Pe Jane Seymour o știe toată lumea din celebrul serial ”Dr. Quinn”. Actrița, care va împlini 70 de ani săptămâna viitoare, arată extraordinar și se simte la fel. Jane Seymour are aceeași greutate ca la 17 ani. Ba chiar recent, actrița a declarat că ar putea să joace lejer rolul unui personaj de 25 de ani. Seymour trebuia să joace rolul Eleanorei de Aquitania în tinerețe din miniseria ””Glow and Darkness”. Ar fi avut-o parteneră pe Joan Collins.
Însă ulterior producătorii au anunțat-o că au luat o actriță mai tânără pentru rol. ”Mi-au zis doar că mă voi interpreta pe mine la 25 de ani. Dar chiar cu o zi înainte să mă apuc de treabă, fără să mă anunțe, au găsit o altă actriță care să mă interpreteze pe mine la 25 de ani. E ceva ce nu înțeleg, pentru că, mă credeți sau nu, și puteți să vedeți pe Instagram, nici nu aveau nevoie să se ocupe de machiajul meu. Joan Collins are 87 de ani și ea joacă o femeie care moare la 40 de ani”, s-a plâns Seymour într-un interviu.
Jane Seymour are aceeași greutate ca la 17 ani. Face Pilates și mănâncă sănătos
Vedeta din „Dr. Quinn” a adăugat că, grație autodisciplinei rigide și a faptului că mănâncă doar o dată pe zi, are aceeași greutate ca la 17 ani. Ea a dezvăluit că aspectul său fizic incredibil se datorează faptului că singura masă pe zi constă în legume, carne de pește sau puțină carne de pui. Rareori, actrița consumă o bucată mică de friptură fără grăsime. În restul zilei, obișnuiește să consume ocazional legume crude, precum morcovi sau țelină.
În plus, Jane Seymour face și sport, bea multă apă și poartă mereu pălărie când e soare, pentru a-și proteja pielea. ”Beau multă apă, iar pielea mea arată excelent când dorm bine.” Printre sporturile preferate se numără și Pilates, Gyrotonics și ceva care se numește „The Perfect Workout”(„Mișcarea perfectă”). Am observat o diferență uriașă când îl fac. Fiecare exercițiu pe care îl faci îl faci până când obosești, astfel încât corpul începe să tremure.Fac tot ce pot, dar nu încerc să fiu mai tânără decât sunt. Încerc doar să fiu cât de bună pot fi la vârsta pe care o am”, a încheiat actrița.
Foto: dailymail
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook