Cariera fiicei lui Gică Hagi a început să prindă contur. Kira Hagi va juca într-un film, alături de fosta Primă Doamnă a Americii, Michelle Obama.
Joacă în același film. Ce personaje vor interpreta Kira Hagi și Michelle Obama
Viața a fost foarte darnică cu Kira Hagi. Fiica regelui fotbalului românesc, Gică Hagi, are o carieră frumoasă la Hollywood și recent a semnat un contract important. E vorba de o producție care va fi difuzată pe platforma de streaming Netflix.
Interesant este faptul că tânăra va juca alături de fosta Primă Doamnă a Statelor Unite ale Americii, Michelle Obama. Este vorba de un serial animat, care se numește „Gofre şi Mochi”, unde Kira și Michelle vor dubla vocile a două dintre personaje.
„Dragi părinți sau mătuși sau unchi sau bunici, ați aflat de “Gofre și Mochi”? Este un serial pe @netflixro, iar eu știu de el pentru că m-am distrat teribil să dublez vocea lui Mochi.
Așa că nu mă deranjează, dacă asta e noua mea poreclă! E un serial educativ și amuzant și îl recomand și adulților, e bine să nu uităm să fim copii! ”, a notat Kira Hagi pe reţelele de socializare.
Michelle Obama va avea rolul unui proprietar de supermarket
Serialul animat va fi, cu siguranță, unul foarte căutat de persoane de toate vârstele. Acesta este o invitație la o călătorie gastronomică, cele două personaje împărtășind visul de a deveni bucătar. Pe tot parcursul serialului, telespectatorii vor afla lucruri inedite despre feluri de mâncare, alimente și multe tipuri de bucătării. Michelle Obama va avea rolul unui proprietar de supermarket.
Gică Hagi i-a dat o educație strictă
Chiar dacă a avut totdeauna tot ce și-a dorit, Kira a spus la un moment dat că a primit o educație strictă de la tatăl său. „Părinții noștri au fost destul de stricți cu noi, desigur în sensul bun al cuvântului. A fost o binecuvântare fiindcă noi am crescut cu un handicap metaforic.
Am fost privilegiați în multe privințe, iar acest lucru poate reprezenta un handicap. Nu am știut ce înseamnă să nu avem mâncare pe masă, nu am știut că înseamnă să mergi cu autobuzul.
Pot spune că am avut o relație deschisă cu părinții noștri, atât eu, cât și Ianis. Tata m-a împins să muncesc mai mult, să am niște valori și principii față de muncă, familie”, a declarat tânăra, potrivit evz.ro.
Sursă fot: instagram
Precizare: Informațiile din prezentul articol sunt de interes public și sunt obținute din surse publice. Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că activitatea jurnalistică este exonerată de la unele prevederi ale Regulamentului GDPR, dacă se păstrează un echilibru între libertatea de exprimare şi protecţia datelor cu caracter personal.
Ne puteți urmări și pe Google News sau pe pagina noastră de Facebook