
A mușcat din masă, de durere
După ce a dat declarații la Comisariat, legate de moartea iubitei sale, a intrat în prima cârciumă, unde s-a îmbătat crunt. Mulți ani pe urmă, clienților li se arăta locul în care cântărețul a mușcat din masa de lemn, de durere sufletească. Mai mult, imediat după acest incident, Cristian Vasile a furat cenușa Zarazei de la crematoriu și a făcut un gest extrem.
Vreme de patru luni, a înghițit în fiecare seară câte o linguriță din cenușa celei pe care o iubise. Când a sfârșit-o, a băut otravă, pentru a muri, însă a avut zile. Dar zilele i-au fost date ca un nou blestem: și-a ars corzile vocale. Și de aici, nimeni nu a mai știut nimic de „ultimul trubadur al Bucurestiului”.
Versuri „Zaraza”, de Cristian Vasile
Cand apari senorita, in parc pe-nserat
Curg in juru-ti petale de crin.
Ai in ochi patimi dulci si luciri de pacat,
Si ai trupul de sarpe felin.
Gura ta e un poem de nebune dorinti,
Sanii tai un tezaur sublim.
Esti un demon din vis, care tulburi si minti,
Dar ai zambetul de heruvin.
Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit?
Cati au plans nebuni pentru tine,
Si cati au murit?
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza,
Sa ma-mbete mereu.
De a ta sarutare Zaraza vreau sa mor si eu!.
Vreau sa-mi spui frumoasa Zaraza,
Cine te-a iubit?
Cati au plans nebuni pentru tine,
Si cati au murit?
Vreau sa-mi dai gura-ti dulce Zaraza,
Sa ma-mbete mereu.
De a ta sarutare Zaraza vreau sa mor si eu!
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook